Cupa 25 Octombrie la atletism la a 44-a ediţie
Vineri, 24 octombrie,pe stadionul municipal Carei s-a desfăşurat cea de-a 44-a ediţie a Cupei 25 Octombrie la atletism, iar sâmbătă 25 octombrie a avut loc proba de cros.
Ca în fiecare an, Cupa 25 Octombrie la atlestism aduce în oraşul nostru cei mai reprezentativi sportivi ai cluburilor şi liceelor sportive din nord-vestul ţării.Competitia a debutat vineri dimineaţa, la sala de sport a Liceului Teoretic,cu proba de săritură în înălţime.
Cu toate că vremea nu a ţinut cu ei, competiția s-a bucurat o participare numeroasă, 320 de sportivi veniți din localități din 4 judeţe ale Transilvaniei, printre care se numără Baia Mare, Sighet, Satu Mare, Zalău, Cluj Napoca, Arad, Nădlac, Roşiori, Bârsana, Târgu Lăpuş, Negreşti, Tăşnad, Căuaş, Ciumeşti şi, bineînţeles, din Carei, fiind o ocazie pentru ei să-ţi testeze capacitatea de anduranţă şi valoarea în condiţiile mai grele ale vremii ploioase şi friguroase.
Din cauza vremii nefavorabile, organizarea probelor a suferit modificări. Antrenorii Ioan Mărneanu şi Florin Turcu au decis ca proba de aruncări sa aiba loc pe stadion, iar proba de alergare să se ţină la şcoală, unde terenul este de beton şi nu sunt atât de grele condiţii ca şi la stadion unde baltea apa. Atleţii au făcut încălzirea în tribune, cum au putut, după care au concurat la proba de aruncări pe o ploaie sanatoasă. Proba de alergare a avut loc pe terenul de sport al Şcolii Generale nr. 3 , iar după ce alergau, copii se adăposteau în sala de sport a Liceului Teoretic pentru a se încălzi.
Unii particiapnti au mai fost şi la celelalte ediţii, iar alţii vin pentru prima oară la Carei . De la LPS Cluj Napoca a făcut deplasarea pentru prima dată profesorul Lucian Modârnă cu sportivul Andrei Modârnă, care participă la probele de aruncări. Prof. Modârnă se bucură să fie aici la Carei, unde se simte foarte bine, ,,mai ales că este un soare aşa frumos’’, spune el în glumă.
Liceul Tehnologic C. Moisil din Târgu Lăpuş participă cu 2 elevi la probele de 100 m şi aruncarea greutăţii j. III şi aruncarea mingii de oină c.III. Profesorul coordonator Dumitru Paina, participă la competiţia de la Carei din anul 2006, iar ca sportiv a participat la ediţia din anul 1976.
O delegaţie mai consistentă a aliniat judeţul Sălaj prin CSS Zalău cu 25 sportivi. Profesorul Radu Rusu spune că şi a uitat numărul anilor de cînd participă la Cupa 25 Octombrie de la Carei. Şi judeţul Arad a fost reprezentat de un număr de 20 de atleţi, 10 participanţi fiind de la CSM Arad, pregătiţi de prof. Ioan Oprea şi 10 de la Victoria Nădlac. Participă la competiţia de la Carei în fiecare an , sportivii Andrei Gap la probele de aruncări, Raul Rusu, la aruncarea suliţie şi a greutăţii şi atletul Al.Grohia.
Gr.Sc. Atanasie Marienescu,cu 13 participanti, a transmis felicitări prof. Mărneanu şi Turcu pentru că reuşesc ca an de an să organizeze concursul, când ,,din păcate condiţiile sunt din în ce în ce mai grele pentru cei care organizează astfel de competiţii.
Si LPS Baia Mare a avut o delegaţie numeroasa,cu 41 de inscrişi la toate probele de concurs.
Maramureşul a fost repezentat şi prin LPS Baia Mare care a făcut deplasarea cu 11 participanţi, coordonaţi de prof.Adrian Bonaţ care spune că este ,,păcat de ziua asta urâtă, anul trecut a fost vreme superbă, caldă, se pare că din 2 în doi ani avem vreme nefavorabilă…’’
Şi prof. Adrian Şofronie de la Şcoala Gimnazială Mircea Vulcănescu din Bârsana este pentru a doua oară la această competiţie. El s-a prezentat cu un sportiv, care este campion naţional la triatlon în 2014, pe numele său, Benianim Godja. ,, Elevul meu a ocupat locul II la 50 m copii I şi locul I la 800 m. În ciuda condiţiilor atmosferice nefavorabile, este a doua oară când vin la Cupa 25 octombrie de la Carei, organizarea este la superlativ şi este o oportunitate pentru noi să ne testăm capacităţile sportive şi să ne antrenăm.’’
Rezultatele sunt cele mai grăitoare în acest sens: 10 locuri I, 12 locuri II și 8 locuri III.
Rezultate:
Proba de săritură în înălţime
Copii 1.
- Alexandru Dosa – Baia Mare
- Cătălin Mărneanu – Carei
- Anton Ştefan – Zalău
Juniori 3
1.Natalia Tegzeş – CSS Carei
2. Sonia Muthi – LPS Baia Mare
3. Mădălina Cozma – CSM Satu Mare
Juniori 2-1
1.Teodora Racolţa – CSS Carei
2. Raluca Gandi – LPS Baia Mare
3.Simina Chiş – Zalău
Proba de 50 m
Copii 3
Fete
- Iulia Laszlo – Carei
- Andrea Frunză – Căuaş
- Ramona Juga – Baia Mare
Băieţi
- Kenszenheimer Joszef – Carei
- Gabriel Tegzeş – Carei
- Alexandru Codrea – Sighet
Copii 2
Fete
- Racz Eniko – Satu Mare
- Szollosy Marta – Sighet
- Iulia Andriuca – Negreşti
Băieţi
- Marin Mihalard – Nădlac
- Alexandru Pop – Sighet
- Ştefan Hendrea – Baia Mare
Copii 1
Fete/ loc.1 Kinczel Antonia – Ciumeşti
Loc.3 Patricia David – Sighet
Băieţi/loc 1 Alexandru Dosa – Baia Mare
Juniori 3
Fete/loc. 1 Rachel Sarkany – LPS Zalău
Băieţi/loc. Florin Fusko – Nădlac
Juniori 2-1
Fete/loc.1 Alexandra Balog – Baia Mare
Băieţi/loc.1 Raul Mureşan – Baia Mare
Proba de 600 m
Copii 3
Fete/loc.1 Andrea Frunză – Căuaş
Băieţi/loc.1 Gabriel Tegzeş- Carei
Copii 2
Fete/loc.1 Racz Eniko – Satu Mare
Băieţi/loc.1 Dănuţ Sas – Sighet
Proba de 800 m
Copii 1
Fete/loc.1 Iulia Oneş – Zalău
Băieţi/loc.1 Beniamin Godja – Bârsana
Juniori 3
Fete/loc.1 Oana Sas – Sighet
Băieţi/loc.1 Florin Fucso – Zalău
800 m Juniori 2.1
Fete/loc.1 Cosmina Pop – Zalău
Băieţi/loc1. Ionuţ Sas – Sighet
Proba suliţă Copii 1
Fete/loc. Diana Costin – Baia Mare
Băieţi/loc.1 Cătălin Mărneanu – Carei
Suliţă Juniori 3
Băieţi/loc1 Denis Ţigle- CSS Carei
Suliţă 2.1
Fete/loc.1 Ioana Borodi – Satu Mare
Băieţi/loc.1 Denis Bot – Arad
La proba de Oină copii3
Fete/loc.1 Patricia Eiser – Sighet
Băieţi/loc.1 Vlad Turcu –CSS Carei
Proba disc Copii 2
Băieţi/loc.1 Alex Ciocan – Baia Mare
Copii 1
Fete/loc.1 Diana Costin – Baia Mare
Băieţi/loc.1 Andrei Modârnă – Cluj Napoca
Disc Juniori 3
Băieţi/loc.1 Ionuţ Hosu – Baia Mare
Disc juniori 2-1
Fete/loc.1 Ana Roman – Baia Mare
Băieţi/loc.1 Denis Both – Arad
Proba greutate Copii 1
Fete/ loc.1 Lorena Moise – Baia Mare
Băieţi/loc.1 Forvald Erik – Sighet
Greutate Juniori 3
Fete/loc.1 Ioana Borodi – Satu Mare
Băieţi/loc.1 Eduard Pirui – Satu Mare
Greutate Copii 2
Fete/loc.1 Claudia Pereni – Satu Mare
Băieţi/loc.1 Alexandru Ciocan – Baia Mare
Greutate Juniori 2-1
Fete/loc.1 Iulia Ilieş – Satu Mare
Băieţi/loc.1 Lestipan Norbert – Nădlac