Green-Report despre toaletările arborilor

• publicat la: 4 April 2019
Green-Report despre toaletările arborilor

Andreea Lefter este unul dintrei cei doi arboriști certificați ISA din România. Certificarea a obținut-o în 2018, după ce timp de 6 luni a parcurs cele 26 de cursuri despre arbori, specific pe tăieri, pe fiecare arbore în parte. Examenul, care nu este online, are 1200 de întrebări, iar ca să-l treci nu trebuie să răspunzi greșit la mai mult de 10 întrebări.

”La noi dacă te duci la o licitație să faci întreținere pe spațiul verde ți se cere, conform legii, să ai diplomă de drujbist și de alpinist utilitar, ca să nu cazi din copac. Nu ți se cer cunoștințe care să fie dovedite cumva. Aceasta este una din greșelile noastre”, a declarat, pentru Green Report, Andreea Lefter, arborist certificat ISA și președinte al filialei Bucureșt-Ilfov a Asociație Peisagistilor din România (AsoP).

Potrivit Andreei Lefter, toaletările se fac în funcție de arbore și de ceea ce urmărim să facem cu el. Dacă arborele este pus într-un parc, coroana este mai jos, dacă este într-un aliniament, coroana va fi ma sus, dacă este pe marginea drumului coroana trebuie, de asemenea, să fie ridicată.

”Înainte să te apuci să toaletezi un abore trebuie să știi specia și cât la sută poți să intervii și să tai. Sunt arbori care cresc mai des după ce sunt tăiați sau care mor. Tăierile sunt așa cum sunt deoarece nu avem specialiștii care să-i taie”, a explicat reprezentanta AsoP.

”Toți aborii suferă atunci când sunt toaletați. Ca să fii sigur că arborele reacționează bine trebuie să ai două principii: să știi ce specie e și cum va reacționa și să cunoști procesul de compartimentalizaree al arborilor, un proces natural prin care arborii se vindecă în urma tăierilor și se protejează de bacteriile sau virușii care pot patrunde în interior în urma procesului de tăiere. Arborii toaletați necorespunzător nu vor muri anul acesta, dar în doi sau trei ani nu vor mai fi”, a mai spus Andreea Lefter.

integral pe green-report.ro

Imagini din Carei

 

Lasati un comentariu