Sprijin financiar pentru agenții economici care angajează șomeri

• publicat la: 19 April 2017
Sprijin financiar pentru  agenții economici care angajează șomeri

Prin modificările aduse de OUG 60/2016 LEGII 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și al ocupării forței de muncă, sunt întroduse noi subvenții acordate agenților economici pentru angajarea șomerilor.

Angajatorii care incadrează in muncă, pe perioadă nedeterminată, șomeri în vârstă de peste 45 de ani, persoane cu dizabilități, șomeri de lungă durată, tineri NEET sau șomeri care sunt părinți unici susținători ai familiilor monoparentale primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 900 lei, cu obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni.

Angajatorii care încadrează în muncă potrivit legii, șomeri care, în termen de 5 ani de la data angajării, îndeplinesc, conform legii, condițiile pentru a solicita pensie anticipate parțială sau de acordare a pensiei pentru limită de vârstă, dacă nu îndeplinesc condițiile de a solicita pensia anticipată  parțială, beneficiază lunar, pe perioada angajării, până la data îndeplinirii condițiilor respective, de o sumă în cuantum de 900 lei.

Aceste facilitate se acordă proportional cu timpul efectiv lucrat de persoanele angajate precum și pentru perioadele in care persoana se află în concediu de odihnă.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu