Datornicul Kovacs face scandal la şedinţa de Consiliu Local Carei

• publicat la: 12 februarie 2019
Datornicul Kovacs face scandal la şedinţa de Consiliu Local Carei

La şedinţa Consiliului Local Carei de astăzi 12 februarie 2019 a fost prezent tot compartimentul de comunicare precum şi consilierul fin al primarului Kovacs dar NICIUNUL dintre ei nu a informat cu privire la intervenţiile consilierului Ciută despre SC Pieţe-Parcări SRL Carei sau despre iniţiativa consilierei Eva Mărginean.

Datornicul primar Kovacs  a sosit cu întârziere la şedinţa CL  şi în timpul desfăşurării acesteia se tot plimba prin sală cu o privire disperată. La un moment dat s-a sculat şi a mers să dea indicaţii secretarului juridic Adela Opriţoiu care se ocupă cu redactarea proceselor verbale.

A intervenit în timpul şedinţei condusă de consilierul Ciută ca să se lege de modul cum conduce şedinţa dar a esuat lamentabil pentru că nu înţelege bine limba română. Probabil a fost deranjat că nu putea controla şedinţa cum o fi obişnuit la  şedinţele sale de partid.

Înafară de consiliera Eva Mărginean şi de consilierul Ilie Ciută niciun consilier nu a intervenit în dezbateri, de multe ori liniştea fiind palpabilă.

Deşi pe Ordinea de Zi au figurat şi proiecte privind aprobarea execuţiilor bugetelor de venituri şi cheltuieli atât la primărie cât şi la spitalul municipal nimeni de la Direcţia Economică nu s-a deranjat să participe.  Poate se ştia dinainte că nimeni din Comisia Economică nu va interveni iar alianţa politică din CL va funcţiona ca unsă la vot.

Consiliera Eva Mărginean a solicitat o discuţie comună între conducerea Spitalului Municipal, consilieri şi partide politice pentru a remedia imaginea instituţiei de sănătate despre care mulţi pacienţi se plâng. Cei internaţi afirmă, potrivit spuselor consilierei, că trebuie să cumpere medicamente şi materiale sanitare.

,,Cred că nu există o bună comunicare , noi de fapt nu vrem să ne amestecăm la conducerea spitalului,, a afirmat Eva Mărginean.

Consilierul Ciută a prezentat celor prezenţi  câteva din cifrele oferite ca material de studiu de către Spitalul Municipal Carei şi din care reiese că toate cele semnalate la şedinţele anterioare se confirmă.

Consilierii au votat astăzi pentru sistarea plăţii chiriei pentru medicii care își desfășoară activitatea la Spitalul Municipal după expirarea contractelor dar şi pentru încetarea  decontării cheltuielilor de navetă începând de luna viitoare.

”Cred că nu mai este cazul să acordăm aceste favoruri după ce au crescut salariile medicilor. Pe vremea când am decis decontarea chiriei, un medic avea un salariu de circa 3.000 de lei, dar acum un medic câștigă mult mai mult”, a menţionat primarul Eugen Kovacs.

Au fost aprobate cu unanimitate de voturi toate proiectele care nu făceau referire la execuţia bugetelor de venituri-cheltuieli şi la cedarea unei parcele de teren  al parohiei ortodoxe Ianculeşti către Primăria Carei.

La punctul DIVERSE  consilierul Ciută a cerut explicaţii despre situaţia de la Piaţa de alimente în calitate de unic acţionar fiind Consiliul Local.

Într-o atitudine de total dispreţ pentru dialog, primarul cu datorii la buget Kovacs, a afirmat….,,lăsaţi-mă cu aceste anunţuri ce cereţi, aceste pretenţii….,,.

Sfidător la adresa celor din sală, Kovacs a făcut tot felul de afirmaţii care contravin realităţii ca să nu spunem că a minţit în mod ordinar. A ajuns până acolo încât să îl acuze pe consilierul Ciută că ar fi făcut tărăboi la piaţă încercând să afle date concrete despre situaţia datoriilor administraţiei.

Comportamentul primarului ,,nu provocaţi maghiarii,,  denotă însă doar disperare de a nu se afla unde au dispărut cei peste 100 de mii de lei. Pentru că fiecare comerciant din piaţă are plăţile la zi atât la apă curentă cât şi la celelalte utilităţi dar din mai 2016 nu s-a mai virat nicio sumă către funizorul de apă Apaserv SA Satu Mare.

Consilierul Ciută mentionează calm faptul că a avut o discuţie mai mult decât liniştită cu administratorul pieţei, Avram Melinda care i-a spus că a informat executivul careian despre situaţia pieţei încă din 2015. De atunci se ştiau de problemele de la piaţă. Potrivit delcaraţiilor acesteia, vin facturi la apă până şi de 800 mc.

,,Sper că am dreptul să merg la piaţă în calitate de consilier local şi unic acţionar…,,  a încheiat consilierul Ciută disputa iniţiată de primar.

Au folosit aparatul de fotografiat  fostul consilier al primarului, actualmente plătit pentru servicii de informare şi publicitate, una dintre angajatele de la compartimentul de comunicare şi reprezentanta nagykaroly.ro.

 

Buletin de Carei

P.S.

SC Piețe Parcări SRL Carei   a fost înregistrată  la Oficiul Registrului Comertului în 25  septembrie 2014  iar  la Judecătorie  în data de  9 octombrie 2014, FĂRĂ a avea aprobat STATUTUL, așa cum este LEGAL.

Drept dovadă la  cele afirmate mai sus, Proiectul  de hotărâre privind aprobarea Statutului societăţii,, PIEŢE PARCĂRI,, S.R.L.  a intrat pe Ordinea de zi a şedinţei CL din 29 aprilie 2015.

Ce documente a prezentat atunci Primăria Carei pentru a obţine înregistrarea de la Judecătorie şi Oficiul Registrului Comerţului dacă Statutul a a fost aprobat de consilieri ulterior, la 6 luni distanţă?

De ce SUMELE  încasate lunar pentru apă curentă şi meteorică nu au fost virate către Apaserv SA ?

 

comentarii

de Gica la 12 februarie 2019 - 16:41

Foarte bine.Sa fie luat la întrebare primarul.Sa nu creada nimeni ca daca are funcție de conducere sau lucrează la stat poata sa-si faca de cap.
D-ul primar primara= statul român nu SRL Kovacs

de apa aeru si fraieru la 13 februarie 2019 - 08:02

miroase ,mai corect binyie putyie a….a ce putyie oare?
am uitat da putyie rau…..

de apa aeru si fraieru la 13 februarie 2019 - 08:09

tacerea „porcului din cucuruz”??

de Buletin de Carei la 13 februarie 2019 - 08:23

…a celui care foloseste apa de la piata de animale pentru care vin facturi de 600 mc desi unitatea este oficial inchisa….

Lasati un comentariu