Evanghelia de Duminică: Dumnezeu ia trup în istorie pentru a desăvârşi umanitatea

• publicat la: 21 December 2014
Evanghelia de Duminică: Dumnezeu ia trup în istorie pentru a desăvârşi umanitatea

Duminica dinaintea prăznuirii Naşterii Domnului (a Sfinţilor Părinţi după trup ai Domnului) Matei 1, 1 – 25

Cartea neamului lui Iisus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi pe fraţii lui; Iuda a născut pe Fares şi pe Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadav; Aminadav a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon; Salmon a născut pe Booz, din Rahav; Booz a născut pe Iobed, din Rut; Iobed a născut pe Iesei; Iesei a născut pe regele David; David a născut pe Solomon, din femeia lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Iezechia; Iezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amos; Amos a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia şi pe fraţii lui, la strămutarea în Babilon; După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Ahim; Ahim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, logodnicul Mariei, din care S-a născut Iisus, Care Se cheamă Hristos. Aşadar, toate neamurile de la Avraam până la David sunt paisprezece; şi de la David până la strămutarea în Babilon sunt paisprezece; şi de la strămutarea în Babilon până la Hristos sunt paisprezece neamuri. Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost: Maria, Mama Sa, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase, în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, căci Cel zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui Iisus, căci El va mântui pe poporul Său de păcatele lor. Acestea toate s-au făcut ca să se împlinească ceea ce s-a spus de Domnul prin proorocul, care zice: «Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: Cu noi este Dumnezeu». Şi, deşteptându-se din somn, Iosif a făcut aşa precum i-a poruncit îngerul Domnului şi a luat la el pe logodnica sa. Şi, fără s-o fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus.

Între 18 şi 24 de­cem­brie, în Duminica di­na­intea prăznuirii Naş­­terii Dom­nului, Bi­se­rica îi po­me­neşte pe Sfinţii Părinţi după trup ai Domnului, care de la Adam şi până la Drep­tul Iosif au fost bine­plă­cuţi lui Dumnezeu. A­ceas­tă Du­­mi­nică este un fel de extensie şi completare a Du­mi­nicii Sfin­ţi­lor Strămoşi (dintre 11 şi 17 decembrie). Evanghelia care este rânduită spre a fi citită se refe­ră la originea divino-u­ma­nă a Mântuitorului (Matei 1, 1-25), iar textul din Apostol (Evrei 11) se referă la „norul de martori pe care-l avem împrejurul nostru“ ca să ne ajute să le­pă­dăm orice povară a păcatului care ne îm­presoară (Evrei 12, 1), pentru ca astfel călăuziţi de Steaua Ma­gilor şi simplitatea Păs­to­ri­lor să ne în­chi­năm Prun­cului ce S-a născut, Dumnezeu Cel mai înainte de veci.

Importanţa genealogiei lui Iisus

Astăzi, mulţi cititori ai E­van­­gheliei după Matei consi­deră că o asemenea listă cu nume este suficient de neinte­resantă pentru a se putea sări peste ea. Însă proclamarea ei liturgică are forţa de a-l pro­vo­ca şi descumpăni chiar şi pe cititorul cel mai avi­zat. Ar­bo­re­le genealogic oferit de Evan­gheliile după Matei 1, 1-17 şi Luca 3, 23-38 ne prezintă da­tele fundamentale ale istoriei întrupării Fiului lui Dum­nezeu. Evanghelia după Matei începe cu următoarea decla­ra­ţie solemnă: Aceasta este „istoria începutului/ originii/ ge­ne­zei/ neamului lui Iisus Hristos“. De fapt am putea reda primul verset din textul original al Evangheliei, într-o for­mă apro­xi­mativă, prin ur­mă­toa­rea expresie: „istoria venirii în lume a lui Iisus Hristos“.

