Poliţia de Proximitate colaborează cu şcolile careiene

• publicat la: 21 noiembrie 2011
Poliţia de Proximitate colaborează cu şcolile careiene

Disciplina în rândul elevilor şi frecvenţa lor la şcoală au fost problemele abordate de conducerea Şcolii cu Clasele I-VIII Nr. 1 din Carei în cursul săptămânii trecute.

La discuţii a fost invitată Poliţia de Proximitate din Carei, reprezentată de agenţii Ţurcaş Daniel şi Mărcuş Cristian .Cadrele didactice au fost informate cu privire la  măsurile legale care pot fi luate în cazul în care elevii comit acte de violenţă atât faţă de colegii lor cât şi faţă de profesori ,discutându-se câteva cazuri concrete, şi totodată au fost asigurate de sprijinul deplin al agenţilor participanţi.

Următoarea activitate va fi organizarea unor şedinţe cu părinţii la nivel de şcoală, unde reprezentanţii Poliţiei de Proximitate vor informa părinţii privind consecinţele comportamentelor inadecvate ale elevilor.

S-a subliniat importanţa implicării din partea ambelor instituţii pentru prevenirea si intervenirea în cazurile de violenţă.

Membrii comisiei de combatere a violentei si de monitorizare a absentelor: Responsabil: prof.Varga Sidonia; Membrii: prof.Belenyi Andrea; prof.Laszlofi Aniko; prof.Osan Florentina; prof.Schnel Beata; prof. Buzgau Loredana; inv. Orban Boglarka- au prezentat planul managerial al comisiei pentru anul scolar 2011-2012.

SCOPUL COMISIEI

–          Analizarea cauzelor absenteismului in scoala si reducerea, pe cat posibil, a acestui fenomen ;

–          Dezvoltarea atitudinilor si comportamentelor adecvate cerintelor scolare in cazul elevilor cu risc de abandon scolar;

–          Dezvoltarea interesului pentru educatie si evitarea abandonului scolar.

OBIECTIVELE COMISIEI

– Identificarea elevilor cu absenteism scolar si risc de abandon;

– Identificarea cauzelor care favorizeaza absenteismul scolar;

– dezvoltarea la elevi a constiintei de sine si a atitudinilor pozitive fata de propria persoana si fata de scoala;

– dezvoltarea abilitatilor de intercunostere, relationare, comunicare interpersonal si de management al invatarii;

– optimizarea relatiei elev – parinte, parinte – scoala, elev – profesor;

– prevenirea si diminuarea esecului scolar prin stimularea interesului pentru educatie, pentru autocunoastere si valorizare personala, prin stabilirea unor obiective de viata realiste, de către elev-parinte.

O altă activitate care are ca scop prevenirea actelor de violenţă în şcoală s-a desfăşurat în cadrul campaniei “ Săptămână globală a educaţiei” prin realizarea unor consilieri colective.

Sperăm că eforturile cadrelor didactice şi a membrilor Poliţiei de Proximitate să fie susţinute de către părinţi, pentru că doar acţionând împreună vom obţine rezultatele dorite.

Lasati un comentariu