Careienii au talent. Avem doi campioni naţionali la aruncări lungi!

• publicat la: 26 martie 2018
Careienii au talent. Avem doi campioni naţionali la aruncări lungi!

După ce am anunţat două titluri de vicecampioni  naţionali pentru tinerii elevi de la CSS Liceul Teoretic Carei , George Racolţa şi Denis Ţicle,  iată că avem deosebita bucurie de a vă aduce la cunoştinţă că avem şi doi campioni naţionali la Aruncări Lungi.

Vlad Turcu s-a clasat pe primul loc, medalie de aur, la  aruncarea suliței, categoria  copii1 iar sora lui, Alexia Turcu  revina acasă tot cu medalie de aur la aruncarea mingii de  oină categoria  copile 3. Fostul campion balcanic, Florin Turcu este şi antrenor şi părinte. Iar Florin Turcu este elevul antrenorului Ionică Mărneanu. Deci şcoala de atletism din Carei nu se dezminte!

Şi nu sunt singurii elevi care au concurat pentru Carei.

La aceleaşi finale ale Campionatului Naţional de aruncări lungi au participat şi Cătălin Mărneanu, clasat pe locul 4, Gelen Gabor şi Cătălin Scemenţ clasaţi pe locul 5 dar şi Olimpiu Balog clasat pe locul 8.
Felicitări dragi părinţi pentru susţinerea activităţii tinerilor!

Felicitări şi aprecieri deosebite pentru antrenori!

Felicitări sportivilor pentru rezultate!

Daniela Ciută

comentarii

de Horia Mărieș la 26 martie 2018 - 11:17

Vlad Turcu s-a clasat pe primul loc, medalie de aur, la aruncarea suliței, categoria copii 1 iar sora lui, Alexia Turcu revine acasă in Carei tot cu medalie de aur dar la aruncarea mingii de oină categoria copile 3. Fostul multiplu campion national si balcanic la aruncarea suliței, Florin Turcu, este şi antrenor şi părinte.
Bunicul celor doi proaspeți campioni nationali, Gheorghe (Ghiță) Turcu mi-a fost coleg de clasă in liceu.

Intâmplarea face că am călătorit cu ei în tren de la Carei la Bucuresti in noaptea de joi spre vineri. In Gara de Nord, viscolită puternic in dimineața de vineri, am remarcat grupul tinerilor atleți careieni însoțiți de antrenorii lor. L-am văzut trecând si pe tânărul Vlad Turcu pe care-l stiam numai din poze. M-am bucurat apoi mult auzind de succesul lor.

Puțină lume stie că la vremea lui, Ghiță Turcu a fost campionul fostei regiuni Baia Mare la tetratlon. Așchiile Turcu n-au sărit departe de trunchi. Foarte multe felicitări si un sincer bravo dragă bunicule Turcu!

Lasati un comentariu