Amendă uriașă aplicată societății responsabile pentru duhoarea pestilențială din Carei. Primăria șterge comentariul incriminator

• publicat la: 29 august 2019
Amendă uriașă aplicată societății responsabile pentru duhoarea pestilențială din Carei. Primăria șterge comentariul incriminator

Garda Națională de Mediu, comisariatul județean  Satu Mare a remis redacției Buletin de Carei  un comunicat privind  concluziile în urma controlului efectuat pentru depistarea cauzelor duhorii pestilențiale ce a cuprins municipiul Carei.

Primăria Carei cu conducere exclusiv UDMR nu s-a implicat deloc în asigurarea condițiilor decente de trai pentru  contribuabilii careieni și a ignorat luni de zile plângerile acestora.  Majoritatea locuitorilor au scris redacției Buletin de Carei pentru a solicita sprijin în remedierea situației care făcea irespirabil aerul iar noi i-am sprijinit cu succes. Dovadă, intervenția comisariatului județean al Gărzii de Mediu.

La fel s-a procedat și în cazul tăierilor abuzive de arbori din Parcul Dendrologic Carei când a fost nevoie tot de intervenția Buletin de Carei pentru stoparea tăierilor arborilor de esențe valoroase.

În cazul duhori pestilențiale, comisarii de la Garda de Mediu au depistat cauzele care au dus la acest disconfort accentuat și au aplicat o amendă usturătoare pentru firma vinovată.

Doar angajatul primăriei Carei a scris pe pagina sa personală despre această situație, evident în timpul programului de la primăria Carei . UAT Municipiul Carei tace ca de obicei când vine vorba de dat socoteală pentru administrarea defectuoasă a orașului iar comentariile careienilor sunt ȘTERSE fără pic de rușine de către același administrator de pagină numit politic și plătit din bani publici.

Comunicatul oficial al Gărzii de Mediu

COMUNICAT DE PRESĂ

 

 

            În urma semnalelor venite din partea cetățenilor din Municipiul Carei, preluate de presa locală, privind existența unui miros pestilențial resimțit în oraș, luni, 26 august 2019, comisarii din cadrul Comisariatului Judeţean Satu Mare al Gărzii Naţionale de Mediu au demarat un control pentru identificarea sursei generatoare de disconfort olfactiv pentru populație.

În timpul verificărilor, s-a constatat că mirosul provine de la un operator autorizat pentru producerea de biogaz și energie electrică regenerabilă, care utilizează ca materie primă resturi vegetale, dejecții animaliere, deșeuri de țesuturi animaliere, inclusiv lichide cu grăsimi de origine animală. Din cauza unor defecțiuni la sistemul de alimentare a instalației de biogaz, deșeurile stocate pe amplasament, în cantități semnificative, nu au putut intra în procesul tehnologic de prelucrare, fiind depozitate în spațiu deschis, la temperaturi ridicate.

Pentru remedierea deficiențelor constatate, s-a dispus urgentarea efectuării reparațiilor la instalația respectivă și începerea imediată a prelucrării deșeurilor stocate existente, sau valorificare/eliminarea acestora în instalații autorizate. Urmare a neconformităților constatate, comisarii au aplicat operatorului o sancțiune contravențională în valoare de 75.000 lei.

Pentru ca pe viitor să nu se mai întâmple astfel de incidente generatoare de disconfort pentru populație, comisarii Gărzii Naționale de Mediu au dispus interzicerea colectării și depozitării deșeurilor de țesuturi animaliere, inclusiv a deșeurilor lichide cu grăsimi și cu conținut stomacal (intestine) – direct in recipiente sub cerul liber, ci depozitarea acestora numai în spații frigorifice adecvate.

 

  Cu respect,

COMISAR ŞEF

Vasile FĂNĂŢAN

Buletin de Carei

comentarii

de ion la 29 august 2019 - 13:02

Daca tot au trecut prin Carei,puteau sa vada cum se respecta legea in privinta ambroziei.Se povesteste despre amenzi uriase unde ambrozia nu este combatuta dar nimeni nu ia nici o masura.Se rezolva romaneste.

de Buletin de Carei la 29 august 2019 - 14:10

Ati facut sesizare si nu au dat curs sesizarii? doar nu credeati ca primaria exclusiv udmr va face sesizare. La Carei romanii nu au reprezentatn in conducerea primariei așa că nu e cazul de rezolvări românești.

de Reality la 29 august 2019 - 17:51

Ambrozia provoaca alergii la persoane care au imunitate slaba.O doamna a povestit nu demult ca sotul sau sufera din cauza ambroziei intr o boala de alergie de aprox 5 luni.In legatura cu amenda Sana rei ,asa trebuie sa stie ce trebuie facut,cand a fost publicat tema asta in siturile careiene a fost amintit ca mirosul de acolo vine,sa nu facem din Careiul modernizat totusi asa oras mirosibil.

de ion la 30 august 2019 - 06:06

Important este ca legea 62/2018.privind combaterea buruienii ambrozia nu este respectata.Art.5 prevede cine verifica si constata nerespectarea prezentei legi si stabileste aplicarea sanctiunilor potrivit prevederilor Art.3.

de Ferike la 30 august 2019 - 16:41

este o problema importanta care trebuie neaparat dezbatuta sa vina cu propuneri plan de masuri.este bine ca avem deschidere si preocupare spre aceste probleme f inportante

de Ambroziu la 30 august 2019 - 16:56

SI eu sustin combaterea buruienilor si a ambroziei esteno prioritate nationals de care trebuie tinut cont so mobiilizate toate resursele ,desi ambroziu miroase frumos

de csaba la 30 august 2019 - 21:27

foarte urit vorbeste cu noi cind mergem la primaria si daca scriem comentarii la pagina de fcbook imediat sterge cineva.

de ion la 1 septembrie 2019 - 05:36

Sambata seara cred ca duhoarea a atins un nou nivel,Nu era loc in oras unde nu se simtea mirosul.Asta s-a rezolvat cu amenda.Daca s-a dat o amenda,inseamna ca s-au constata niste nereguli iar pana la remedierea lor,unitatea trebuie (ar trbui)sa fie monitorizata
sau suspendata autorizatia de functionare.Simplu.

de fapte ,fapte la 1 septembrie 2019 - 09:03

nu vorbarie

Lasati un comentariu