Gânduri de la Scărișoara Nouă de Ziua Eroilor

• publicat la: 28 mai 2020
Gânduri de la Scărișoara Nouă de Ziua Eroilor

,,Mi-a rămas săpat în minte de pe când copil eram

Că sunt Om, că am o Țară și o Limbă și un Neam,

Că-n adâncul gliei sfinte stau de veacuri moții mei

Că din ei răsare pâinea și prin mine trăiesc ei! (Nicolae Drăgușin)

Joi, 28 mai 2020, clopotele Bisericii ,,Adormirea Maicii Domnului” din satul Scărișoara Nouă au bătut pentru pomenirea eroilor neamului.

Profundă recunoştinţă în suflete şi în conştiinţe, cinstire și recunoștință față de EROII neamului românesc!

Lumina Zilei Eroilor din Ziua Înălţării la Ceruri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos s-a revărsat în suflete. În piatra de granit din care este ridicat monumentul, sunt încrustate numele eroilor din Scărișoara Nouă.

Dragostea de neam și patrie s-a manifestat la scărișoreni întotdeauna. Dorința de a lupta pentru o idee nobilă a fost în sângele moților ceva înnăscut, un dar primit de la Dumnezeu.

,,Călătorule tânăr sau vârstnic, de câte ori vei întâlni în drumurile tale o cruce pe a cărei piatră este săpat un nume de erou, opreşte-te măcar o clipă, descoperă-te şi gândeşte că fără jertfa celui de acolo ar fi fost imposibil ca tu să trăieşti astăzi liber, să iubeşti soarele, florile, munţii şi râurile pe care le-a apărat şi ţi le-a lăsat moştenire infanteristul, vânătorul de munte, artileristul, tanchistul, marinarul şi aviatorul erou.” Cinste tuturor! Să le păstrăm în memoria nostră și să le cinstim cum se cuvine amintirea!

prof. Rodica Jurj

Lasati un comentariu