Olanda amână până în 2012 intrarea României în spaţiul Schengen

• publicat la: 9 iunie 2011
Olanda amână până în 2012 intrarea României în spaţiul Schengen

Olanda amână până în 2012 intrarea României şi Bulgariei în spaţiul  Schengen, după o perioadă de probă pentru cele două ţări, a anunţat joi ministrul pentru Imigraţie, Gerd Leers, citat de AFP „Este încă prea devreme pentru a lua o decizie şi va dura fără îndoială până
vom fi în măsură să facem acest lucru”, a declarat el, la o zi de la votul Parlamentului European în favoarea aderării celor două ţări, membre UE din 2007.

Anterior, consiliul Justiţiei şi Afacerilor Interne a declarat că data pentru intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen va fi stabilită cel târziu până în luna septembrie.
Astfel, în şedinţa de joi nu se va ajunge la nici o concluzie de acest gen, informează Novinite.com.

Nici România, nici Bulgaria nu vor intra în spaţiul Schengen pentru o  perioadă nedeterminată, cu toate că au fost îndeplinite criterile tehnice, informează un proiect de concluzii al Consiliului miniştirilor  UE pentru Afaceri Interne.

Miniştrii de Interne europeni se întâlnesc joi la Luxemburg, unde vor lua notă de faptul că sistemele de control la graniţă ale României şi Bulgariei au fost îmbunătăţite pentru
a îndeplini standardele Schengen, dar nu vor stabili şi data intrării  celor două ţări în spaţiul Schengen.

Parlamentul European a adoptat raportul privind aderarea României şi Bulgariei la spaţiul
Schengen. Raportul arată că România îndeplineşte din punct de vedere  tehnic criteriile de aderare la spaţiul Schengen.

În favoarea  raportului s-au înregistrat 487 de voturi, 77 de voturi fiind „împotrivă” şi 29 fiind abţineri. Decizia finală va fi luată de Consiliul European, după ce va abţine şi avizul Comisiei de Justiţie şi  Afaceri Interne.

 sursa  Antena3

 

Lasati un comentariu