Infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice constatate de polițiștii rutieri

• publicat la: 11 iulie 2012
Infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice constatate de polițiștii rutieri

Acțiunile organizate de polițiștii rutieri în vederea prevenirii accidentelor de circulație continuă în întreg județul, toți participanții la trafic ce încalcă flagrant normele legale fiind sancționați cu fermitate.

Spre exemplu, în cursul zilei trecute, 10 iulie a.c., polițiștii aflați la datorie pe principalele artere de circulație au depistat doi șoferi ce au urcat la volan deși consumaseră alcool. Este cazul lui Andrei G., de 38 de ani, din Tășnad, care a fost oprit în trafic pe Strada Nicolae Golescu din municipiu și supus testării cu aparatul etilotest ce a relevat o concentrație de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltare de probe biologice, urmând astfel a se stabili și îmbibația de alcool din sânge.

Și polițiștii din Negrești Oaș au depistat în trafic un șofer ce consumase băuturi alcoolice, Vasile G., de 30 de ani, având o concentrație de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cei doi șoferi sunt cercetați penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unor autovehicule de către persoane având alcoolemii peste limita legală.

Au existat însă și situații în care conducătorii auto surprinși la volan de polițiști consumaseră alcool însă valoarea concentrației evidențiată de etilotest s-a plasat sub limita de la care fapta constituie infracțiune. Este cazul altor doi șoferi, de 41 și 45 de ani, ce au condus având concentrații de 0,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. În această ipoteză s-a aplicat măsura complementară a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării.

De altfel, în cursul zilei trecute 7 șoferi au rămas fără permise, iar alți 100 de participanți la trafic au fost amendați pentru încălcarea normelor rutiere.

Lasati un comentariu