Potrivit uzanţelor biblice, evan­ghelistul Matei ne pre­zin­tă la începutul scrierii sale o astfel de genealogie biblică (Matei 1, 1-17) pentru că vrea să pună în ade­vărata lumină întrebarea despre originea lui Iisus Hristos: „Cine este Iisus Hristos?“, „Care este originea Sa?“, „De unde vine El?“. Evan­ghelistul Luca, dimpo­tri­vă, a aşe­zat arborele gene­a­logic al lui Iisus la începutul activităţii Sale publice, ca pe un fel de prezentare publică a lui Iisus: „era ca de treizeci de ani când a început“ (Luca 3, 23). În­sem­nă­ta­tea acestui „început“ al lui Iisus nu este numai cronologic (după botezul Său) şi geografic (în Galileea), ci mai ales teologic. Iisus este Începătorul noii uma­nităţi eshatologice a lui Dum­nezeu. Vârsta de a­pro­ximativ treizeci de ani indică perioada în care o persoană intra într-o fază importantă a vie­ţii sale. Este vârsta la care David a fost uns ca rege (2 Sa­muel 5, 4), dar şi vârsta la care un preot putea să înceapă să-I slujească lui Dumnezeu (Nu­me­rii 4, 3).

Expresia „Iisus fiind, precum se socotea, fiul lui Iosif“ vrea să relativizeze legătura Sa cu Drep­tul Iosif. Oamenii cre­­deau că Iisus este fiul lui Iosif, însă, în realitate, era Fiul lui Dumnezeu.

Genealogia lui Matei este des­cendentă, coboară de la Avraam la Iisus trecând prin David şi toţi regii lui Iuda; cea a lui Luca este ascendentă, merge în sens contrar, de la Iosif la Avraam şi urcă până la Adam, fără a cita nici un alt rege în afară de David (concordă totuşi cu cea a lui Matei în ceea ce priveşte numele lui Salatiel şi Zorobabel). Ge­ne­a­lo­gia lui Matei este construită în trei serii de câte două sep­te­nare (3 x 2 x 7 = 42 de nume), cea a lui Luca din unsprezece sep­tenare (11 x 7 = 77 de nu­me), ceea ce este un indiciu destul de puternic pentru a e­vi­denţia originea se­mită a amân­durora.

Potrivit Sfintei Scripturi, genealogiile nu-şi propun să fi­xeze o listă precisă şi completă a stră­mo­şilor, ci caută să prea­mă­­reas­că o persoană, să-i ca­u­te origi­ni­le nobile, adevărate sau inventa­te. În lumea bi­bli­că, scopul al­că­tuirii unor astfel de genealogii era acela de a arăta în primul rând dreptul cuiva de a deţine un teren, de a putea fi preot, sau legitimitatea dinastică. Pentru a avea acces la cele mai înalte dem­nităţi şi funcţii publice, candidatul trebuia să poată oferi un arbore genealogic ireproşabil. Re­dac­ta­rea genealogiilor era ade­sea artificială, după cum o poate demonstra studierea cărţii 1 Cronici 1-9 spre pildă.

Genealogia lui Iisus potrivit evanghelistului Matei pare ciudată şi datorită modului în care se prezintă: cutare s-a născut din cutare, din cutare s-a născut cu­tare, şi aşa sunt înşirate 42 de nume fără nici o explicaţie care să ne lă­mu­reas­că. Însă o lectură atentă a textului Sfintei Evan­ghe­lii ne descoperă intenţia e­van­ghe­lis­tu­lui de a ne prezenta în acest prim capitol al scrierii sale (Matei 1, 1-25) un adevăr de cre­dinţă, şi anume: „Iisus Hristos este Dumnezeu ade­vă­rat şi om adevărat“. În prima parte a capitolului ne prezintă „Genealogia lui Iisus“ (Matei 1, 1-17), vrând să arate prin a­ceas­ta originea istorică a lui Iisus Hristos, ca Fiu al casei regale a lui David, iar în partea a doua a capitolului întâi (Matei 1, 18-25) originea Sa dum­neze­ias­că ca Fiu al lui Dum­nezeu întrupat, prin puterea Duhului Sfânt din Fecioara Maria. Acest prim capitol aşadar ni se prezintă ca o icoană alcă­tu­i­tă din două părţi legate una de alta, pe care sunt zugrăvite pe de o parte numeroasele figuri şi eve­nimente ale arborelui Său genealogic, iar pe de alta, taina naş­te­rii lui Hristos în Betleem, „casa pâi­nii“. Taina venirii lui Hristos este taina pâinii euha­ris­tice. Betleem, „casa pâi­nii“, arată că încă de la prima ve­ni­re a lui Hristos s-a vădit Da­rul pe care Cel născut îl pre­gă­teş­te pentru ai săi; nu numai ve­ni­rea, ci şi mântuirea; nu numai mân­tu­i­rea, ci şi împărtăşirea de El, în pâi­nea euharistică a călătoriei până la a doua venire.

