Pagina principala / Timp Liber / Înălţarea Sfintei Cruci, „semn sfânt al mântuirii noastre”

Înălţarea Sfintei Cruci, „semn sfânt al mântuirii noastre”

Această mărită sărbătoare a creştinătăţii este foarte veche şi, după cum aflăm dintr-una din predicile Sfântului Luca al Crimeei, se prăznuia deja în secolul al V-lea, şi a fost fixată atunci când, prin eforturile Sfintei Împărătese Elena a fost găsită Crucea Domnului. Sfânta Elena, mama primului împărat roman creştin – Sfântul Constantin – a plecat la Ierusalim, să caute Crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. „Era o sarcină dificilă, – subliniază Sfântul Luca al Crimeei – fiindcă Ierusalimul, după moartea pe Cruce a Domnului Iisus Hristos, a fost de două ori distrus de romani şi zăcea în ruine iar locul Golgotei împăratul roman Adrian a poruncit să fie astupat cu mult pământ şi să se construiască o căpişte idolească pentru zeiţa Venera, pentru a distruge amintirea Crucii Lui Hristos. Mama împăratului, Elena, nu ştia de unde să înceapă căutările Crucii, dar Domnul i-a trimis în cale un evreu bătrân, pe Iuda, care i-a spus că Sfânta Cruce se afla sub capiştea Venerei. Împărăteasa a poruncit să fie distrusă capiştea şi sub ea a aflat trei cruci. Inscripţia de pe Crucea Lui Hristos nu mai era. Dar au recunoscut-o prin aceea că, atingând-o de un om mort, acela a înviat. Atunci mulţime mare de popor, într-o bucurie negrăită, a început să se înghesuie să vadă Crucea Lui Hristos. Pentru ca Crucea să fie văzută, patriarhul Ierusalimului, Macarie, a aşezat-o pe un loc mai înalt şi a înălţat-o (a ridicat-o în văzul tuturor). Poporul, cu entuziasm, cânta: «Doamne, miluieşte! Doamne, miluieşte! Doamne, miluieşte!»”.

Această zi de mare sărbătoare este numită de Sfântul Teofan Zăvorâtul „semn sfânt al mântuirii noastre, ridicat în toate bisericile”. „ Aceasta este doar o manifestare exterioară, existând şi o înălţare interioară a Crucii, ce se petrece în inima noastră. Ea este desăvârşită atunci când omul hotărăşte să se răstignească pe sine sau să se cureţe de patimi. Potrivit Apostolului Pavel, sunt creştini cu adevărat numai cei care îşi răstignesc trupul, omorând în felul acesta dorinţele şi patimile.

Fiecare creştin trebuie să îşi pună întrebarea dacă semnul sfânt al Crucii este înălţat şi în inima lui. Să fim cu toţii atenţi ca nu cumva conştiinţa să nu se spună: «Te interesezi numai de dorinţele trupeşti. În inima ta, Crucea lui Hristos nu e înălţată. Ai aruncat-o în groapa patimilor, unde a putrezit din cauza indiferentei şi a dispreţului tău»” ne atrage atenţia Sfântul Teofan Zăvorâtul, în timp ce Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să purtăm Sfânta Cruce ca pe o cunună. „Nimeni, dar, să nu se ruşineze de cruce, simbolul sfânt al mântuirii noastre, capul bunătăţilor, pentru care trăim şi pentru care suntem! Ca pe o cunună, aşa să purtăm crucea Lui Hristos! Prin cruce se săvârşesc toate cele ale noastre. Dacă trebuie să te naşti din nou, crucea este alături! Dacă trebuie să te hrăneşti cu hrana aceea tainică, dacă trebuie să te hirotoneşti, dacă trebuie să faci orice, pretutindeni este alături de noi crucea, semnul biruinţei! De aceea o scriem cu multă râvnă şi pe case şi pe ziduri şi pe ferestre şi pe frunte şi în cugetul nostru. Crucea este semnul mântuirii noastre, al libertăţii noastre obşteşti, al blândeţii Stăpânului nostru, că „S-a adus ca o oaie spre junghiere” (Isaia 53, 7; Fapte 8, 32).

Când îşi faci semnul Crucii gandeşte-te la tot ce s-a petretrecut pe cruce şi stinge mânia şi toate celelalte patimi. Când îţi faci semnul crucii umple-ţi fruntea cu multă îndrăznire, fă-ţi liber sufletul. (…) Pavel numeşte crucea preţ. Nici nu trebuie să o facem aşa de mântuială cu degetele, ci mai întâi să o facem cu inima, cu multă credinţă. Dacă-ţi faci aşa cruce pe faţă, nu va putea sta alături de tine nici unul din demonii cei necuraţi, că vede sabia care i-a dat lovitura, vede sabia cu care a fost lovit de moarte. Dacă noi ne cutremurăm când vedem locurile în care sunt executaţi condamnaţii la moarte, gîndeşte-te ce trebuie să sufere diavolul când vede arma prin care Hristos i-a doborât toată puterea lui şi a tăiat capul balaurului”.

Să nu uităm totodată că anul 2013 este anul omagial al Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, la împlinirea a 1700 de ani de la semnarea actului de libertate acordat creştinilor prin edictul de la Milano.

sursa revistafelicia.ro