SIMION BĂRNUŢIU – un luptător neînfricat pentru drepturile românilor ardeleni
Locuind o îndelungată perioadă, în tinereţe, pe meleaguri sălăjene, am avut prilejul să iau cunoştinţă de personalitatea marelui cărturar umanist şi revoluţionar.
Când veneam spre Cluj, la coborârea spre Sânmihaiul Almaşului, pe partea dreaptă, mi s-a atras atenţia asupra unei troiţe, ce reprezintă locul unde şi-a dat obştescul sfârşit, în drum spre satul natal, cel ce a fost SIMION BĂRNUŢIU.
Documentele afirmă că el venea dela Iaşi, loc unde activa însoţit de nepotul său, Ioan Maniu.
Dar cine a fost Simion Bărnuţiu:
Simion Bărnuţiu s-a născut la data de 21 iulie /2 august 1808 în localitatea Bocşa Română, din fostul Comitat Crasna, azi judeţul Sălaj.
Tatăl său, Ioan Bărnuţiu, era învăţător şi cantor în comună, iar mama, Ana, născută Oros, a fost fiică de preot. În unele documente se afirmă că părinţii săi ar fi fost iobagi, personal apreciez că parcursul lui în viaţă subliniază prima afirmaţie.
Familia învăţătorului a avut 8 copii: 6 fete şi 2 băieţi.
Simion a urmat cursurile primare la şcoala din satul natal, iar cele secundarela GimnaziulPiaristdin Carei Mari (între 1825-29), acesta purtând ulterior numele de „Grup Şcolar Simion Bărnuţiu” pentru ca acum să fie aici Liceul romano-catolic Carei.
După terminare, s-a dusla Blajunde a urmat cursurile Facultăţii de teologie, la final fiind hitoronisit ca şi preot celib greco-catolic.
De la vârsta de 23 de ani (1831) a predat istoria universalăla OBERGIMNASIUMdin Blaj, ocupând în acelaşi timp funcţiile de arhivar Consistorium şi prefect de studii la seminar. După anul1834 afost avansat ca notar consisterial, funcţie ca a ocupat-o până în 1839, când a revenit la catedra de filozofie a gimnaziului.
Atât la şcoală, dar şi din educaţia familiară, Simion a cunoscut problemele „fraţilor români” din Transilvania şi din zonele pe care le-a colindat.
Puţin probabil ca el să nu fi fost confruntat cu tezele propagandei maghiare referitoare la „Stăpânirea milenară a ţinutului”, mai ales că fieful local al nobilimei maghiare se situa la20 kmde baştină Zalău, iar în jur existau mai multe localităţi cu populaţie preponderent maghiară.
În 1831, contele Wesselenyi – a cărui statuie există şi azi în centrul Zalăului – „propunea completa maghiarizare a învăţământului şi a administraţiei, permiţându-şi folosirea limbii materne numai în viaţa particulară. Consider – scria el – nu numai corect dat şi foarte necesar ca poporul de jos să nu se bucure de drepturi naţionale şi de reprezentare, decât dacă va deveni cu adevărat maghiar, dacă se va contopi cu naţiunea de ale cărui drepturi vrea să beneficieze”. Ideea a fost preluată de KOSSUTH ulterior. (vezi notă 177 p.221 în Milton Lehrer, Ardealul pământ românesc, Ed. Vatra Românească, 1991).
În cursul anului 1839 Simion Bărnuţiu a făcut o călătorie în Ţara Românească, ocazie cu care s-a întâlnit cu mai mulţi cărturari români, patrioţi, evenimentul având o puternică rezonanţă în viaţa sa.
Ca atare, începând cu1839 adus o luptă acerbă pentru afirmarea limbii române în mediul şcolar şi pentru unitatea întregii naţiuni române.
În articolele „O tocmeală de ruşine şi o lege nedreaptă” sau „Protestul consistoriului din Blaj contra limbii maghiare”, ca şi în altele, Simion Bărnuţiu a luat atitudine împotriva proiectului de lege din 1842 ce prevedea introducerea obligatorie a limbii maghiare în şcolile româneşti din Transilvania, care mai existau.
Amintesc aici punctul de vedere al pastorului Stephan Ludwig Roth, care scria în 1842 că „nu este nevoie de altă limbă, ea există, fiind limba valahă”. (Ioan Aurel Pop. Ioan Bolovan. „Istoria Transilvaniei”, Ed. I-a, p. 174).
Militând pentru introducerea limbii române în toate şcolile româneşti – de altfel cum a şi făcut predând filozofiala Gimnaziuldela Blaj– ceea ce era potrivnic vremurilor – a fost destituit definitiv din învăţământ în 1845. Drept urmare s-a mutatla Sibiuunde timp de 3 ani a urmat cursurile Academiei săseşti de drept, înfiinţată în 1844.
La începutul anului1848 arăspândit cunoscutul MANIFEST în care milita pentru egalitatea românilor cu celelalte naţiuni.
Direcţiile de urmat au fost apoi materializate în pamfletul „PROVOCAŢIUNE” unde se respingea ideea unirii Ardealului cu Ungaria până când nu se recunoştea existenţa ca „naţiune cu drepturi politice făcându-se apel la solidaritate naţională a tuturor claselor şi forţelor sociale şi politice româneşti” (Idem: p. 181).
Ulterior, la 25 martie1848 aadresat o proclamaţie românilor, militând împotriva ideii anexării Transilvanieila Ungaria.
La data de 18/30 aprilie 1848 are loc o primă adunarela Blaj, ocazie cu care se lansează chemarea de participarela MareaAdunareNaţională din 3/15 mai 1848.
La data de 2/14 mai 1848,la Catedraladela Blaj, Bărnuţiu ţine discursul „Raportul românilor cu ungurii şi principiile libertăţii naţionale”.
Bazat pe percepţia proprie de starea în care se afla naţiunea română din Transilvania (care după cât se cunoaşte nici nu era necunoscută) cu argumente istorice, sociale şi juridice, a făcut o amplă şi documentată prezentare a realităţilor relaţiilor româno-maghiare de-a lungul timpului, subliniind cumplita exploatare naţională la care au fost supuşi românii.
În cursul discursului său, Bărnuţiu invocă printre altele:
– libertatea fără naţionalitate nu se poate înţelege, naţionalitatea fiind libertatea noastră cea de pe urmă şi limanul soluţiei noastre viitoare;
– de asemenea a precizat că „naţiunea română nici nu voieşte a domina peste alt naţiuni, nici nu va suferi a fi supusă, ci voieşte un drept egal pentru toate”;
Marea Adunare dela Blaj, la care au participat peste 40.000 de români, a însemnat un moment important, de cotitură pentru eliberarea naţională a românilor din Transilvania.
Documentul elaborat, denumit PETIŢIA NAŢIONALĂ, în cele 16 puncte reia cele anunţate în discursul său, precizând:
– acordarea independenţei naţionale iar românii să aibă reprezentanţi în dietă corespunzător numărului lor;
– biserica română să funcţioneze liberă, independentă şi egală în drepturi cu celelalte biserici;
– desfiinţarea iobăgiei fără despăgubiri;
– libertatea de a vorbi, scrie şi tipări fără nicio cenzură;
– asigurarea libertăţii personale şi a adunărilor;
– înfiinţarea de şcoli române în toate satele, a unei universităţi cu un plan de şcolarizare propriu;
– o adunare constituită, ce să elaboreze o Constituţie proprie, codici noi de legi, etc.;
– în fine, pct. 16 prevedea convocarea unei Adunări Constituante care să discute unirea Transilvaniei cu Ungaria.
Nesocotind de asemenea cerinţe, Dieta nobiliară întrunită la 29 mai 1848,la Cluja dispus unirea necondiţionată a Transilvaniei cu Ungaria.
Drept consecinţă, autorităţile maghiare au purces la măsuri repulsive împotriva românilor, menţionând aici cele petrecute la începutul lunii iuniela Mihalţ, Luna,etc..
Situaţia devenind tot mai complicată, la data de 3/15 şi 16/18 septembrie 1848 are locla Blajo nouă adunare la care participă cca. 60.000 de oameni, din care mulţi înarmaţi, adunare ce a confirmat programul lansat anterior, se întocmeşte un Memoriu – ca punct culminant al colaborării revoluţionarilor români din Ţara Românească, Transilvania, Moldova şi Bucovina şi drept urmare a început aplicarea principiilor autodeterminării revendicate prin programul dela Blaj.
Au loc mai multe evenimente sângeroase, soldate cu peste 40.000 de victime, în majoritate români, ca în final revoluţia maghiară să fie înfrântă.