Cele paisprezece generaţii

Evanghelistul Matei ne pre­zintă arborele genealogic al lui Iisus vrând să arate prin a­cesta că Cel a Cărui naştere ur­mează să o relateze nu era un oarecine, ci că era un urmaş, pe linie omenească, al regelui David. Să nu uităm că în lu­mea antică lista propriilor strămoşi era foarte importantă deoarece ţinea loc de „stare civilă“. Ca să-şi cu­noas­că propria identitate, propriile ră­dă­cini, ca să poată trăi şi ocupa un loc în societate, era nevoie ca fie­care persoană importantă să aibă genealogia personală. Ţi­neau loc de certificat de naştere, de aceea evan­ghe­listul Matei vrea să ne ofere prin genealogia lui Iisus „Cer­ti­ficatul Său de naştere“.

În genealogia lui Iisus este sintetizată întreaga istorie a poporului lui Dumnezeu, de la Avraam la David şi până la în­truparea lui Hristos. A arătat din om în om că de la Avraam la David au fost 14 generaţii, de la David până la exilul babilonian alte 14 generaţii şi de la în­toar­cerea din robia babilonică până la naşterea lui Hristos alte 14 generaţii. O istorie marcată de trei perioade a câte 14 generaţii, de o simetrie perfec­tă pentru a arăta că ea se află sub că­lă­u­zirea Preasfintei Tre­imi, şi că în lume nimic nu este întâm­plător, ci proniator şi că totul are un sens profund, tai­nic cunoscut de Dumnezeu şi dezvăluit oamenilor atât cât au nevoie să cu­noas­că pentru mân­tuirea lor.

Există însă şi o ciudăţenie în genealogia lui Matei, dacă o com­parăm cu alte genealogii pre­­zen­te în Scriptura Ve­chiului Tes­ta­ment, care de o­bi­cei încep prin menţionarea pe primul loc a personalităţii celei mai importante; evan­ghe­listul Matei Îl plasează pe Iisus pe ultimul loc, pentru a arăta că totul converge spre El, centrul timpului şi al istoriei. Îl El se de­să­vâr­şeş­te pla­nul lui Dum­nezeu, prin întruparea Lui în istoria uma­ni­tăţii, şi în particular în istoria po­porului Israel. Iisus este, astfel, prezentat în primul rând ca fiind legat de patriarhul Avraam, adică de fă­gă­du­inţa lui Dum­nezeu de a bine­cuvânta pe fie­ca­re om care crede, iar în al doilea rând de regele David, căruia Dumnezeu i-a fă­găduit o îm­pă­ră­ţie care nu va avea sfârşit.

Genealogia alcătuită de Sfân­­tul Matei cuprinde aşadar trei serii de paisprezece nume, şi a­cest lucru ni-l spune evan­ghe­listul în­suşi, fără să stăm noi să le nu­mă­răm; paispre­ze­ce adică 7×2 este nu­mărul lui David, deoarece este cuprins în literele ebraice ale numelui re­gelui David (DWD = 4+6+4=14). Istoria ni se în­fă­ţi­şea­ză astfel, în lumina acestei genea­lo­gii, ca o serie armonioasă de eve­ni­mente şi nu ca un haos lipsit de sens: lista neamului lui Iisus Hristos ni se prezintă ca să des­­co­pe­rim armonia unei isto­rii a mântuirii, care nu este cea a haosului relativismului şi laicismului, a imo­ralităţii şi răutăţilor de tot felul.

