U Cluj-Steaua.Grad de risc ridicat.Peste 300 de jandarmi prezenti

• publicat la: 25 February 2013
U Cluj-Steaua.Grad de risc ridicat.Peste 300 de jandarmi prezenti

Peste 300 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca şi Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Cluj vor asigura măsurile de ordine publică la meciul de fotbal dintre echipele ,,F.C.Universitatea Cluj” şi ,,F.C. Steaua Bucureşti” în zona imediată şi apropiată a Stadionului Cluj Arena, pe traseele de afluire/defluire ale spectatorilor atât înainte de începerea meciului cât şi pe timpul şi după încheierea acestuia.

          Azi, 25 februarie a.c., începând cu ora 19.30, pe Stadionul Cluj Arena din municipiul Cluj-Napoca se va desfăşura  meciul de fotbal dintre echipele ,,F.C. Universitatea Cluj” şi ,,F.C. Steaua Bucureşti”.

Partida este caracterizată ca fiind cu grad de risc ridicat.

          Alte aspecte de interes:

Pe timpul desfăşurării meciului de fotbal, se interzice comercializarea şi consumul băuturilor alcoolice în imediata apropiere a arenei sportive;

În ziua meciului, începând cu ora 17.00 se va restricţiona traficul auto şi pietonal în zona stadionului. În zona arenei sportive vor avea acces doar persoanele care au documente de acces în stadion şi riveranii.

Accesul în incinta stadionului se va face începând cu ora 17.30;

Răspunderea pentru asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în interiorul stadionului revine Clubului ,,F.C. Universitatea Cluj”, care a încheiat în acest sens un contract de prestări servicii cu firma de pază Scutul Negru. Firma de pază are următoarele obligaţii:

  • verificarea documentelor de acces, precum şi efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor în dreptul punctelor de acces;
  • interzicerea, în incinta arenei sportive, a accesului persoanelor cãrora le-a fost interzisã intrarea la asemenea genuri de manifestãri, al persoanelor care se aflã în stare vãditã de ebrietate sau se aflã, în mod evident, sub influenţa substanţelor halucinogene, al persoanelor care au asupra lor bãuturi alcoolice, arme şi muniţii de orice fel, fãclii, torţe, artificii, petarde, materiale explozive, incendiare sau fumigene, dispozitive pentru şocuri electrice, substanţe toxice, halucinogene, iritant lacrimogene ori paralizante, recipiente, corpuri contondente, cuţite, pumnale, şişuri, castete ori alte asemenea obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tãiere, împungere ori lovire şi predarea acestora forţelor de ordine;
  • realizarea de cordoane, baraje, patrule, posturi sau alte elemente de dispozitiv, pentru asigurarea ordinii în arena sportivã;
  • interzicerea pãtrunderii în suprafaţa de joc sau în zona vestiarelor şi a bãncilor de rezerve a persoanelor care nu au drept de acces în aceste zone;
  • evacuarea individualã sau a grupurilor mici de suporteri care tulburã ordinea publicã în arena sportivã;
  • participarea la evacuarea grupurilor mari de suporteri ori cu risc de agresivitate şi violenţã, alãturi de forţele de ordine.

324 de agenţi ai firmei de pază vor fi angrenaţi pentru executarea acestor atribuţii.

Conform prevederilor Legii nr. 4/2008 modificată,  SPECTATORILOR LE ESTE INTERZIS să introducă în stadion băuturi alcoolice, petarde, fumigene, torţe, arme ori alte obiecte ce pot fi folosite la acţiuni de tulburare a ordinii publice sau care pot conduce la producerea actelor de violenţă. Este interzisă afişarea de inscripţii care incită la ura naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică.

          De asemenea spectatorilor le este interzis: să arunce cu obiecte în teren sau în direcţia altor spectatori, să sară gardul care delimitează spaţiul de joc sau să intre pe spaţiul de joc, să deterioreze sau să distrugă mobilierul în interiorul locurilor de desfăşurare a meciului, să împiedice acţiunea forţelor pentru asigurarea sau restabilirea ordinii publice.

26 suporteri ai echipei ,,F.C. Universitatea Cluj” şi 14 suporteri ai echipei „F.C. Steaua Bucureşti” au interdicţie de a participa la meciul de fotbal, fiind incluşi în baza de date a Jandarmeriei, motiv pentru care sunt sfătuiţi să nu pătrundă ilegal pe stadion. În  cazul identificării în incinta arenei sportive aceştia riscă o pedeapsă cu închisoarea de la o lună la 3 luni sau amendă, precum şi măsura de siguranţă a interzicerii accesului la competiţiile sau jocurile sportive, pe o perioadã de la unu la 2 ani, care se adaugã la perioada pentru care s-a dispus iniţial măsura.

Restabilirea ordinii publice în interiorul bazei sportive se executã de cãtre efectivele de jandarmi, conform legislaţiei în vigoare.

Lasati un comentariu