„Şacalii” de la casele de schimb valutar Saralex, condamnaţi la închisoare
Biroul de presă al Poliţiei Bihor a anunţat, joi, că o parte din membrii unei grupări specializate în înşelăciuni la casele de schimb valutar au fost condamnaţi de Tribunalul Bihor la închisoare cu executare, în urma unei anchete desfăşurate poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea, sub directa coordonare a procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Oradea.
Este vorba de dosarul „Şacalii”, în care sunt implicaţi directorul regional al Saralex Grup, bucureşteanul Ioan Daniel Fetoiu, administratorul caselor de schimb valutar, Alexandru Podgoreanu, casierul Cozmin Dragoş Ioneşti şi alţi 22 de angajaţi ai firmei şi în care ancheta a fost finalizată în 2010.
Vedeţi bine!
Aşa cum BIHOREANUL relata la acea vreme, zece dintre angajaţii Saralex, în frunte cu cei trei, au fost propuşi pentru trimitere în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi iniţierea, constituirea sau aderarea la un grup de crimă organizată în vederea săvârşirii de infracţiuni. De altfel, Fetoiu, Podgoreanu şi Dragoş Ioneşti au fost şi arestaţi, la vremea respectivă.
Toţi sunt acuzaţi că în perioada noiembrie 2006 – aprilie 2009, au elaborat şi pus în aplicare, în Oradea şi Satu Mare, un mod de lucru prin care să inducă în eroare persoanele care apelau la serviciile societăţii comerciale în cauză pentru a efectua schimb valutar.
„A fost stabilită o strategie de afişare stradală şi interioară a informaţiilor despre cursurile de schimb valutar practicate, prin care clienţii să fie înşelaţi cu 0,5 – 0,6 lei la fiecare euro schimbat”, arată un comunicat al Poliţiei Bihor. Asta pentru că lor le săreau în ochi cursul pentru cumpărarea cecurilor de călătorie sau pentru bancnotele uzate, care era mult mai mare decât cursul practicat la alte case schimb valutar şi nu observau că nu sunt preţurile pentru valută.
Angajaţi ascultători
Astfel, la fiecare din cele 7 case de schimb valutar din Oradea şi la cele două din Satu Mare au fost amplasate atât în exterior, cât şi în interior, pe acelaşi suport şi la o distanţă de 2-3 centimetri, câte două panouri care conţineau un volum mare de informaţii (cu privire la cursul de schimb pentru cecuri de călătorie, comision practicat, cursul BNR, cursul de schimb pentru bancnote uzate etc.) pentru a induce în eroare clientul neavizat sau grăbit cu privire la informaţia principală de interes pentru acesta, respectiv cursul la care urma să fie cumpărată valuta de către societate.
Totodată, administratorul a instruit şi 22 de angajaţi de la cele 9 case de schimb valutar cu privire la modul de amplasare a celor două panouri, la cifra cursului ce trebuia afişat, la ademenirea verbală a clienţilor, la omisiunea de a-i informa verbal cu privire la cursul real de schimb ce urma să fie practicat şi la suma pe care urmau să o primească, precum şi la refuzul de a restitui sumele cu care au fost păgubiţi.
Reguli mai clare
Conform comunicatului transmis joi de Poliţia Bihor, pentru perioada noiembrie 2006 – aprilie 2009 poliţiştii B.C.C.O. Oradea au identificat 242 de persoane înşelate, iar prejudiciul total s-a ridicat la 336.975,5 lei, în cauză fiind dispuse măsuri asigurătorii pentru recuperarea sumei.
„Dosarul a fost înaintat instanţei de judecată, în cauză fiind formulată propunere de trimitere în judecată pentru 10 persoane, care au fost condamnate în cursul anului 2013 de către Tribunalul Bihor la executarea unor pedepse privative de libertate cuprinse între 2 şi 7 ani”, arată comunicatul.
Comunicatul mai precizează că, în urma demersurilor făcute de poliţiştii BCCO şi procurorii DIICOT orădeni la Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în 2009 a fost emis un ordin care a intrat în vigoare în 2010, care reglementează în mod explicit modalitatea de afişaj a cursurilor de schimb pe panouri.
sursa ebihoreanul.ro