Ionel Brătianu, fostul prim ministru căruia i se refuză bust la Carei. Aniversăm 155 de ani de la nașterea lui
Astăzi, 20 august 2019, aniversăm 155 de ani de la naşterea lui Ionel Brătianu, cel care a fost prim ministrul României timp de 18 ani, cel care și-a adus contribuția de necontestat la Marea Unire.
O aniversare discretă având în vedere că a scris unul din capitolele cele mai glorioase din istoria ţării.
Proiectul inițiat de PNL Carei de amplasare a unui bust al renumitului prim ministru al României a fost refuzat fără drept de apel de către consilierii UDMR Carei. Cei care au inițiat acest proiect au sărbătorit aniversarea lui Ionel Brătianu cu bustul mobil prin Carei în semn de protest față de nesimțirea și atitudinea dictatorială a consilierilor majoritari.
http://www.buletindecarei.ro/2014/08/se-intampla-in-romania-aniversare-cu-bustul-mobil-la-carei.html
Prezentarea citită de prof.Elena Coşarcă la aniversarea cu bustul mobil din anul 2014
Ne alăturăm și noi celorlalte localităţi de pe cuprinsul ţării care îl sărbătoresc astăzi cu evlavie și recunoştinţă pe cel care a fost artizanul Marii Uniri de la 1918.
Ion I. C. Brătianu, Ionel Brătianu, aşa cum obişnuiau să-l numească apropiaţii, s-a născut la 20 august 1864 la moșia Florica în județul Argeș. Tatăl său, unul dintre cei mai remarcabili oameni de stat ai României moderne, revolutionar paşoptist de frunte, unionist, liberal , s-a preocupat ca primul său fiu, însă al treilea copil in ordinea vârstei, să primească acea instructie si educatie necesare creşterii acestuia, ca de altfel si celorlalti, doi băieti si patru fete, în spiritul si principiile dragostei pentru ţară si neam, al datoriei si muncii neobosite puse în slujba familiei si societăţii.
Patriotism luminat, demnitate, curajul în faţa viiturilor istoriei pot fi câteva dintre însuşirile ce pot caracteriza familia Brătianu şi rolul acesteia în făurirea statului român modern. Vizionarismul politic al lui Ion C. Brătianu, statornicia lui Ionel Brătianu, protectionismul economic al lui Vintilă Brătianu ori martiriul din temniţele comuniste al lui Gheorghe Brătianu dau mărturie peste timp despre organicitatea acestei familii în istoria României.
In 1876 familia Brătianu se stabileste in Bucuresti, din acest an si pana in 1888 istoria ţării cunoaste cea mai lunga guvernare de pana atunci, liberala si condusa de Ion C. Bratianu, foarte rodnică in rezultate pe multiple planuri ale vietii de stat, interne si internationale, indeosebi proclamarea si cucerirea Independentei nationale in urma Razboiului de independenta din anii 1877 – 1879 si proclamarea Regatului in 1881. Ion I.C. Bratianu studiaza la Colegiul National Sf. Sava si se dovedeste un elev sârguincios, înzestrat cu simtul responsabilității profesionale, vădind înclinatii deosebite pentru studiul matematicii, dar si pentru literatură.
Orice istorie onestă a Unirii de la 1918 îl aşează pe Ionel Brătianu printre autorii de prim-rang ai României Mari. Fiu al liberalului Ion C. Brătianu, premierul Independenţei, Ionel Brătianu este premierul României din timpul primului război mondial. El este cel care condiţionează intrarea României în război în 1916 de obţinerea Transilvaniei, a Bucovinei şi a Banatului, el negociază după război graniţele României Mari şi tot el îi convinge pe mai-marii Europei că românii îşi respectaseră angajamentele de război, deşi semnaseră pacea separată cu Germania şi Austro-Ungaria. În plus, Ionel Brătianu este premierul Constituţiei Regale din 1923, constituţia României Mari şi democratice.
Figură de voievod, aclimatizat atmosferei moderne, sortit să comande şi să domine, fiul cel mai mare al lui Ion C. Brătianu a acoperit, cu personalitatea sa, două decenii în viaţa noastră publică (1907-1927). În această epocă tot ce s-a făurit structural în societatea românească în domeniul politic, economic, social, cultural, etc. poartă pecetea personalităţii lui.
Deși, ca formare profesională, era inginer, ION I.C BRĂTIANU a îmbrățișat cariera politică, pasionat fiind de istorie și cultură. Considera politica o artă: „Cei mai mulți își închipuie că politica e un fel de distracție, cu foloase și onoruri. Politica e ceva grav, grav de tot. Ai în mâna ta viața și viitorul țării tale.”
Fiind conștient de faptul că ține de el ca opera politică a familiei să fie dusă mai departe, în 1895, pășește pe scena politică a României, fiind ales deputat . Astfel, preia, pe rând, funcțiile de ministru al Lucrărilor Publice, interimar la Ministerul de Externe și Ministrul de Interne.
Fiul cel mare, Ion. I. C. (Ionel) Brătianu, a fost principalul continuator al proiectului de ţară iniţiat de tatăl său, acesta reuşind să-şi lege numele mai ales de realizarea idealului national din 1918, întregirea sub o singură cârmuire a tuturor provinciilor româneşti.
Vizionar şi curajos, cel care prin personalitatea lui puternică a înclinat decisiv balanţa în intrarea României în război de partea Antantei pentru eliberarea Ardealului, Ionel Brătianu, pe lângă înfăptuirea unitătii naţionale, a susţinut şi o sumedenie de reforme liberale ale timpului cum ar fi Constituţia din 1923, împroprietărirea ţăranilor, votul universal, învăţământul obligatoriu precum ţi alte reforme de nu mai mică importanţă ce au consolidat statul român. A fost un foarte bun prieten al sătmărenilor graţie relaţiei foarte apropiate cu Teofil Dragoş, care a şi pus bazele primei organizaţii a PNL din Transilvania la Satu Mare în anul 1919.
Ministrul Franţei la Bucuresti în perioada de dupa încheierea Primului Razboi Mondial îl descria în felul următor: „Excela în a câştiga fără să-şi facă duşmani. Viitorul apropiat mi-a descoperit în el cele mai înalte calităţi, care îl fac unul din marii oameni de stat ai generaţiei sale, mult mai mare decât cei trei mari Wilson, Lloyd George, Clemenceau. Nimic mai natural: la ţări mici, oameni mari”.
Ionel Brătianu nu a cunoscut înfrângerea în viaţa politică internă şi câştigase războiul de întregire naţională. Un asemenea om se desprinsese din rândurile oamenilor normali, din linia obişnuită; chiar adversarii săi politici foloseau forma superlativă când îl vizau. Cert este că Ionel Brătianu, din 1914 până în 1927, când l-a surprins moartea, a păşit numai pe linia istorică, pe creştetul de destin al neamului nostru.
Un adversar al său pe tărâm politic, naţional-ţărănistul dr. Nicolae Lupu, îl caracteriza ca : „Tip reprezentativ al rasei, Brătianu întrunea în el toate calităţile primordiale ale poporului român, altoite pe o individualitate rară, nu numai în istoria noastră, dar şi în istoria lumii”.
Poporul românesc credea în el, vedea aievea împletindu-se soarta sa cu soarta lui sub lumina călăuzitoare a aceleiaşi stele, aducătoare de noroc. “Ştie Ionel Brătianu ce face, gândeşte şi lucrează el pentru noi toţi”, acesta era leit-motivul care risipea toate îngrijorările în momente grele; şi sub vraja încrederii totale în el, liniştea revenea în suflete.
Cea mai proeminentă dintre marile lui însuşiri era puterea de a intui desfăşurarea evenimentelor politice şi sensul exact al evoluţiei lor. Când, în 1913, el lanseasă programul reformelor economico-sociale şi politice – împroprietărirea ţăranilor şi votul obştesc – actul era socotit revoluţionar; în fond constituia o certă anticipaţie a nevoilor reale, care începuseră să clocotească în adâncul societăţii româneşti. El, cel dintâi, sesizase aceste nevoi.
Este aproape natural ca într-o societate democratică precum cea românească interbelică, astfel de lideri politici să trezească sentimente ostile din partea opoziţiei. În ciuda unor atacuri mediatice, de multe ori împinse la limita bunului simţ, Brătienii şi-au câştigat un loc de cinste în istoria României modernă, ei meritând mult mai mult respect din partea contemporanilor noştri. Este foarte trist să vezi cum, astăzi, unii lideri se inspiră doar din atacurile murdare de presă la adresa Brătienilor şi nu din meritele incontestabile ale acestor personalităţi care ar trebui să inspire un respect deosebit pentru ceea ce au făcut ei în serviciul patriei.
Prematur, numai la 63 de ani, a incetat din viaţă la 24 noiembrie 1927, în urma unei amigdalite care a generat o puternică infectie care i-a cuprins organismul. A fost înmormantat în biserica – mausoleu din vecinătatea resedintei familiei Brătianu, odihnindu-se pentru vecie alături de părintele său si de cei mai importanti membri ai familiei. Despre Ion I.C. Brătianu si opera lui s-a scris mult, documentat si cu folos.
Au făcut-o in primul rând contemporanii lui, apoi el a intrat in conştiinţa posterităţii datorită participării sale nemijlocite la opera de consolidare a Partidului National-Liberal, la implinirile si rezultatele Războiului de Intregire din anii 1916-1918 si de faurire a României Mari, de revigorare a economiei si societăţii românesti in compartimentele sale esenţiale îndeosebi in timpul productivei guvernări liberale din anii 1922-1926. Regina Maria consemna la un moment dat, referindu-se la el in conditiile grele ale participării României la Primul Război Mondial: “Brătianu, fiind un om puternic, are foarte mulţi duşmani. Lumea arareori vrea să recunoască pe acei ce nu pot fi micşorati, până la tipul comun”.
Nu putini l-au acuzat de o politică de conducere autoritară, dar Ion I.C. Brătianu stia si a demonstrat că prea multe menajamente daunează în atingerea unui scop si nu şi-a cruţat adversarii, care nici ei nu l-au iertat când a fost cazul.
Un bun cunoscător al vieţii politice interbelice, Sterie Diamandi, scria despre Ion I.C. Brătianu: “Avea conştiinţa impăcată că si-a indeplinit cu prisosinţă datoria in viaţă.
Era conștient că lespedea funerară va închide, odată cu dânsul, unul din capitolele cele mai glorioase din istoria ţării”. Istoricii români contemporani nouă au subliniat în lucrări dedicate lui Ion I.C. Brătianu gândirea sa politică matură, realismul mesajului său, cum au făcut-o in decembrie 1909, adresându-se parlamentarilor: “Sunteti, domnilor, reprezentantii unui popor care este mândru si poate fi mândru de neamul său, si care trebuie să aibă mare incredere in viitorul său. Nu scădeți rolul pe care el trebuie să-l aibă in lume; fiti cât de modeşti pentru persoana dvs., nu fiţi modeşti pentru poporul pe care îl reprezentaţi”.
Intr-o monografie atotcuprinzătoare, poate cea mai bună de acum, un reputat istoric român, Anastasie Iordache, scria în ultimele file ale cărţii sale: ” Ion I.C. Brătianu nu a fost om politic sau de stat, pur si simplu, nici măcar numai om politic reprezentativ sau un mare om politic, el a depăşit limitele omului de vocaţie, devenind un geniu politic, la fel ca părintele său”. Indiscutabil, în Panteonul marilor personalităţi ale românilor, Ion I.C. Brătianu ocupă locul binemeritat pe care i l-au conferit o viaţă si o activitate exemplare care infruntă temerare timpul.
A fost scos din manualele de istorie. Era prea boier, prea filofrancez şi prea anti-bolşevic ca să i se recunoască meritele. Acestea sunt ignorate şi astăzi.Bustul său este refuzat a fi amplasat pe domeniul public al oraşului Carei deşi de reforma agrară şi de învăţământul public sau de moderna Constitutie am beneficiat si noi , prin înaintaşii noștri.
Buletin de Carei
Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei
Radu Gyr