2017 începe cu…avertismente pentru România. Cine va apăra minoritatea românească din Carei?

• publicat la: 2 ianuarie 2017
2017 începe cu…avertismente pentru România. Cine va apăra minoritatea românească din Carei?

Nici nu s-au stins bine impresiile despre focurile de artificii din noaptea de Revelion că  vecinii noştri de la vest  au şi ieşit la rampă cu afirmaţii mai mult decât ciudate  pentru situaţia actuală  în care ne aflăm.

Vicepremierul Ungariei, Zsolt Semjen, a declarat într-un interviu difuzat duminică de postul de radio Kossuth că Guvernul de la Budapesta va lua măsuri ferme contra atacurilor asupra unor lideri maghiari locali din România și asupra unor școli aflate sub patronajul Bisericii, atacuri „menite să intimideze”, potrivit MTI, citată de Agerpres.

În interviu, Semjen s-a referit la situația cetățenilor de etnie maghiară din România, Serbia, Slovacia și Ucraina și a spus că până la finalul mandatului actualului Executiv, Ungaria va acorda cetățenie unui număr de peste un milion de maghiari care trăiesc peste hotare și că niciun Guvern nu a cheltuit mai mult pentru a-i ajuta pe aceștia să își păstreze identitatea lingvistică și culturală.

Cu privire la situația minorității maghiare din România, vicepremierul Zsolt Semjen a spus că Guvernul de la Budapesta va lua măsuri ferme contra atacurilor asupra unor lideri maghiari locali și asupra unor școli aflate sub patronajul Bisericii, atacuri „menite să intimideze”. El a mai spus că lupta împotriva corupției este importantă, dar că este „absurd” că lideri maghiari au fost acuzați de fapte de corupție „pe baze evident false”.

Îl invităm pe premierul Ungariei să ia la cunpştinţă despre situaţia românilor care sunt minoritari la Carei şi trăiesc sub administraţie  totalitară UDMR. Păstrarea identităţii lingvistice şi culturale a românilor din municipiul multietnic condus de primar şi viceprimar de la UDMR este în mare pericol. De la an la an este tot mai greu pentru  careienii români să îşi păstreze  moştenirea lor culturală şi lingvistică.

Singurul sat  care aparţine de administraţia UDMR de la Carei este Ianculeşti. De 25 de ani aici nu a fost făcută nici o lucrare măcar, nu o investiţie serioasă, pentru reabilitarea Căminului Cultural, pentru reabilitarea clădirii şcolii, pentru asigurarea unui  transport în comun către oraş şi alte nevoi stringente  şi decente.

În loc să se ocupe de astfel de investiţii, conducerea oraşului este preocupată de a  impune un delegat sătesc pe criterii politice, care să nu reprezinte comunitatea ci alte interese.

Ce fel de identitate culturală românească poate asigura  un primar şi in viceprimar de la UDMR  în condiţiile în care biserici româneşti precum sf.Andrei  nu sunt trecute pe HARTA CAREI de pe site-ul primariei Carei, când un  ansamblu  monumental de for public cum este Monumentul Ostaşului Român este  blocat vederii prin întreţinerea perdelei de tuia de 9 m înălţime? Cum se poate păstra identitatea românească în Carei când  nu există în oraş  clase de  profesională pentru meserii ca ospătar, vânzător, tapiţer, plăpumar, electronist  în limba română,  de fapt limba statului care asigură fonduri şi pentru UDMR? În Ungaria există localităţi multietnice unde  învăţământul profesional să fie doar în  limba unei minorităţi şi deloc în limba statului de drept?

E frumoasă  iniţiativa de a susţine financiar  etnicii maghiari din România pentru  păstrarea identităţii lor lingvistice  și culturale dar cum se justifică nerespectarea acestui deziderat când vine vorba de românii din localităţile conduse de UDMR?

Vă reamintim că în municipiul Carei se poartă discuţii cu uşile închise pentru comasarea de şcoli în urma cărora şcoala ,,Vasile Lucaciu,, ar urma să  dispară iar monumentul Avram Iancu se vrea demolat doar pentru a reduce din înălţimea la care este situat pe motiv  de modernizare. Pentru întreţinerea lui nu a fost alocat niciodată nici un fond şi nici pentru reabilitarea  Monumentului Ostaşului Român şi nici pentru realizarea bustului Regelui Ferdinand postat în intersecţia mare din centrul oraşului. În ce oraş din Ungaria este condiţionată amplasarea de busturi pe criterii etnice?

 

Buletin de Carei

 

Lasati un comentariu