Zeci de mii de oameni au protestat la București. Revendicările principale

• publicat la: 3 October 2021
Zeci de  mii de oameni au protestat la București. Revendicările principale
.
Sâmbătă, 2 octombrie 2021, proteste în toată țara pentru Libertate, împotriva Dictaturii Medicale!
.
Distribuiți adevărul pe care nu l-ati vazut pe televiziuni: zeci de mii de oameni în Piața Victoriei!
Cel mai mare protest din ultimii ani, cel mai puternic strigat pentru Libertate!
Fără pasaport c@wid! Fără presiuni pe waxxinare! Fără obligativitate! Jos dictatura!
Lista de revendicări (vedeti finalul postarii) care a fost citită în Piață de organizatori și însușită de zecile de mii de oameni prezenți, va fi depusă luni la principale instituții ale statului.
Nu suntem o turmă care nu stie ce vrea, avem cereri concrete, avem obiective clare.
Suntem voința altor milioane de români care refuză lanțul sclaviei, refuză umilința, discriminarea, refuză statutul de cetățeni de rangul al doilea.
Suntem profesori, muncitori, preoti, medici, ingineri, țărani, juriști, avocați, oameni reprezentativi pentru societatea românească! Suntem 75% tovarăși, luați aminte la acest aspect.
Rețineți, fiecare om care va fi constrâns să accepte acest nenorocit de pașaport pentru a putea munci și cumpăra o pâine, se va întoarce împotriva voastră cu o determinare întreita, căci nu va uita nicicând umilința!
Fiecare om care va rezista va fi inamicul vostru.
Cei care vor rezista vor fi cei mai mulți. Nu intindeti coarda căci niciun tiran nu si-a dus dictatura la bun sfârșit. Noi suntem poporul!
Suntem perfect constienti de planul vostru prin care vreti să spulberati o Țară întreagă si de aceea nu credem nicio silabă din ceea ce spuneți! Nu va credem și suntem contra voastră!
Organizatorii din Piața Victoriei, Legitima Aparare, Calea Neamului, Starea de Libertate, Neamunit România, Noi Românii, precum și Scut Botoşănean, Comunitatea Identitară România, Straja Carpaților, multumesc din adâncul sufletului zecilor de mii de oameni din toate provinciile istorice românești care au venit în Piața Victoriei, precum și miilor de bucureșteni care i-au întâmpinat cu brațele deschise. Multumim si Sărutăm mâna Părintelui Hariton, Staretul Mănăstirii Petru Vodă și Părintelui Amfilohie, care ne-au onorat cu prezenta și cuvântul sfințiilor lor! Multumim din inima Domnului General Radu Theodoru, care ne-a predat o mare lecție de onoare și luptă, de demnitate națională!
Multumim tuturor celor au luat cuvântul sau au cântat românește de la tribuna noastră!
Mergem mai departe cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!
.
Revendicările principale pe care le susținem prin acest protest sunt:
1) Solicităm autorităților renunțarea urgentă și definitivă la folosirea “certificatului verde” Covid pe teritoriul României.
2) Cerem ridicarea imediată a stării de alertă, care a fost prelungită în mod nejustificat și nefundamentat din luna mai 2020 până în prezent, asigurând un cadru propice pentru numeroase abuzuri ale autorităților și încălcări de drepturi ale cetățenilor, care trebuie să înceteze.
3) Solicităm autorităților oprirea tuturor măsurilor de segregare a populației României pe criterii medico-sanitare.
4) Solicităm autorităților renuntarea la orice formă de impunere directă sau indirectă a vaccinarii obligatorii de orice tip.
5) Solicităm autorităților să promoveze și să permită utilizarea tratamentelor medicamentoase dovedite eficiente în stadiile timpurii ale infecției cu Sars-Cov2, pentru evitarea supraaglomerării spitalelor.