De altfel, după înfrângerea revoluţiei de la 1848, Simion Bărnuţiu s-a refugiat în Viena unde a început să frecventeze cursurile Universităţii în perioada anilor 1850-1853, când datorită intervenţiei Poliţiei imperiale a fost nevoit să plecela Pavia, în Italia, înscriindu-sela Facultateade Drept.
Aici rectorul „magnific”, Antonio Volpi îl ia sub propria sa ocrotire, din pricina situaţiei sale precare materiale.
În acest context, Simion Bărnuţiu intră în legătură cu diferiţi lingvişti şi alţi învăţaţi italieni, le aprofundează lucrările şi întocmeşte mai multe lucrări proprii, printre care:
– „Observaţii statistice despre cultivarea pământului Europei”
– „Cuvântul unei studente despre necesitatea Academiei dela Roma”, unde afirmă patetic „DEŞTEAPTĂ-TE DIN SOMN NAŢIUNEA MEA”.
Totodată, cercetând dialectele limbii latine, analizează „punctele de asemănare cu limba noastră”.
La data de 6 iunie 1854 îşi susţine teza de doctorat în drept cu titlul „ARGUMENTE DE JURISPRUDENŢĂ ŞI ŞTIINŢE PLOLITICE”, dobândind titlul de Doctor în drept civil şi criminal cu menţiunea „LAUREA IN AMBE LE LEGGI”.
Se întoarcela Viena, i se propune o slujbă, dar o refuză, dar dă curs invitaţiei lui Treboniu Laurian de a ocupa un postla AcademiaMihăileanădela Iaşi.
Timp de 10 ani Bărnuţiu a funcţionatla Iaşi, din care între 1854-1860la Academia Mihăileană, iar între 1860-1864la Universitateadela Iaşi.
Marele cărturar şi gânditor a considerat că trei lucruri trebuie păstrate cu sfinţenie:
– limba naţională care este atât de dulce şi sublimă;
– teritoriul, „unul dintre cele trei elemente de viaţă a românilor”;
– dreptul de a-şi apăra şi cultiva libertăţile naţionale strămoşeşti, afirmând: „deşteaptă-te din somn naţiunea mea, iacă soarele e sus şi-ţi luminează ca să vezi unde sunt pietricelele montane şi spinii cei mai drepţi în munte” .
Aflatla Iaşi, în preajma Unirii Principatelor, marele cărturar a considerat că acest act, este începutul realizării unităţii naţionale depline a neamului românesc (fapt petrecut după 1918).
Deşila Iaşişi-a adus o contribuţie importantă la înfiinţarea Universităţii, atunci când i s-a propus postul de rector a refuzat.
Grav bolnav, simţind că i se apropie sfârşitul, mânat de dorul de locurile natale, s-a îndreptat spre acestea, dar n-a ajuns decât la locul numit Gorgana, aparţinând Sânmihaiului Almaşului, stingându-se din viaţă la data de 16/18 mai 1864 în vârstă de 56 de ani.
A fost înmormântat în localitatea natală la 21 mai 1864 (în stil vechi), slujba fiind oficiată de un sobor de 30 de preoţi.
Pe mormânt a fost ridicat un monument pe care scrie „Liberte, Fraternite, Egalite ”. În 1948 rămăşiţele sale pământeşti au fost mutate în cripta bisericii greco-catolice. În parcul localităţii se află bustul său, opera sculptorului Horea Flamandu, dezvelit în 1967 ca în 1985, în locul clădirii fostei Primării să se deschidă un muzeu în onoarea sa.
În 1959 în faţa şcolii din Zalău, ce-i poartă numele, s-a dezvelit un bust realizat de Romulus Ladea, numele său figurând şi pe Facultatea de Drept din Sibiu.
La 200 de ani de la naştere Banca Naţională a emis o monedă comemorativă.
Simion Bărnuţiu a rămas în conştiinţa românilor ca un important revoluţionar paşoptist, un neîmpăcat militant şi luptător pentru realizarea libertăţii şi unităţii naţionale a românilor, un cărturar de seamă al Sec. XIX-lea.
În ce constă opera sa:
Pe lângă cele menţionate în cuprinsul expunerii trebuie să remarcăm că Bărnuţiu a lăsat o importantă operă publicată şi în manuscris. (A se vedea enumerate în Ionel Cionchin: Simion Bărnuţiu la 150 de ani de la dispariţia sa în orizonturi culturale Iatlo-Romane nr. 1, 2014, anul IV.)
În cele ce urmează, vom insera câteva idei din cartea în manuscris, CRONICARII ROMÂNI DIN ARDEAL, apărută sub îngrijirea lui Ioan Corneanu şi Lacrima Istrăuan în revista PROMEMORIA, nr. 3-4 Cluj-Napoca. Astfel:
– plecând de la aserţiunea ca „senatul şi poporul român ţin minte facerea de bine şi nedreptate, Simion Bărnuţiu afirma că „senatul şi poporul daco-roman va ţine minte cum a intrat ungurul Tuhutum în patria noastră mai întâi ca o vulpe, după care ca un barbar cu război, cum au luat ungurii pământul românilor din Timiş şi din Mureş şi Tisa”. (Am redat aceasta fiind confruntat şi personal în profesie de retrocedări ticăleşite (aşa cum specifică în interviul din Formula AS Nr. 154/febr. 2017 Ioan Sabau Pop fl.3) chiar în Sălaj).
– faptul că niciodată ungurii nu au umplut ţara „chestiunea care în prezent o susţin cu obstinaţie” (vezi în acest sens: D. Xenopol: Românii şi maghiarii în faţa istoriei. Analele Academiei Române Seria II, T.XXII, ori: Acad. Ştefan Pascu, Mircea Musat, Florin Constantiniu: Falsificarea conştientă a istoriei sub egida Academiei Ungare de Ştiinţă în România Literară, ca să mă refer doar la acestea!).
– faptul că ungurii „şi-au ridicat constituţiunea şi privilegiile pe ruinele poporului român”;
– faptul că „naţiunea română şi biserica sa” au fost doar amintite, iar despre cultura populară nici nu se vorbeşte, deşi Corvinii, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare „au fost parte din înţelepţii neamului”;
– faptul că s-a dus o luptă acerbă pentru „lepădarea de legea şi limba părintească şi invitaţia de a se face unitari, calvini şi unguri ”. Tot aici se subliniază pretenţia ungurilor ca toţi locuitorii să vorbească ungureşte, iar cărţile bisericeşti să fie traduse în limba maghiară.
– se sublinia că, Ardealul e proprietatea adevărată a naţiunii române, care a câştigat-o înainte cu 1700 de ani şi de atunci şi până azi o ţine, o apără şi o cultivă cu multă sudoare şi osteneală şi ca „o masă de saşi şi unguri sunt mestecaţi printre români”. (Oare cei din Ţinutul Secuiesc, care cu o obrăznicie şi neruşinare cer autonomia, cunosc aceste percepte!)
– un deziderat este şi cel care afirma că „libertatea cea adevărată nu poate fi decât cea naţională, libertatea naţiunii şi libertatea personală. Libertatea unei naţiuni presupune libertatea poporului, a fiilor săi, egalitatea religioasă, dreptul şi respectul culturii proprii ”;
– spre final, Bărnuţiu analizează promisiunile ungurilor, arătând că dacă aceasta s-ar înfăptui, ar însemna că naţiunea româna să se învoiască la „pieirea ei”;
– în final, încă la acea dată Bărnuţiu atrăgea atenţia asupra celor amăgitori şi să ne ferim de ei. (şi aici: apropo de cei ce au semnat DECLARAŢIA DELA BUDAPESTA).
Voi încheia prezenta expunere pe marginea vieţii şi operei marelui patriot, paşoptist, cu caracterizarea grafologului vienez Iosif Weintraub, când cercetând unele pagini din METAFIZICA lui Bărnuţiu a afirmat: „Scrisul aparţine unui bărbat echilibrat, sintetizat cu energie excepţională, voinţă puternică, neafectată de şubrezenia fizică, cu orgoliu deosebit, remarcat de stăpânire de sine, aptitudini inovatoare, inteligenţă ieşită din comun”.
Avocat Gheorghe Petrescu
n.r.
Bustul lui Simion Bărnuţiu de la Carei se află în faţa liceului unde e fost elev. Reabilitarea sa a fost refuzată de administraţia locală astfel că a fost suportată integral din fondurile personale ale consilierului Ilie Ciută.
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr
comentarii
Raspunsuri