La 1 noiembrie 1784 a izbucnit răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan

• publicat la: 1 November 2020
La 1 noiembrie 1784 a izbucnit răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan

Răscoala Țărănească din Transilvania din anul 1784, numită si „Răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan”, a fost o importantă acțiune de revoltă a țărănimii iobage din Transilvania împotriva constrângerilor feudale la care era supusă.

La ea au participat iobagi români, maghiari, sași de pe domeniile nobililor și statului, mineri din Munții Apuseni și ocnele din Maramureș, mesteșugari, preoți etc. Răscoala a pus în discuție statutul de tolerați în Transilvania imperiala al românilor, ceea ce i-a conferit și un caracter național.

Mișcarea începută în comitatul Zarandului se întinde și în comitatul Hunedoarei. În ziua de 4 noiembrie 1784, cete de țărani ard castelul baronului Anton Iosika din Branisca, pe valea Mureșului, iar în cele 2 zile următoare țăranii distruseră și arseră toate curțile nobililor din comunele Sulighet, Bretea, Ilia, Sarbi, GuraSada, Tataresti, Lesnic, Dobra, Roscani, Geoagiu de Jos etc.

O mulțime de nobili si preoți unguri fură executati și pe aici. Țăranii veniți din Zarand îi pun în mișcare și pe iobagii de pe Valea Streiului și din Țara Hațegului, unde de asemenea mulțimea țăranilor răsculați devastează și dă foc edificiilor nobililor din aproape toate comunele până la granița cu Țara Românească.

La 5 noiembrie rascoala ajunse la marginea orașului Deva, dar eșueaza în încercarea de a cuceri orașul. La 11 noiembrie, Horea adreseaza nobilimii refugiate in oras un ultimatum, care rezuma ideile politice si sociale ale rascoalei (desi istoricii au aratat ca documentul nu a putut sa fie redactat de liderii rascoalei, care nici nu erau in zona respectiva si nici nu știau sa scrie; mai mult, documentul este identic cu un act redactat la curtea imperiala de la Viena, o propunere a consilierului Borie, trimisa Mariei Tereza):

Nobilul comitat, împreuna cu toți stăpânii de mosii si cu toata seminția lor, să jure pe cruce; nobili sa nu mai fie, ci fiecare daca va putea gasi o slujbă să traiasca din aceea. Nobilii stăpâni pe moșii să părăsească odata pentru totdeauna mosiile nemesesti. Si ei să plăteasca dare ca poporul de rând. Daca comitele si nobilii stapani de moșii se vor învoi la aceasta,țăranii le făgăduiesc pace, iar în semnul păcii să ridice pe cetate, pe la marginile orasului, pe prăjini cat mai înalte, steaguri albe”…..

sursa glasul.info

A nu te descălţa de opinci, a nu te culca în pat ci pe un braţ de fân sau chiar pe pământul gol, a nu mânca la masă ci pe un ştergar întins pe iarbă, toate acestea pentru un ţăran, că o fi el cioban, că o fi plugar, că o fi drumeţ cu desagii de-a umere, sunt lucrul cel mai obişnuit. Dar pentru un domn mare, să nu-şi scoată cizmele cu pinteni ori cucoana lui pantofii strălucitori ca paharul de cristal, să nu se lăfăiască în aşternutul lui numai puf cu cucoana în iatacul ei separat, ori să nu servească bunătăţile de pe lume la mesele întinse cât o răspântie şi să înfulece ceva pe ascuns într-un cotlon de pivniţă întunecoasă ori dosit de vreun servitor în magherniţa lui, astea pentru măreasa erau mai de neimaginat şi mai de nesuportat decât o condamnare la moarte.
Ei, bine, o dată am fost şi noi răzbunaţi: domnii care ne-au batjocorit în toate felurile au fost aduşi în starea aceasta, scrie prof.Miron Scorobete.

Pân-o fost Horea-mpărat,
Domnii nu s-au desculţat,
Nici în pat nu s-au culcat,
Nici la masă n-au mâncat.

 

Lasati un comentariu