Sărbătoarea Moților de la Horea

• publicat la: 9 iunie 2019
Sărbătoarea Moților de la Horea

Astăzi a avut loc la Horea întâlnirea anuală a Moților și comemorarea eroilor lor. Asociația Urmașii lui Horea susținută de către Primăria și Consiliul Local Sanislău au organizat un moment religios la Monumentul Eroilor și la Troița lui Horea după care au urmat alocuțiuni și un program cultural artistic. Au participat doar autoritățile locale, nimeni de la județ. Manifestarea a debutat cu intonarea Imnului de Stat, tulnicăresele din Ianculești și Imnul Moților. Au depus coroane de flori Primăria și Consiliul Local Sanislău prin primarul Kardosi Zoltan și viceprimarul Kremer Ludovic alături de consilieri locali, Asociația Urmașii lui Horea, Asociațiunea ASTRA Despărțământul ,,Aurel Coza,, Carei și Asociația foștilor refugiați și expulzați în urma Dictatului de la Viena, filiala Carei.

Au rostit alocuțiuni preotul paroh Tihai Lucian, primarul Kardosi Zoltan, Mateș Ioan, președinte Asociația Urmașii lui Horea, Daniela Ciută, președinte ASTRA Carei și Asociația Refugiaților filiala Carei.

,,Ne-am adunat azi, cu mic cu mare, la sărbătoarea Fiilor Satului de moți, Horea. Și unde e cel mai potrivit loc  de adunare dacă nu la icoana lui Horea, cunoscut ca Regele Daciei și la Monumentul închinat eroilor căzuți în luptele pentru apărarea patriei noastre. După datina străbună ne cinstim eroii pentru că ,,eroii nu mai au nevoi, eroii ne mai au pe noi,,. Fiți mândri că sunteți urmașii lui Horea, cel care a făcut să tremure cancelariile occidentale!  Fiți demni și nu uitați de sacrificiul lui pentru dreapta credință. ,,Să nu uiți Darie ,,  spunea Zaharia Stancu dar nici voi să nu uitați cine sunteți, să nu uitați de eroii pe care azi îi cinstim cu pioșenie.

Pân-o fost Horea-mpărat,

Domnii nu s-au desculţat,

Nici în pat nu s-au culcat,

Nici la masă n-au mâncat.

România  este  patria noastrã  şi a tuturor românilor.

     E România celor de demult  şi-a celor de mai apoi
     E patria celor dispãruţi  şi a celor ce va sã vie.

Au fost acordate Diplome de Onoare pentru cele mai vârstnice membre cotizante ale asociației refuigiaților, Maria Todea și Maria Mateș dar din motive de sănătate acestea nu au avut posibilitatea să se deplaseze la locul evenimentului așa că aparținătorii au preluat atât Diplomele cât și micile atenții.

A recitat poezia Eroii, Marcel Ursan din partea asociațiunii ASTRA Carei. Au interpretat cântece patriotice Aida Negrea, Angela Munteanu și Dănuț Mateș. Programul a continuat apoi în curtea Căminului Cultural unde au evoluat formațiile AUDIO Carei, solist Ciprian Tempe și Milenium Baia Mare.

Buletin de Carei

GALERIE FOTO

Lasati un comentariu