Nici sportul nu scapă de discriminare la Primăria Carei

• publicat la: 18 aprilie 2018
Nici sportul nu scapă de discriminare la Primăria Carei

Tinerii careieni sunt talentaţi nu numai  ca solişti vocali ci şi ca sportivi. Despre valoarea şcolii careiene de atletism s-a dus vestea în toată ţara.  Atleţii  careieni  reprezintă oraşul Carei şi România în competiţii internaţionale, avem cea mai longevivă competiţie de atletism, Cupa 25 Octombrie, care se află deja la ediţia 47, sute de sportivi fiind prezenţi an de an la Carei.

Nici cu tenisul de masă nu stăm rău doar că din păcate tinerii sportivi nu reprezintă oraşul Carei ci cluburile care îi finanţează. În ultima perioadă de timp primăria a început să investească în spaţiile dedicate sportului tenis de masă din Carei aşa că poate în viitor vom avea şi noi o echipă a oraşului .

Pe harta sportivă a oraşului Carei a apărut din 1992  un nou sport …karate. Iniţial a fost o singură echipă ce avea sala de antrenamente la şcoala Vasile Lucaciu.  Acum avem două  asociaţii sportive de karate. Una este susţinută necondiţionat de către primăria Carei iar cealaltă… trebuie să se descurce pe cont propriu.

Ce este mai interesant este că asociaţia cu cele mai numeroase rezultate ale elevilor careieni este lăsată de izbelişte.  Ceea ce ar trebui să fie o mândrie pentru conducerea oraşului se transformă în mod de discriminare.

,,Din păcate, noi nu putem sa ii amintim intre sponsori si Consiliul local Primăria Municipiului Carei. Am depus cerere de finanțare, deci s-a stiut ca mergem si noi. Respect munca fiecărui antrenor si sportiv, sunt antrenor si sunt convinsa ca Tina si antrenorul ei au muncit pt rezultatul obtinut dar la fel am muncit si noi si sportivii noștri. Nu e vorba, ca cine cate rexultate a adus e o simpla intrebare DE CE KSRATE DO B. F. K. S. ESTE AJUTAT DE AUTORITATILE LOCALE SI A. C. S. SAKURA NU ESTE AJUTAT? O SIMPLA INTREBARE;DE CE?,, scrie Ingrid Engber  de la asociaţia de karate tratată discriminatoriu de Primăria Carei.

Nu e un secret pentru nimeni faptul că activitatea sportivă aduce doar beneficii celor ce o practică. Acesta e si motivul pentru care este inclusă şi în programa de învăţământ ca şi dişciplină obligatorie. Prin sport, copiii îşi dezvoltă încrederea de sine prin realizările obţinute. Sportul le oferă copiilor şansa de a învăţa, de a se disciplina şi de a se realiza prin talentele deprinse şi prin reuşitele lor.

Din păcate, Direcţia  Sănătate-Învăţământ din primăria Carei, înfiinţată cu surle şi trâmbiţe prin modificarea  organigramei Primăriei Carei în şedinţa din  1 iunie 2011, este parcă imună la tot ce înseamnă sportul în viaţa unor tineri  careieni. 

De ce este susţinută diferenţia activitatea  asociaţiilor de karate când cei care ar avea de câştigat ar fi copii careienilor şi imaginea oraşului nostru?

Buletin de Carei

Lasati un comentariu