Necunoscutul şi neaşteptatul: prezenţa celor cinci femei în genealogie

Însă această genealogie a stră­moşilor lui Iisus ne mai sur­prinde şi prin menţionarea a cinci femei: Tamara, Rahav, Rut, Batşeba şi Fecioara Maria, într-o istorie care cel mai adesea era re­zervată bărbaţilor. Iar a­ces­te femei nu sunt men­ţio­nate deloc la întâmplare. Tamara, o femeie ara­meeancă, a ţinut să aibă un moştenitor de la socrul ei, Iuda, pe care l-a înşelat ca să-şi atingă scopul, prefăcându-se că este o prosti­tuată (cf. Fac 38, 1-30). Ra­hav nu numai că era de neam ca­naa­nit, ci era şi o femeie desfrânată (cf. Ios 2, 1; 6, 22-23). Rut nu era nici ea de neam israelit; era o moa­bi­tean­că, pe care Biblia o laudă pentru fidelitatea ei faţă de soacra sa, după moartea so­ţu­lui ei, ceea ce înseamnă, implicit, fidelitatea faţă de poporul lui Dum­nezeu (cf. Rut 1, 15-17). Iar „femeia lui Urie“, adică Batşeba, care se pare că n-a fost cu totul nevinovată pentru păcatul pe care David l-a săvârşit din cauza ei, era, probabil, de neam hitit, ca şi primul ei soţ, Urie (cf. II Regi 11, 3). Men­ţio­nân­du-le pe aceste patru femei în linia genealogică a lui Iisus, Sfântul Matei relevă adevărul că Fiul lui Dumnezeu a venit pentru toţi oamenii, nu numai pentru evrei şi că, de a­se­me­nea, El a venit nu numai pentru cei drepţi, ci şi pentru cei pă­cătoşi.

A cincea femeie menţionată în genealogia de la Matei este Sfân­ta Fecioară Maria. O men­ţi­une care nu este făcută ori­cum. Re­dând genealogia Drep­tu­lui Iosif, când ajunge la men­ţionarea acestuia, evanghelistul îl prezintă ca „logodnicul Mariei“. Şi încă de aici ţine să precizeze că din ea s-a născut Iisus, Care se cheamă Hristos. Iisus, aşadar, din neamul lui Israel, este de fapt fiul Mariei şi nu al lui Iosif, Fiul oameni­lor, dar şi Fiul lui Dum­nezeu. Evanghelistul explică mai apoi în partea a doua a capitolului întâi că Iosif n-a avut nici un rol în zămislirea lui Iisus, şi că Fecioara Maria „s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt“. Maria şi Iosif erau amândoi din neamul lui David şi erau logo­diţi potrivit legii iudaice. Iosif nu este decât tatăl adoptiv al Mân­tu­i­to­ru­lui. Dumnezeu îi po­runceşte lui Iosif s-o ia pe Maria în casa sa şi să-i dea Prun­cului numele Iisus. În a­cest fel, Iosif asigură legitimitatea naşterii Pruncului într-o familie. Dar adevăratul Tată al lui Iisus este Dumnezeu; El s-a zămislit în pântecele Fe­cioa­rei prin „umbrirea“ puterii Celui Preaînalt (cf. Lc 1, 35). Ar­han­ghelul Gavriil este cel care îi dă direct Maicii Domnului cea din­tâi informaţie asupra identi­tă­ţii cereşti a Mântuitorului, a­nu­me că va fi Fiul lui Dum­nezeu. Iosif şi-a asumat, în faţa lumii, o paternitate care i-a fost ce­ru­tă de Sus şi a înţeles porunca Domnului, cu mirarea fără sfâr­şit a omului simplu şi drept fiind mereu în aşteptarea dez­nodă­mântului evenimentului. Chiar dacă Iisus nu este fiul na­­tural al lui Iosif, odată ce a­ces­ta i-a dat numele, Iisus moş­te­neşte prerogativele davidice, din care se trage Iosif.

