16 transporturi de deșeuri ilegale din Germania, Austria și Ungaria oprite la graniță

• publicat la: 18 iulie 2016
16 transporturi de deșeuri ilegale din Germania, Austria și Ungaria oprite la graniță

Ministrul Mediului Cristiana Pașca Palmer a anunțat luni că autoritățile române au reușit să oprească la graniță 16 transporturi de deșeuri ilegale din Germania, Austria și Ungaria, care ar fi trebuit să ajungă la mai mulți agenți comerciali din România.

„Am reușit să stopăm 16 transporturi, nu din Italia, ci din Germania, Austria și Ungaria. Cele mai multe din Germania. A fost o surpriză pentru noi. Au fost 16 transporturi, aproape 300 de tone de deșeuri ilegale care s-au încercat să se introducă în țară, sub codul de deșeu verde, deșeu valorificabil, dar de fapt, printr-o colaborare foarte bună pe care am solicitat-o între Garda Națională de Mediu și autoritățile vamale, transporturile au fost oprite, au fost verificate și s-a văzut că, de fapt, în acei peleți nu era ceea ce era declarat în hârtii”, a spus Palmer, la Digi FM.

Potrivit ministrului, aceste transporturi ar fi trebuit să ajungă la câțiva operatori economici români al căror nume nu l-a dat.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu