Pagina principala / Opinii / IN MEMORIAM -dr. IOAN PUŞCAŞ

IN MEMORIAM -dr. IOAN PUŞCAŞ

Am fost trecător prin furtunile ce au măturat pământul mioritic în răstimpul istoric 1940-1989. Datorită acestora şi a reformelor neghioabe comuniste sunt, într-un fel deţinătorul unui record mai rar întâlnit. Mă enumăr printre absolvenţii de studii liceale, ce, _Atenţie!,_ am avut cel mai mare număr de colegi de clasă şi asta pentru că mi-am format bagajul de cultură gimnazială în nu mai puţin decât patru aşezăminte liceale: Alba Iulia (I); Şimleul Silvaniei (II: III; şi IV) Zalău VIII; IX; şi X;(pentru că a intervenit şugubăţul an 1948 cu reforma învăţământului, iar Liceul „Simion Bărnuţiu” din Şimleu a rămas în memoria istoriei prin necuvenita desfiinţare),; şi a fost să fie Carei (XI – pentru că un profesor, zălăuan, din cea mai abjectă clasă de pupincurişti roşii, îl numesc pe Perneş Gheorghe, m-a trimis în „aut”_)_.

La Zalău am împărţit băncile clasei cu tine, colegul şi bunul meu, prieten Ioan Puşcaş, proaspăt absolvent, atunci, al regimului de recluziune –Închisoarea pentru elevi din Târgşor-Prahova- Notă: Regimul roşu român era bine dotat cu aşezăminte recluzionale pentru tineret. Dacă  Penitenciarul de la Târgşor era destinat condamnaţilor  din rândul liceenilor, acolo unde temporar ai fost cazat şi tu, cel de la Piteşti, cu istorica oroare a spălării de creiere, cunoscută, la Piteşti: comunismul român nu i-a bătut, însă, pe Nord Coreeni, care dispun de o categorie de condamnaţi la recluziune „pe viaţă”, nou născuţii din lagărele de concentrare – a se vedea articolul nostru „Noi născuţi condamnaţi la închisoare pe viaţă”- , existent pe pagina noastră de facebook, propus spre publicare şi Buletinului de Carei, dar neavut în vedere de redacţie.

Cu foarte puţini ani în urmă să fie vreo  şase-şapte, Bunul Între Prieteni, Ioan Puşcaş, şi-a scuturat o pală de memorie în care mă  aflam eu, şi evident una din persistentele sale emoţii „modul şi locul în care eu îmi satisfăceam foamea de lecturi umaniste”, patimă ce m-a urmărit o bună parte din viaţă. Ei bine umbra aceea a anilor de licean l-a determinat să mă caute, şi m-a găsit, şi apelându-mă telefonic mi-a spus „Iţi aminteşti unde şi cum citeai, de la „doxuri”, la carte memorială sau beletristică?”

A fost momentul în care şi unul şi altul ne-am asigurat că nu ne-am uitat. El cu foamea mea de lectură iar eu să-l asigur că în cartea mea de memorialistică „Bănişorul mitic” Ed. Călăuza v.b” Deva 2007, am dedicat câteva rânduri (pag. 146) martirajului său comunist. Am rămas, pe cărările vieţii, fiecare cu ale lui, şi am fost condamnaţi să trăim urâtul despărţirilor, prin plecările în eternitate rând pe rând a celor cu care ne-am împărţit bucuriile copilăriei şi cofrăţietatea adolescenţei, încât contigentul nostru s-a subţiat inadmisibil de mult.

Undeva pe două cărări de vieţuire purtându-ne senectutea ne-am aflat şi noi, tu „Iubitul meucoleg şi prieten” şi eu. Acum când am aflat că ţi-ai transferat fiinţa în umbra veşniciei, tristeţea-mi este acoperită de îndurerare. Ai fost dintre cei buni, a-i lăsat în urma ta o operă ce va constitui o bornă nu numai de merit cât şi de neuitare. Cât, amar de tristeţe a fost atunci când ai hotărât „să nu mai fii”, în Treznea ta natală, în Şimleul de sub „Măgură” şi în Sălajul, nu numai cel în fiinţă cât şi în cel istoric, ca să nu uit „Pământul Mioritic” în întregul său, pentru că ai izbutit să fii o personalitate nu numai pentru strâmtimea unor locuri cât pentru universalitatea lor.

În ce mă priveşte sunt un privilegiat nu pentru vreun merit propriu cât pentru bucuria de a mă fi ridicat şi alături de puternica ta personalitate. Rămâi în memoria noastră, pentru că eşti de neuitat! Aşteaptă-mă ne vom da bineţe acolo sus, pentru că şi eu astfel cum au făcut antecesorii, datorez o semnătură în condica eternităţii. Voi veni şi vom continua să fim alături.

Tiberiu Vanca

5 aprilie 2015

comentarii