Hristos, începutul unei noi umanităţi

Iată cum cele două aspecte ale Naşterii lui Iisus, din neamul lui David, prin Fecioara Maria, şi de Sus, de la Duhul Sfânt, sunt înscrise în prima pagină a No­u­lui Testament şi stau la baza învăţăturii de cre­dinţă ortodoxă, potrivit căreia Iisus Hristos este Dumnezeu adevărat şi Om ade­vă­rat, ase­me­nea nouă, oameni­lor, afară de păcat. De aceea Sfân­tul Ioan Gură de Aur ne în­vaţă: „Aşa­dar, când auzi că Fiul lui Dum­nezeu este Fiul lui David şi al lui Avraam, nu te îndoi că şi tu, fiu al lui Adam, vei fi fiu al lui Dumnezeu. Că Fiul lui Dum­nezeu nu S-ar fi smerit în zadar şi în deşert atât de mult, dacă n-ar fi vrut să ne înalţe şi pe noi. S-a născut după trup, ca tu să te naşti după Duh; s-a născut din femeie, ca tu să încetezi de a mai fi fiu al fe­meii. Pentru aceasta Fiul lui Dum­nezeu a avut o în­do­i­tă naş­tere: una asemenea nouă, şi alta mai presus de noi. Pentru că S-a născut din femeie, Se aseamănă cu noi; dar pentru că nu S-a născut nici din sânge, nici din voinţa trupului sau a bărba­tului, ci de la Duhul Sfânt, ne arată naşterea cea mai presus de noi, naşterea cea viitoare, pe care ne-o va dărui nouă de la Duhul“.

Lista strămoşilor după trup ai lui Iisus se încheie cu El ca să a­rate că Iisus Hristos nu are ur­maşi după trup; El este feciorelnic. Prin El Dumnezeu a inaugurat un alt fel de naştere, naşterea duhovnicească de la Duhul Sfânt (cf. Matei 1, 18). După cum Adam stă la în­ce­pu­tul vechii umanităţi, tot astfel Mântuitorul stă la începutul unei noi uma­ni­tăţi, doar că des­cendenţa Sa nu mai ţine de ordinea firii, ci ţine de ordinea supranaturală a naş­terii de la Duhul Sfânt; că, spre deosebire de urmaşii primului Adam, ur­ma­şii lui Hristos, noul Adam, sunt născuţi din Dum­nezeu (cf. Ioan 1, 13). Prin naş­terea de la Duhul Sfânt, Fiul lui Dum­nezeu întrupat din Fecioara Maria, a inaugurat „neamul creştinilor“.

Cunoaşterea identităţii lui Iisus Hristos este pentru noi, creştinii de astăzi, de o importanţă capitală. Într-o lume glo­balizată fiecare dintre noi vrea să-şi cunoască şi să-şi afirme propria identitate: „Spu­­ne-mi al cui eşti, care sunt strămoşii tăi, ca să-ţi spun cine eşti!“. Adevărul despre noi înşine, despre me­ni­rea noastră pe acest pământ, pre­cum şi răspunsu­ri­le la marile noastre întrebări şi frământări le aflăm de la Mân­tuitorul Hristos. De aceea a­vem nevoie să ne confirmăm iară şi iară identitatea Lui dum­­nezeiască, pentru ca să credem în răspunsurile Lui, şi învăţăturile Lui.

Naşterea Domnului este pen­tru noi un prilej de reflecţie asu­pra vieţii noastre şi a le­gă­turii noastre cu Dum­nezeu. Ea ne aminteşte de naşterea Prun­cului dumnezeiesc în Betleem, pentru ca şi casele noastre să fie pre­gă­ti­te să devină un Bet­leem, o casă a pâinii, în care să se nască Iisus Hristos, şi, năs­cân­du-se, să ne înnoiască ini­mi­le şi minţile, spre primirea în­ţe­le­surilor celor a­dânci ale tainei Întrupării Sale, ale iden­ti­tăţii Sale dumnezeieşti şi o­me­neşti deopotrivă.

Pr. prof. dr. Constantin Preda – Ziarul Lumina

Lasati un comentariu