Ședință de Consiliu Local cu ușile închise pentru presă la Primăria Carei. Parohia Reformată solicită creșă

• publicat la: 9 iulie 2020
Ședință de Consiliu Local cu ușile închise pentru presă la Primăria Carei. Parohia Reformată solicită creșă

După aproape 5  luni de ședințe electronice, consilierii municipali careieni se vor revedea luni 13 iulie 2020 în cadrul unei ședințe extraordinare  cu ușile închise  pentru presă.

Ordinea de Zi

Accesul pentru presă este blocat deși de obicei nu participă mai mult de 3-4 persoane iar dacă e să excludem angajații Primăriei Carei care postează pe blogurile lor informații despre ședințele de CL atunci mai rămâne doar Buletin de Carei. Extrem de rar mai vine câte un reprezentant al presei județene.

La punctul 14 de pe Ordinea de zi este vorba despre inițiativa primarului Kovacs, curator la biserica reformată, privind introducerea în rețeaua școlară a unei creșe înființate de Parohia Reformată 2 Carei. Niciuna dintre inițiativele ASTRA Carei nu a fost introdusă  pe Ordinea de zi de către primarul președinte al UDMR Carei care ar trebui să trateze nediscriminatoriu pe toți cei care contribuie la bugetul local ( mai ales în condițiile în care primarul NU contribuie la bugetul local din care se asigură salariile pentru angajații din Primăria Carei).

Primăria Carei împiedică accesul presei la ședința de CL din data de 13  iulie 2020 dar a organizat în data de 5 mai 2020, în plină Stare de Urgență, o ceremonie de instalare a noului director de la Poliția Locală Carei, fapt considerat de către Instituția Prefectului Satu Mare ca nefiind ilegal. Jocuri politice înainte de alegerile locale.

Buletin de Carei

https://www.buletindecarei.ro/2020/05/ministrul-afacerilor-interne-marcel-vela-nu-ajunge-cu-privirea-pana-la-carei-dar-ajunge-presa-din-timisoara-si-iasi.html

https://www.buletindecarei.ro/2020/05/daca-esti-de-la-udmr-carei-ai-voie-sa-calci-in-picioare-starea-de-urgenta-si-ordonantele-militare.html

comentarii

de Farcau Doina la 9 iulie 2020 - 14:30

Cum nu vii TU TEPES DOAMNE,,……!Cum pamantul rabda atata inconstienta,prostie,rautate…Vorba unui preot….De la biserica greco-catolica(NU CA AR CONTA RELIGIA):OARE CUM DE NU SE DESCHIDE PAMANTUL SA NE INGHITA PE TOTI DE RAI CE SUNTEM?….de LUAT AMINTE….adu-ti aminte Darie…

Lasati un comentariu