Arhiva pentru 12 octombrie 2021
Incendiu la Berveni
In acest moment se intervine pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul unei case în loc. Berveni. La fața locului s-au deplasat 4 echipaje ale Detașamentului de Pompieri Carei cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD (Una cu echipaj de prim-ajutor, iar cea de-a doua de terapie intensivă mobilă).
Mai multe articole
Patru primari UDMR din zona Carei vor asociație
Patru primari UDMR din zona Carei, printre care și primarul evazionist al Careiului, vor asociație pentru a putea dezvolta localitățile lor. Primarul municipiului Carei, Eugen Kovacs, alături de primarii comunelor Căpleni, Urziceni și Foieni, Megyeri Tamas Robert, Schupler Tibor și Brem Laszlo,
Acte necesare pentru obținerea indemnizației de șomaj, mod de calcul, condiții de acordare
Potrivit Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, indemnizația de șomaj reprezintă o compensație parțială a veniturilor, atât pentru persoanele care își pierd locul de muncă, cât și pentru absolvenții instituțiilor de învățământ
Meșterul Manole mai actual ca niciodată la Carei
Recent, a fost asfaltată strada Iuliu Maniu din Carei. Nici nu s-a răcit bine asfaltul că deja a și fost ciopârțit. Că doar se lucrează din banii noștri , din bani publici nu din banii reprezentanților administrației locale. Buletin de Carei
Stafeta roșie a pornit de la Chișinău către Carei
Voluntarii Invictus din Republica Moldova, alergători şi veterani de război, participă, în premieră, la „Ştafeta Veteranilor”. De la Chișinău la Iași, timp de două zile, sportivi amatori, membri ai Asociaţiei Veteranilor de Război „Credinţă Patriei” şi Asociaţiei Run Moldova,
Concert VUNK amânat la Carei
Cu părere de rău, vă informăm că anunțatul concert VUNK – Numai la doi, care ar fi trebuit să aibă loc luni, 18 octombrie 2021 va fi amânat pentru o dată ulterioară nespecificată. Creșterea peste 3 la mia de locuitori a ratei de infectare COVID-19 a determinat luarea acestei decizii.
Accident pe porțiunile de drum în lucru lăsate nesemnalizate
Accident datorita lucrărilor de decopertări ale drumului între Moftin si Carei. Porțiunile decopertate sunt lăsate nesemnalizate de 5 zile și duc la incidente de acest fel. Atenție șoferi!