Colindatul de ceată bărbătească în Patrimoniul imaterial al UNESCO
Colindatul în ceată bărbătească… Un obicei vechi care exista altă dată în întreg spațiul românesc — de la Nistru la Tisa și de la Dunăre la Marea Neagră, — dar care astăzi a dispărut în cea mai mare parte a Republicii Moldova. Dacă în România s-a păstrat în aproape toate zonele, în Republica Moldova poate fi întâlnit doar în câteva localități, cele mai multe din regiunea de Sud.
La sfârșitul anului 2013, în urma unei proceduri migăloase și de durată, colindatul în ceată bărbătească din România și Republica Moldova a fost inclus în lista patrimoniului cultural protejat de UNESCO. Este primul, și deocamdată unicul, element de patrimoniu cultural din spațiul basarabean, înscris în lista Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură. În această ceată bărbătească se grupează floarea tinerilor unui sat, iar, până la al Doilea Război Mondial, fiecare localitate din regiunea dintre Prut și Nistru, la fel ca și cele din România, avea câte una sau mai multe cete de colindători formată din flăcăii satului.
Fiecare colind are o tematică specială. Sunt dedicate fetelor de măritat, feciorilor de gospodari cu turme de oi și lanuri de grâne, preoților, fiilor morți în războaie etc.
Colindatul în ceată bărbătească se caracterizează şi prin vechime. Chiar dacă este atestat pentru prima oară în secolul XVII (în „Memorialul” pastorului Andreas Mathesius din Cegău Mic, jud. Alba), rădăcinile par a i se duce mult mai mult în urmă.
Dosarul UNESCO nu uită să menţioneze şi faptul că ritualul colindatului a fost interzis de autorităţile sovietice în special în anii 1970-1990 pe teritoriul Moldovei (RSSM de atunci). Abia după 1991 comunităţile au reînceput să practice în mod deschis colindatul.
România mai apare în Lista patrimoniului cultural imaterial al umanităţii UNESCO şi cu ritualul căluşului, inclus din 2008, cu doina, inclusă în 2009 şi cu ceramica de Horezu, inclusă din 2012.
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr