Laboratorul de analize din Spitalul Carei nu este acreditat

• publicat la: 26 aprilie 2020
Laboratorul de analize din Spitalul Carei nu este acreditat

Spitalul Municipal Carei a fost desemnat ca spital suport pentru persoanele infectate cu Covid 19 din județul Satu Mare.

Laboratorul din cadrul acestui spital nu este acreditat. Spitalul Municipal este acreditat din anul 2016 fără ca laboratorul de analize să dețină acreditare. Un colectiv deosebit de bine pregătit din punct de vedere profesional așteaptă demersurile pentru ca munca lor să fie recunoscută și apreciată la adevărata valoare.

Casa Județeană de Asigurări de Sănătate are în prezent contract cu 2 laboratoare private din  Carei.

În cadrul şedinţei extraordinare din data de  9 ianuarie 2019, ec.Adriana Negrea, director financiar-contabil la Spitalul Municipal Carei  afirma că niciun spital din judeţ nu are acreditare pentru laboratoarele de analize.

Spitalul Municipal Carei  se află în administrarea Primăriei şi Consiliului Local Carei începând din 2011.

De la sfârșitul lunii martie a fost desemnat spital suport pentru persoanele depistate ca fiind infectate cu coronavirus. În luna aprilie au fost angajate mai multe persoane pe o durată determinată. Chiar și la secția de Obstetrică-Ginecologie unde există 3 medici primari a mai fost adus un medic în această specialitate.

Datorită colectivului de medici de la secțiile cu pacienți infectați niciunul dintre aceștia  nu a decedat, mai mult, au fost consemnate 10 cazuri de vindecare.

 

Buletin de Carei

https://www.buletindecarei.ro/2020/04/spitalul-suport-covid-19-carei-a-facut-angajari-pe-perioada-determinata.html

Lasati un comentariu