Horea, Cloșca și Crișan comemorați la Cluj-Napoca. Se solicită canonizarea lui Horea

Societatea Cultural-Patriotică ”Avram Iancu” din România, în parteneriat cu Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului a organizat marți, 28 februarie, de la ora 12.00, la Grupul statuar “Horea, Cloșca și Crișan”, din fața clădirii Grand Hotel Napoca, ceremonia de comemorare a martirilor neamului românesc Horea, Cloșca și Crișan, la 238 de ani de când aceşti neînfricați eroi au fost executați prin tragere pe roată pentru că au luptat pentru eliberarea de sub tiranie a neamului lor împotriva habsburgilor.
Slujba de parastas a oficiat-o IPS Andrei, însoțit de un sobor de preoți, la care au participat și preoți greco-catolici din eparhia de Cluj-Gherla. IPS Andrei a rememorat vremurile când era preot la biserica din Alba-Iulia și organiza comemorări dedicate eroilor răscoalei de la 1784, chiar în parohia preotului Rațiu, duhovnic al martirului.
Istoricul Ionuț Țene a transmis un mesaj din partea primarului Emil Boc, de susținere a activității Societății Cultural-Patriotice ”Avram Iancu” și de sprijin a organizării, pe mai departe, a manifesătorilor comemorative dedicate corifeilor răscoalei de la 1784 – 1785.
Amfitrionul manifestării a fost d-l Tiberiu Groza, președintele Societății cultural-patriotice ”Avram Iancu”, care a susținut public anunțul demarării acțiunilor legale și oficiale pentru canonizareea lui Horea, care s-a jertfit pentru neamul românesc și credința creștin-ortodoxă.
Evocare istorică a fost susținută de istoricul Tudor Salagean, directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, care sublinait răsunetul răscoalei în Europa și descrierea frângerii pe roată a martirilor, pe 28 februarie 1785, la Alba-Iulia, precum si prof. Vladimir Bogoslavievici a vorbit despre autorul monumentului dedicat martirilor din Cluj-Napoca, sculptorul Ioan Vlasiu.
S-a intonat Imnului Societății Culturale-Patriotice ”Avram Iancu” și cântece patriotice prezentate de Grupul vocal-barbatesc CRAII MĂGURII din Bucea.
Alături de reprezentanții filialelor din țară ale Societății Avram Iancu din România, la manifestarile comemorative au participat cu coroane de flori la monument reprezentanții Primăriei Cluj Napoca Consiliului Județean Cluj, Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, Asociației Astra, Asociatie Cultul Eroilor “Regina Maria”, Asocietiei Cadrelor Militare in Rezerva si Retragere, Fundatiei Carpatica, Asociației Concordia Transilvană și Societății culturale Bogdan Vodă.
”Execuţia barbara a celor 3 conducatori ai răscoalei locuitorilor din Țara Moților, la ordinele guvernatorului Transilvaniei, baronul Brukenthal, a demonstrat dispretul si oprimarea la care românii transilvaneni erau supusi în propia țară. Urmașii acestor eroi și martiri suntem noi, cei de azi care-i omagiem și le pătrăm vie amintirea, așezându-i în Panteonul națiunii române, spun organizatorii.
sursa NapocaNews
