Siguranţă publică sporită la evenimentele din weekend
Măsuri de ordine şi siguranţă publică la Samfest Rock Festival, Ziua comunei Moftin , Ziua comunei Veţiş şi la Gala internaţională K1 ce se va desfăşura la Satu Mare.
Jandarmii sătmăreni vor fi angrenaţi pe perioada acestui sfârşit de săptămână, în misiuni de asigurare a ordinii publice la nivelul judeţului, dar şi în misiuni de pază şi protecţie a bunurilor şi obiectivelor aflate în competenţa sa.
Cu ocazia manifestărilor cultural artistice desfăşurate cu ocazia Zilei comunei Mofin, a Zilei comunei Vetiş, a Festivalului Samfest Rock desfăşurat la aeroclubul Satu Mare în perioada 07-09 iulie a.c., jandarmii sătmăreni vor desfăşura individual, dar şi în cooperare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Satu Mare o serie de misiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice pentru prevenirea infracţionalităţii şi stabillirea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
Sâmbătă 09 iulie a.c., jandarmii sătmăreni vor asigura ordinea publică şi la manifestările sportive organizate cu prilejul Galei internaţionale K1 desfăşurată la Satu Mare.
Jandarmii sătmăreni împreună cu poliţiştii vor acţiona pentru preîntâmpinarea şi apariţia unor incidente sau săvârşirea de fapte care pot afecta ordinea şi siguranţa publică. Se vor lua măsuri de ordine publică pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului şi în scopul prevenirii actelor de violenţă.
Totodată la nivelul instituţiei avem pregătit un echipaj de intervenţie care va acţiona la apelurile de urgenţă.
Echipajele de jandarmi vor acţiona cu preponderenţă pentru prevenirea apariţiei unor incidente sau stări tensionate, dar şi pentru depistarea persoanelor care săvârsesc fapte contraventionale sau penale, în vederea asigurării unui climat optim de ordine şi siguranţă pentru cetăţeni.
Patrulele de ordine şi sigiranţă publică vor fi prezente la scenele special amenajate unde se vor desfăşura concerte de muzică şi alte manifestări cultural artistice, dar şi sportive; în interiorul perimetrului unde vor fi amenajate standurile şi căsuţele tradiţionale, dar şi în zonele imediat apropiate locurilor de desfăşurare a evenimentelor.
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Satu Mare recomandă participanţilor aceste manifestări cultural-artistice şi sportive să respecte regulile de comportare civilizată pe timpul desfăşurării acestora şi să se conformeze indicaţiilor date de către forţele de ordine pentru evitarea încălcării normelor legale în vigoare.
redactia