Pasionații de autoturisme de epocă din 5 țări se întâlnesc la Satu Mare

• publicat la: 18 mai 2016
Pasionații de autoturisme de epocă din 5 țări se întâlnesc la Satu Mare

În perioada 20-22 mai, la Satu Mare va avea loc a treia ediție a Întâlnirii Internaționale a pasionaților de mașini de epocă ”DRUM BUN”. Acest eveniment unește pasionații din 5 țări, colecționari în special de autoturisme românești, Dacia și ARO.
Evenimentul va debuta cu primirea participanților și cu o surpriză din partea organizatorilor.
Parada și expoziția va avea loc sâmbătă, 21 mai de la ora 12.00 în centrul municipiului Satu Mare ( parcul Central), după acestea participanții vor pleca într-o excursie prin Țară a Oașului unde vor degusta din mâncărurile tradiționale.
Deasemenea autoturismele vor fi expuse în parcarea complexului Valea Măriei și vor putea fi admirate duminică 22 mai începând cu ora 10.00.
La Satu Mare vor fi prezentate autoturisme unice cum ar fi o celebră Dacia 1300 în două culori, fabricată la Mioveni pentru export Columbia, precum și Dacii care au făcut senzație prin miile de km parcurși în toată Europa. Evenimentul este organizat de către Clubul „Drum Bun”, filiala Satu Mare.

Un lucru important de menționat este că aceste întâlniri sunt posibile datorită pasinii care-i leagă pe colecționari.
Vor expune autoturisme retro pasionați din Polonia, Ucraina, Ungaria, Republica Moldova și România. Clubul „Drum Bun” este asociația mașinilor de epocă înființată de polonezi în urmă cu aproximativ 4 ani, filiala de la Satu Mare fiind deschisă în toamna anului 2013, președintele fiind George Negrea.
Acest gen de manifestări au ca scop promovarea imaginii și obiectivelor turistice din județul Satu Mare.
Clubul este format din persoane pasionate de autoturisme românești Dacia, dar și alte mărci internaționale.

Lasati un comentariu