6) Solicităm autorităților oprirea tuturor măsurilor abuzive și discrimitatorii la adresa unor categorii profesionale (cadre medicale, personal MAI, personal ISU, cadre didactice, studenți, etc).
7) Solicităm menținerea deschise, cu prezență fizică, a tuturor unităților de învățământ, de la cel preșcolar până la cel universitar, fără mască obligatorie, fără constrângeri de niciun fel (testare obligatorie pentru elevi și studenți, certificat verde pentru profesori, etc).
Solicităm autorităților renunțarea imediată la măsurile restrictive, dovedite inutile și ineficiente, care afectează activitatea unor sectoare întregi din economie, atât la nivelul angajatorilor, cât și al angajaților.
9) Solicităm autorităților să asigure accesul nediscriminatoriu la servicii de sănătate al tuturor cetățenilor, fără a transforma spitale întregi în unități dedicate covid – măsura care duce la creșterea dramatica a mortalității în rândul pacienților care suferă de alte afecțiuni grave, acute sau cronice.
10) Solicităm autorităților reglementarea strictă și plafonarea urgentă a prețurilor la energie și gaze, a căror creștere explozivă poate afecta serios nivelul de trai al multor cetățeni Români, pe fondul inflației, crizei economice, și apropierii sezonului friguros.
11) Solicităm Guvernului României și tuturor autorităților statului Român sa înceteze adoptarea și aplicarea unor măsuri și restricții abuzive și nelegale, care, sub pretextul pandemiei, încalcă Constituția României si drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor Români.
12) Solicităm cu fermitate ca cele trei puteri din stat (Executivă, Legislativă și Judecătorească) să respecte Constituția României și să își respecte cu strictețe toate atribuțiile, responsabilitățile și regulamentele specifice de funcționare.
.
În mod punctual, solicităm celor trei puteri din stat următoarele:
12.1) Solicităm Guvernului României:
1. Să revină în matca constituțională și să își îndeplinească atribuțiile pe care Constituția le stabilește în sarcina sa, să nu își mai aroge puteri de legiferare pe care Constituția nu i le permite, să nu mai restrângă exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale cu încălcarea legii și a Constituției;
2. Retragerea proiectelor de lege inițiate de către Ministere care condiționează drepturile și libertățile fundamentale de Certificatul verde (dovada testării/vaccinării/trecerii prin boală), respectiv proiectul de lege inițiat de Ministerul Sănătății cu privire la profesioniștii din domeniul asistenței sociale și proiectul de lege inițiat de Ministerul Sănătății cu privire la personalul din domeniul medical, ISU și MAI, și să nu mai inițieze proiecte de lege similare;
3. Abrogarea dispozițiilor din actele normative emise de Guvern și de Ministere în privința modalității de desfășurare a anului școlar 2020-2021 care prevăd obligativitatea purtării maștii de catre elevi, studenți și profesori.
4. Abrogarea tuturor măsurilor anti-pandemie instituite care s-au dovedit ineficiente si fara un efect real în combaterea transmiterii virusului Sars-Cov2 și emiterea unui nou set de recomandări practice către cetățeni, care să vizeze măsuri solid fundamentate științific de prevenție pentru infectarea cu virusul Sars-Cov2 și combaterea transmiterii acestuia;
5. Încetarea campaniilor improprii de acordare de recompense bănești sau materiale pentru vaccinare, informarea corectă și completă a cetățenilor cu privire la vaccinurile anti-Covid-19 și efectele adverse ale acestora, astfel încât cetățenii să poată să decidă în cunoștință de cauză, dacă doresc să se vaccineze sau nu. Prezentarea în mod distinct în comunicatele zilnice a numărului persoanelor vaccinate din total persoane: testate, confirmate pozitiv la testare, spitalizate, decedate;
6. Încetarea campaniei de segregare și dezbinare a populației pe criteriul vaccinării, precum și încetarea campaniei de incitare la ură între persoanele vaccinate și nevaccinate;
7. Toate actele normative care sunt inițiate de Guvern și Ministere să fie supuse dezbaterii publice la care să fie invitate ONG-urile, sindicatele și patronatele și emiterea acestora să se facă cu respectarea tuturor legilor în vigoare și primordial a Constituției României.
