Din crângurile moţilor. Lansare CD cu muzică tradiţională

• publicat la: 12 decembrie 2017
Din crângurile moţilor. Lansare CD cu muzică tradiţională

Miercuri, 13 decembrie 2017, antropologul Răzvan Roşu îşi prezintă un CD cu muzică tradiţională moţească intitulat: „Din crângurile Ţării Moţilor”. CD-ul conţine piese de folclor muzical pe care moţii din judeţul Satu Mare le-au adus cu ei din localităţile de origine, transmise transgeneraţional: semnale la tulnic, hori, zâcăli la fluier, melodii de joc sau strigături. Răzvan Roşu – doctorand la Viena şi Cluj Napoca -, va vorbi şi despre o  parte din cercetările sale antropologice şi etnomuzicologice.

De asemenea, va fi prezentată şi cartea „Multiculturalitate şi enclavizare culturală în Transilvania” care abordează problema schimbului cultural. Volumul se compune din mai multe studii antropologice de caz din Transilvania – implicit din judeţul Satu Mare – care fac referire la români, maghiari, şvabi, ţigani (rromi).

Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Satu Mare, Muzeul Judeţean Satu Mare, Asociaţia Culturală „Nepoţii Iancului ” şi va avea loc la Secţia de Artă a Muzeului Judeţean Satu Mare – Piaţa Libertăţii nr.21 – , începând cu ora 14.

Lasati un comentariu