Oraşul Erasmus- proiect european derulat de Liceul Teoretic Carei

• publicat la: 17 decembrie 2016
Oraşul Erasmus- proiect european derulat de Liceul Teoretic Carei

Liceul Teoretic din Carei beneficiază, în perioada 1.09.2016 – 31.08.2018, de un grant pentru un Proiect ERASMUS+ cu titlul: „LA VILLE ERASMUS. Școala coordonatoare este* Lycée* Professionnel *René Couzinet din Challans, Franța,  iar școlile partenere sunt: Collège de la Lys din Comines, Belgia și I.P.S.E.O. A Ippolito Cavalcanti din Napoli, Italia, și, bineînțeles, Liceul Teoretic din Carei.

Prima etapă a proiectului de parteneriat La Ville Erasmus, a avut loc la liceul I.P.S.E.O.A Ippolito Cavalcanti, din orașul italian Napoli, în perioada 08.-12.10.2016.  În cadrul întâlnirii transnationale la care au participat profesorii coordonatori, Mențiu Gabriela și Indrea Viorel, s-a discutat calendarul viitoarelor mobilități, modalitatea de implementare a obiectivelor proiectului și a diseminării activitățților acestuia.

A doua etapă a avut loc la liceul coordonator René Couzinet, din orașul francez Challans, în perioada 19-26. XI.2016. La întâlnire au participat elevii: Gabor Tania, Lăpuște Laurențiu , Rus Andrei, Szucs Rebeca, Lucuța Gabriel și Deac Adina împreuna cu profesorii Macec Sorina si Mențiu Gabriela.

Scopul proiectului « La Ville Erasmus » este de a crea un oraș virtual în existența lui, dar real în funcționare. Tinerii de azi sunt cetățenii de mâine. Această inițiativă trebuie să îi îndemne să fie realizatori responsabili. Elevii celor patru licee vor fi cetățenii acestui oraș.

Obiectivele proiectului vizează schimbarea percepției asupra cetățeniei si aprofundarea procesului de cunoaștere a cetățeniei în general , dar și insuflarea responsabilității privind procesul de construcție a orașului prin jocuri video în concordanță cu principiile dezvoltării durabile .

Acestea sunt și vor fi si obiectivele întâlnirii cu oficialitățile, experții și părinții. Din fiecare școală parteneră participă șase sau șapte elevi. Elevii vor studia în profunzime aspectele economice, sociale, istorice și de mediu ale orașului prin întâlniri cu oficialități, sondaje și discuții cu urbaniști și arhitecți. La fiecare întâlnire de proiect vor fi programate două conferințe.

Ultimele două se vor referi la ” Cum sa integram imigranții în oraș ”și ”Cum să producem și să consumăm mai bine alimentele și apa”. Elevii implicați în proiect vor crea orașul lor prin reprezentări artistice și jocuri video. Elevii cetățeni ai celor patru licee vor crea un Consiliu al opoziției care va genera probleme la care Consiliul Municipal va trebui să răspundă. Va fi realizată o monedă virtuală ”Erasmusul” .

Fiecare școală va trebui să prezinte spectacole și să sprijine activitățile unor asociații al căror scop este lupta împotriva discriminării sau acțiunea de protejare a mediului.

 

Mentiu Gabriela,

Coordonator proiect

Lasati un comentariu