12.2)
Solicităm Parlamentului României:
1. Solicităm tuturor senatorilor și deputaților să nu voteze niciun proiect de lege care să prevadă introducerea vaccinării obligatorii în România sau obligativității folosirii Certificatului verde.
2. Solicităm deputaților României să respingă Proiectul de Lege nr. PLX-393/2021, prin care CNSU și Guvernul primesc puterea de a institui pentru orice categorie de populație obligația prezentării certificatului verde pentru asigurarea drepturilor și libertăților fundamentale.
3. Respectarea de către Parlament a supremației Constituției, și a tuturor drepturilor și libertăților consacrate constituțional, în litera și spiritul lor.
4. Respectarea tuturor drepturilor fundamentale ale cetățenilor Români, consacrate de Conventia Europeană a Drepturilor Omului și prin Declarația Universala a Drepturilor Omului.
5. Parlamentarii să respecte faptul că legiferarea nu poate fi realizată fără parcurgerea etapei consultării publice și a normelor de tehnică legislativă.
6. Parlamentarii să țină cont de faptul că legiferarea în contra majorității și în interesul unor minorități, indiferent de contextul formării acestora, de o manieră care încalcă flagrant drepturi esențiale, în lipsa exercitării cărora însuși dreptul la viață este sub semnul întrebării, delegitimează întreg corpul legislativ, reprezentativitatea acestuia golindu-se de conținut.
12.3) Solicităm Înaltei Curți de Casație și Justiție și tuturor Instanțelor judecatorești din România:
1. Să nu se mai comporte ca o anexă a puterii executive, și să își îndeplinească rolul pe care îl au fiecare potrivit Constituției;
2. Să înfăptuiască justiția în numele legii, în mod independent și cu imparțialitate, să se supună numai legii, iar justiția să fie unică, imparțială și egală pentru toți;
3. Să respecte dreptul de acces la instanță, dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil;
4. Să stabilească, ”de urgență”, termenele de judecată pentru soluționarea recursurilor care au ca obiect acțiuni în anulare împotriva actelor normative emise în pandemie, așa cum prevede art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.
5. Să își respecte rolul stabilit de Constituție conform art. 126 alin. 6 din Constituția României și să efectueze controlul judecătoresc efectiv al actelor administrative normative.
12.4) Solicităm Curții Constituționale a României:
1. Să își exercite rolul de garant al supremației Constituției și să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate cu care este investită în mod obiectiv și imparțial, fără nicio influență;
2. Să reducă termenele pentru depunerea rapoartelor de către judecătorii raportori, să dispună reducerea termenelor și stabilească termenele de judecată în dosarele care au ca obiect excepțiile de neconstituționalitate privind Legea nr. 55/2020, Legea nr. 136/2020, OUG nr. 21/2004, si OUG nr. 192/2020.
În încheiere, dorim să subliniem din nou faptul că, în calitate de cetățeni ai României și reprezentanti ai societății civile din România:
- Nu vom accepta folosirea “certificatului verde” Covid și nici încercările de a impune vaccinarea obligatorie a Românilor
- Nu vom accepta discriminarea anumitor categorii de cetățeni și segregarea pe criterii medico-sanitare a populației
- Nu vom accepta distrugerea statului de drept și alunecarea spre o formă de dictatura sanitară, sub pretextul pandemiei.
.
Semnatari:
Asociația Calea Neamului
Asociația NEAMUNIT
Asociația Alianța Părinților
Grupul Civic Starea de Libertate
Grupul Civic Legitimă Apărare
.
Data: 2 Octombrie 2021 – București

Lasati un comentariu