Cardinalul ajunge la Carei în 22 decembrie

• publicat la: 15 December 2019
Cardinalul ajunge la Carei în 22 decembrie

Direcția de Cultură și Sport a Municipiului Carei vă invită duminică, 22 decembrie 2019, de la ora 18.00, în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi, la premiera  proiecției filmului artistic Cardinalul, în regia lui Nicolae Mărgineanu.

Protagonistul filmului este actorul sătmărean Radu Botar, de la Teatrul de Nord Satu Mare. În distribuție mai găsim nume importante din cinematografia românească, actori precum Ioan Andrei Ionescu, Richard Bovnoczki, Alexandru Repan, Remus Mărgineanu, Maria Ploae, Mircea Andreescu sau Cristi Iacob.

Filmul are durata de 97 minute, este realizat alb-negru şi color, la rezoluţie 4k, în format 17:9.

Cardinalul, o producție Agerfilm, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, în regia lui Nicolae Mărgineanu este un film care prezintă o parte din viaţa Cardinalului Iuliu Hossu, cu accent pe momentul în care episcopul român unit a vestit Marea Unire pe platoul de la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, şi apoi, cu aspecte din perioada detenţiei pentru credinţă sub regimul comunist, în regim de exterminare, împreună cu ceilalţi episcopi greco-catolici şi cu membri ai elitei politice a vremii, la Penitenciarul din Sighetu Marmaţiei.

Evenimentul se va bucura și de prezența actorului Radu Botar.

Prețul unui bilet este de 10 lei. Biletele se găsesc la biroul Centrului Cultural Carei, până vineri, 20 decembrie 2019 sau se mai pot procura înainte de proiecție la fața locului, în limita locurilor disponibile. 

Lasati un comentariu