Atenţie la combinaţia Lapte-Cereale

• publicat la: 13 ianuarie 2017
Atenţie la combinaţia Lapte-Cereale

Potrivit adevarul.ro, Laptele cu cereale, una dintre asocierile cele mai frecvente din meniul multora dintre noi, este, în acelaşi timp şi una dintre combinaţiile cele mai problematice la care putem apela când vine vorba de meniuri. O spun specialiştii în nutriţie, care arată şi cum trebuie consumate corect cele două alimente.

Chiar dacă ne străduim să punem pe masă alimente care să conţină toate elementele necesare organismului nostru, este posibil să constatăm că nutrienţii nu sunt, totuşi, asimilaţi corect de organism. Cea mai frecventă cauză este combinarea incorectă a alimentelor, care creează anumite interferenţe ce perturbă utilizarea corectă de către organism a vitaminelor, mineralelor, proteinelor, lipidelor şi carbohidraţii, cauzând neplăceri de genul balonării, flatulenţei ori “arsurilor” de stomac, asta dacă le enumerăm doar pe cele mai frecvente dintre ele. Una dintre aceste asocieri contraindicate este laptele cu cereale.

Laptele se consumă neasociat cu alte alimente Aceeaşi problemă apare şi când consumăm laptele cu alţi carbohidraţi decât cerealele.Corect este ca după ce consumăm produse pe bază de carbohidraţi, să aşteptăm cca. două ore până când bem lapte. Sau, dacă am consumat lapte, ar fi bine să aşteptăm aproximativ trei ore până când îi oferim organismului carbohidraţi.

sursa adevarul.ro

Lasati un comentariu