Când suntem îndrăgostiţi avem simptome de nebunie

• publicat la: 8 februarie 2011
Când suntem îndrăgostiţi avem simptome de nebunie

Potrivit cercetătorilor, atunci când suntem îndrăgostiţi, în creier se produc trei tipuri de combinaţii de substanţe, corespunzătoare celor trei etape în procesul de îndrăgostire. Reacţiile chimice din organism atunci când suntem îndrăgostiţi sunt însă identice bolilor mentale, mai spun aceştia.

Helen Fisher de la Universitatea Rutgers din New Jersey, cercetătoare în biochimie, spune că dorinţa, atracţia şi ataşamnetul sunt cele trei etape pe care le parcurgem atunci când ne îndrăgostim.

Dorinţa este determinată testosteron şi estrogen. Testosteronul având un rol important şi în comportamentul sexual al femeii. Aceşti hormoni „insistă” să-ţi cauţi un partene

Atracţia este faza puternică, atunci când, practic, nu ne mai putem gândi la altceva. În această etapă, monoaminele au un rol important, respectiv dopamina, adrenalina şi serotonina.

Adrenalina ne face să transpirăm şi să ne bată inima mai tare, iar serotonina, una dintre cele mai importante substanţe generate de dragoste, ne poate înnebuni temporar.
Ataşamentul este ultima etapa şi urmează atracţiei, în cazul unei relaţii de durată. Ataşamenul este legătura care menţine cuplurile unite atunci când urmează să aibă copii. În această etapă intră în acţiune oxitocina şi vasopresina.

Oxitocina este eliberată de hipotalamus în timpul naşterii copilului, ajută la formarea laptelui matern şi la întărirea relaţiei dintre mamă şi copil. Este eliberată şi în timpul orgasmului celor doi parteneri şi generează o legătură puternică între ei.

Vasopresina este o altă substanţă implicată în etapa relaţiei pe termen lung şi este un regulator al activităţii renale.

sursa cotidianul.ro

Lasati un comentariu