Poza zilei. Cine se uită prin copaci după brazi nu vede starea trotuarelor pe care circulă careienii

• publicat la: 10 February 2017
Poza zilei. Cine se uită prin copaci după brazi nu vede starea trotuarelor pe care circulă careienii

Am  urmărit cu stupefacţie două imagini postate de către consilierul personal al primarului Kovacs pe blogul său. Fotó: Fülöp Csaba. Imaginea zilei reprezenta un brăduţ purtat de vânt prin copaci. Dacă vom afirma că cine umblă cu capul în nori nu vede pe unde calcă sau pe ce calcă oare ne va da din nou în judecată?

Vom trăi şi vom vedea. Până atunci însă nu avem cum să nu remarcăm că problema trotuarelor vechi şi uzate atât fizic cât şi moral  nu prezintă interes şi nu este scoasă în evidenţă când se referă la imagini  deşi  este angajat şi plătit din banii careienilor pentru a-l consilia pe primarul municipiului Carei. Ştim că nu este specialist în construcţii dar ca şi reporter , chiar dacă are studii medii, are ochiul format şi  poate observa şi alte detalii care nu fac cinste Careiului. Numai observând toate aceste detalii  putem acţiona pentru înlăturarea lor şi înscrierea Careiului în categoria oraşelor îngrijite şi pe alte străzi decât cea principală.

Buletin de Carei se oferă să ofere consiliere gratuită domnului primar Kovacs doar pentru a redeveni oraşul întreţinut care a fost odată. Nu e pentru prima dată când am oferit consultaţă  gratuită pentru  corectarea greşelilor de exprimare sau ortografie ce apar pe site ul oficial al primăriei Carei dar suntem mereu refuzaţi prin ignorare. ,,Marirea hartei,, este expresia care apre şi acum pe site ul primăriei Carei.  UAT Municipiul Carei ar face economie prin colaborarea fără contracte plătite cu Buletin de Carei  iar primii beneficiari ar fi tocmai  careienii.

http://www.buletindecarei.ro/2016/09/au-inverzit-trotuarele-la-carei.html

http://www.buletindecarei.ro/2016/11/trotuarele-de-pe-artera-principala-de-intrare-in-carei.html

Propunem consilierului lipsit de imaginaţie în această zi de 10 februarie 2017 să procedeze  la o nouă acţiune de voluntariat şi să smulgă şi buruienile de la baza frumoaselor clădiri din imagini aşa cum a procedat azi vară la sediul unui partid, altul decât cel pentru care a candidat ca şi consilier judeţean.

Buletin de Carei oferă pentru cei în pană de inspiraţie subiecte de interes general pentru toţi careienii. O plimbare pe strada Mioriţa este foarte edificatoare în acest  sens. Este o stradă de pământ care face legătura dintre drumul DN19 ce tranzitează Careiul cu locaţia ştrandului termal. Această stradă nu a fost propusă spre asfaltare, ştiaţi?

Buletin de Carei

P.S.

Sperăm să nu avem parte iar de un limbaj  obraznic din partea  blogului care nu a respectat cerinţele menţionate în articolele noastre  care specificau că este interzisă preluarea  de secvenţe din material. Noi locuim şi plătim  impozite la Primăria Carei şi suntem direct interesaţi de soarta oraşului nostru mai ales de soarta trotuarelor pe care circulă cei care nu au acces la un autorturism.

Lasati un comentariu