Arhiva pentru iulie, 2012
Accident la ContiTech Carei
Un accident de muncă a avut loc astăzi la Fabrica de furtune Contitech. Fiind observată o avarie la o țeavă de gaze a fost alertat E-on gaz. O echipă de la serviciul intervenții a sosit la fața locului. Unul dintre muncitorii sosiți la fața locului a intrat într-un puț de vizitare al conductei de gaz, unde trebuia să schimbe un branșament. Nu
Mai multe articole
Prefectura:Despăgubirile pentru refugiaţii din Bulgaria
Sala mică de şedinţe a Palatului Administrativ a găzduit, în data de 18 iulie, şedinţele comisiilor judeţene pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 respectiv Legii nr. 290/2003, lucrările fiind conduse de către prefectul Eugeniu Avram. Prin cele două legi se acordă compensaţii cetăţenilor români
Produse „made in România” care au uimit lumea
Jolidon, ID Sarrieri, Clujana, Dacia, brânza Năsal, delicatesele La Colline, pălinca Valco, cosmeticele Gerovital sunt doar câteva branduri la origine 100% românești. Mai au însă un lucru în comun: succesul pe pieţele externe. Cum au reuşit aceste produse să uimească lumea? Fiecare a avut
Raportul Comisiei Europene
Ministrul Justiţiei, Titus Corlăţean, consideră că raportul Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare este unul obiectiv şi care reflectă parcursul Justiţiei în cei cinci ani de la data aderării României la Uniunea Europeană, cu evoluţiile sale pozitive, dar şi cu
Traian Băsescu vrea să mai reducă 100.000 de paturi de spital
La o întâlnire cu prietenii săi de la GDS, Traian Băsescu şi-a deconspirat una din intenţiile sale, intenţie îndreptată exclusiv împotriva poporului român. Traian Băsescu 18 iulie 2012 = Ion Iliescu aprilie 1990. Băsescu instituie „norma” pe sănătate În faţa prietenilor săi
Scandal uriaş în hochei! Oamenii lui Tanczos Barna au scos pistoalele în Adunarea Generală
Scandal incredibil la Adunarea Generală a Federatiei de Hochei pe Gheaţă, unde gărzile de corp ale preşedintelui Tanczos Barna au amenintat cu pistolul in timpul sedinţei. Barna a venit la Adunarea Generală însotit de 13 gărzi de corp, iar în urma unui conflict cu Jean Pavel, fost lider al
Apel către loialiștii lui Traian Băsescu
Domnului Crin Antonescu Presedintele interimar al Romaniei Domnului Victor Ponta Prim ministru al Guvernului Romaniei Domnului Petre Filip Presedintele Senatului Domnului Valeriu Zgonea Presedintele Camerei Deputatilor Directorilor serviciilor nationale de informatii – S.R.I. . S.I.E. Directorilor
Preşedinţii secţiilor de votare din judet la referendumul pentru demiterea Preşedintelui României
La sediul Tribunalului Satu Mare a avut loc, în data de 18 iulie, tragerea la sorţi pentru desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare din judeţul Satu Mare pentru referendumul naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României. La şedinţă
ŞOCANT: „Arta” Institutului Cultural Român din perioada de sub “Inaltul Patronaj al Preşedintelui României, Traian Băsescu”
Sute de mii de euro „aruncate” pe două cururi belite. Expozitia din Pavilionul României aflat in Giardini di Castello – Venezia, a fost deschisă publicului, timp de şase luni,in perioada 4 iunie – 27 noiembrie 2011. Organizatorii au fost : Ministerul Culturii si Patrimoniului
Sondaj CURS: Băsescu va fi demis la referendum
Potrivit unui sondaj CURS, realizat la comanda Jurnalului Naţional, majoritatea românilor se pronunţă pentru demiterea lui Traian Băsescu. Cum au răspuns românii la întrebările care le-au fost puse. Cum aveti de gand sa votati la acest referendum? 66% dintre cei care vor merge la referendum



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei