Invitaţie la Simpozionul – dezbatere „Identitate și tradiții comunitare” din Ardud

• publicat la: 3 February 2018
Invitaţie la Simpozionul – dezbatere „Identitate și tradiții comunitare” din Ardud

Primăria Ardud  vă invită să participaţi la  Simpozionul – dezbatere „Identitate și tradiții comunitare”, la prezentarea cărții „Sita de ceară – Istorii din istoria unui ținut transilvan” a domnului Prof. univ. dr. George Achim de la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, ce va avea loc miercuri, 7 februarie, începând cu ora 13:00 în incinta Sălii de Conferințe a Primăriei orașului Ardud. Cartea este consacrată orașului și ținutului Ardud.

Vor participa: moderator – Felician Pop și invitat – Robert Laszlo, iar momentele artistice vor consta în recitaluri de muzică românească, șvăbească, ungurească și țigănească, avându-i ca și invitați speciali pe cei din Taraful Școlii Populare de Artă din Baia Mare, condus de Dan Daniel.

    „Cartea nu este un exercițiu de nostalgie, cu toate că uneori o umbră de dispoziție retrospectiv elegiacă se mai desprinde din paginile ei. Este, mai degrabă, un discurs despre memoria și identitatea unor oameni, a unor comunități și a unui ținut de margine geografică românească, în timpuri aspre și deloc îngăduitoare. Istoria și tradițiile unor grupuri etnice, sociale sau ocupaționale, convertite în memorie, laolaltă cu narativul biografic individual sau colectiv, devin sursă și metodă de legitimare și de diferențiere identitară. Români, șvabi, unguri, ruteni, țigani sau ceangăi alcătuiesc astăzi mozaicul demografic și cultural al acestui areal pluriform, mobil și provocator – Ardudul și Beltiugul, bastioane importante ale feudalității transilvane timpurii.”

Lucrarea apare cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare, Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Maramureș și Facultății de Litere a UTCN/CUNBM.

Buletin de Carei

Lasati un comentariu