Aceiasi mentalitate,alt prim ministru:Boc- Nu merg să votez la referendum, am alte lucruri mai importante de făcut

• publicat la: 25 iulie 2012
Aceiasi mentalitate,alt prim ministru:Boc- Nu merg să votez la referendum, am alte lucruri mai importante de făcut

Fostul premier Emil Boc spune că nu va vota la referendum, susţinând că nu doreşte să ia parte la un demers pe care îl consideră „contrar intereselor ţării” şi că duminică are alte lucruri mai importante de făcut, potrivit Mediafax.

„Duminică voi fi în municipiul Cluj-Napoca pentru a mă asigura, ca primar, că din punct de vedere administrativ totul este respectat, dar mă voi duce şi la Răchiţele să îmi vizitez mama şi voi trata această zi ca pe una obişnuită de duminică. Eu nu mă duc la vot duminică şi consider că am alte lucruri mai importante de făcut. PDL a recomandat membrilor şi simpatizanţilor să nu meargă la vot duminică, lucru pe care am să îl fac şi eu. Consider că preşedintele nu a încălcat Constituţia şi nu au fost asigurate condiţiile de transparenţă astfel încât să fie evitate furtul şi abuzul la acest referendum şi nu doresc să iau parte la un asemenea demers contrar intereselor ţării”, a declarat Emil Boc, miercuri, într-o conferinţă de presă.

El a reclamat faptul că Guvernul Ponta nu a aprobat instalarea de camere video de supraveghere în secţiile de votare.

„Adresez doar o întrebare retorică: oare de ce în 2009 s-a decis să se amplaseze camere video în secţiile speciale, iar în 2012 nu s-a aprobat acest lucru? Dacă se dorea evitarea suspiciunilor de fraudă se amplasau camere video. Faptul că nu s-au luat măsurile necesare pentru supravegherea video e un indiciu că frauda este cea care se pregăteşte şi nu altceva”, a a afirmat Boc.

Colegiul Director al PDL a decis, marţi, să îndemne alegătorii să nu participe la vot la referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Preşedintele suspendat, Traian Băsescu, a declarat, marţi, că neprezentarea la vot la referendum „poate fi mai valoroasă” decât un vot împotriva demiterii sale, el susţinând că prin această atitudine nu este laş, ci acţionează pentru interesul naţional.

sursa ziare.ro

comentarii

de emil la 25 iulie 2012 - 19:56

cand a fost asta prim-ministru adevarat, nu marioneta? ca doar besescu conducea guvernul!

de Gabi D la 27 iulie 2012 - 00:16

Nici nu ma asteptam sa zica altfel!Marioneta a fost,marioneta a ramas,ca de altfel,toti care nu merg la vot!Votati Da sau NU,dar fiti oameni adevarati,nu lasi ca presedintele vostru!E f. usor sa te ascunzi sub anonimat,pentru ca apoi sa te infoi ca un paun si sa spui cu nonsalanta ca ai castigat pentru ca n-ai votat!De fapt,ei urmaresc 9.165.000 de votanti,altfel incepe jihadul,chiar daca 8.ooo.ooo vor fi contra lui Base,nefiind numarul de 50 la suta din tptalul celor inscrisi(probabil si mortii),sunt atat de lasi incat se vor reinstala la Cotroceni!

Lasati un comentariu