Arhiva pentru mai, 2013
Protestul Asociaţiei „Geto-Dacii”
Persoană juridică română, cu sediul în Municipiul Bucureşti, str.Pâncota, nr.7, bloc 13, scara 1, etaj 6, ap. 20, sector 2, legal reprezentată de dl. Roman Marius Valentin , în calitate de Preşedinte al Consiliului Director şi al Asociaţiei, O.N.G. ce are ca scop studierea, cercetarea, promovarea şi apărarea, în condiţiile legilor
Mai multe articole
439 de beneficiari de ajutor social
Ajutoarele sociale se acordă categoriilor de persoane aflate in dificultate, insă numai in conditiile prevăzute de legislatia in vigoare. Beneficiarii ajutoarelor sociale sunt familiile si persoanele singure ale căror venituri se situează sub nivelul lunar al venitului minim garantat, stabilit
Şcolile de şoferi neperformante rămân fără licenţă
Şcolile de şoferi unde gradul de promovabilitate a cursanţilor nu trece de 40% în primul an de la reautorizare şi de 50% în cel de-al doilea vor rămâne fără licenţă, a anunţat miercuri ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu. Prevederile sunt incluse într-un ordin al ministrului Transporturilor,
Primăria din Bradu sigilată de mascaţi, edilul acuzat de mită electorală
Primăria localităţii argesene Bradu a fost sigilată de mascati, miercuri dimineata, in urma unor perchezitii. Primarul Florin Frăţică este acuzat că ar fi dat mită electorală, existând astfel suspicinea de fraudare a alegerilor locale din iunie 2012. Cinci perchezitii au loc in comuna Bradu,
Programul evenimentelor de ziua oraşului Satu Mare.Ştefan Bănică şi Nicolae Furdui Iancu printre invitaţi
In cadrul unei conferințe de presă a fost facut public programul manifestărilor ediţiei din acest an a Zilelor Orașului Satu Mare, care vor avea loc în perioada 31 mai – 2 iunie. Printre numele cele mai cunoscute ale muzicii pop din România şi Ungaria , se numără Corina, Stigma, DJ Project,
Ce costuri ascunse au cardurile de credit
Cardul de credit este un produs bancar ce permite posesorului sa beneficieze de o linie de credit, care poate fi folosita oricand si in orice scop. Pe langa posibilitatea de a avea acces oricand la o suma de bani, cardul de credit
Primele Comunităţi Familiale de Evanghelizare la Mănăstirea Franciscană ,,Maica Domnului’’ din Oradea
În lumina documentelor magisteriale ale Bisericii, familia creştină – pe măsură ce primeşte Evanghelia şi se maturizează în credinţă – devine evanghelizatoare, fiind chemată să fie semn luminos al prezenţei lui Cristos şi al iubirii sale pentru cei care “stau departe”, pentru familiile
Caietele liberale – Emil Tişcă
Vineri, 24.05. 2013, ora 17, Muzeul Judeţean Satu Mare în colaborare cu Biblioteca Judeţeană şi Asociaţia „I.C.Brătianu”Satu Mare, vă invită să participaţi la vernisajul expoziţiei foto-documentare „Emil Tişcă”.Expoziţia cuprinde 85 de fotografii, precum şi un
Percuţia ca relaxare
Miercuri, 22 mai 2013, de la ora 18 a avut loc în Sala Cavalerilor a Castelului Károlyi un eveniment extraordinar de relaxare prin percuţie cu muzicianul binecunoscut Cserey Csaba. Cei care au ignorat vremea neprietenoasa au avut ocazia să fie călăuzite spre lumea îndepărtată și mistică
89 de maşini de tuns iarbă oprite de la comercializare de OPC
In perioada 15-17.05.2013, pe raza judetului Satu Mare s-a desfasurat un control tematic referitor la verificarea respectarii prevederilor legale privind comercializarea masinilor de tuns iarba si a coaselor ,,trimmer”, electrice. Controlul tematic , s-a desfasurat la un numar de 7 operatori



Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei