Pagina principala / Opinii / Dedicație pentru Guvernul UDMR-PSD-PNL și parlamentari. Mărturii despre masacrele de la Ip şi Trăznea

Dedicație pentru Guvernul UDMR-PSD-PNL și parlamentari. Mărturii despre masacrele de la Ip şi Trăznea

Dedicăm acest material informativ Guvernului UDMR-PSD-PNL, premierului, vicepremierilor precum și tuturor miniștrilor. Celor care dau ordonanță după ordonanță pentru ca doar urmașii românilor expulzați în 1940 din casele lor să nu primească cele cuvenite prin Legea 154/2021. Nu în ultimul rând parlamentarilor, mai ales celor care au contribuit la umilirea urmașilor românilor persecutați etnic și expulzați în toamna anului 1940 prin inițiative discriminatorii.  Celor care acordă indemnizații doar  minoritarilor  nu și românilor din România. De ce ascundeți aceste realități crunte ale perioadei 1940-1945? Încă mai trăiesc dintre părinții noștri care au trăit acele orori. Știți că sunteți plătiți din impozitele poporului român deci și din cele ale urmașilor românilor expulzați în 1940 pe care îi discriminați de ani de zile?!  Ce fel de oameni sunt cei care își bat  joc de această categorie de români și nu vor egalitate în drepturi pentru români cu minoritarii?

,,Anul 1940 reprezintă pentru români poate cea mai neagră filă de istorie. In numai câteva luni am pierdut o treime din țară, după cedarea Bucovinei si a Basarabiei de Nord către URSS (17 iunie), la 30 august pierdeam Ardealul prin odiosul Dictat de la Viena, ca numai după o săptămână, pe 7 septembrie, sa fie cedat si Cadrilaterul bulgarilor.
Dintre toate, poate cea mai întipărită în memoria românilor va rămâne cedarea Ardealului, ca urmare a crimelor făptuite de armata horthystă, sprijinită de o bună parte a etnicilor maghiari localnici. In doar 11 zile, criminalii hortyști au ucis aproximativ 1.000 de români.

Masacrele au început în 7 septembrie, când în localitatea bihoreană Mihai Bravu horthystii au ucis 22 de români si au continuat până pe 18 septembrie, când 58 de români au fost decapitati în centrul orasului Gheorgheni, judetul Harghita. Insă cel mai afectat de teroarea horthystă a fost judetul Sălaj, unde au fost masacrati 477 de români.

Cele mai lovite de soartă au fost localitățile Ip, cu 157 de martiri, si Trăznea, cu 87. Singura vină a acestor oameni a fost că s-au născut români. După 68 de ani de la Dictat, doi fii ai Sălajului care au supravietuit măcelului, Gavril Bucovan si profesorul universitar doctor Ioan Puscas din cele doua localități, au împărtășit cu echipa „Gardianul” amintirile acelor zile de groază, atunci când în preajma lor au fost secerati de armele horthystilor frații, părintii si apropiatii lor, iar scăparea lor din acel iad a fost o adevarată minune a lui Dumnezeu.
Masacrul de la Ip, din curtea familiei Butcovan
Mărturiile lui Gavril Butcovan din Ip, singurul supravietuitor de atunci, sunt cutremurătoare. Gavril Butcovan, în vârstă de 84 de ani acum 15 ani, a povestit echipei „Gardianul” clipele de groază prin care a trebuit să treacă la doar 16 ani. „In zorii zilei de 14 septembrie 1940, am fost trezit de zgomotul asurzitor al focurilor de armă ce răzbăteau dinspre casele vecinilor nostri. Era în jur de ora 5, încă era întuneric, si m-a cuprins o frică ce nu v-o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. In familie eram de toti 10 suflete. Părintii si 8 copii. Locuinta era compusă din două camere. Eu, părintii si alti 5 frati dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalti doi frățiori.
L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan, si i-am spus că sunt împuscati românii. Tata nu putea vorbi de emotie, pentru că bănuia ce ne asteaptă. Mama o alăpta pe surioara Paulina de 11 luni, iar parcă focurile de armă se întețeau cu fiecare minut ce trecea. Mama l-a rugat pe tata să se uite pe geam sa vadă ce se întâmpla pe uliță, iar acesta i-a spus că vede oameni care se plimba agitati. Pentru o clipă mi-am aruncat si eu ochii pe fereastră. Strada era plină de militari horthysti si consăteni maghiari, deveniti părtasi la masacru.
Mama, dupa ce a asezat-o pe fetiță în leagăn, i-a spus tatii să meargă să deschidă usa, ca să nu bată soldatii în poartă așa cum au făcut la vecini. Pe când tata a vrut să deschida usa, deja soldatii erau în curtea noastră. Unul dintre criminalii horthysti s-a răstit la el, spunându-i să iasă afară din casă.

La câteva secunde am auzit cinci bubuituri de armă. Atunci am stiut că l-au împuscat pe tata. Imediat au năvălit în casă trei soldati, îndreptând pustile spre noi. S-au răstit si la noi, bineînteles în ungureste, să iesim afară. Mama i-a intrebat, arătând spre leagăn, ca ce va întampla cu fetita, la care soldatii i-au răspuns că o s-o creasca ei. Când am iesit l-am văzut pe tata, care zăcea cu fata în jos lângă peretele casei.
M-am îndreptat înspre el, moment în care asasinii horthysti au tras în mine. Cuprins de groază m-am prăbusit lângă corpul neînsufletit al tatălui meu. Mi-am dat seama că sunt în viață, simtind o arsură puternică. Inima îmi bătea tare pentru că in momentele următoare am văzut cum criminali i-au executat pe fratii mei. In fața casei, la câțiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost împuscată în piept cu cartuse dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împuscat în burtă, iar surioara Ana, de 5 anisori, care, disperată, striga «Unde esti maică?!», a fost secerată de gloantele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut să fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împuscat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, «bravii» soldati unguri au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn. Asupra mamei au tras, rănind-o, însă a apucat să se ascundă sub o căruță.

Cred si astăzi că sansa mea a fost aceea că nu m-am ridicat de lângă tata si am stat culcat cu fata la pământ, în timp ce călăii erau preocupati cu uciderea celorlalti membri ai familiei. Pe lângă mine si mama au mai scăpat cei doi frati ai mei, Ioan, de 12 ani, si Floarea, de 6 ani, care au dormit în camera mică, unde criminalii nu au mai căutat. Bănuiesc că în sinea lor credeau că au ucis întreaga familie dupa ce au tras în 7 persoane si au străpuns-o cu baioneta pe surioara Paulina”, ne-a mărturisit cu lacrimi în ochi Gavril Butcovan.

Mărturia acestuia continuă: „Doresc să vă mai spun că cruzimea cu care a fost comis acest genocid întrece orice închipuire. Bătăile si schingiuirile au început înainte de masacru cu 3-4 zile. Unii români au fost bătuti până ce si-au dat duhul. Lui Dumitru Sârca i-au tăiat măinile, lui Dumitru Chis i-au scos ochii, iar lui Pavel Sârca i-au smuls unghiile de la mâini.
Nu pot să uit nici drama prin care a trecut Gheorghe Leonte si sotia acestuia, care era în durerile facerii. Bărbatul a plecat după moașă, dar pe drum a avut ghinionul să se întâlnească cu echipa criminală. Acestia, sub amenintarea armelor, l-au întors din drum, iar odată ajunsi în curtea casei l-au împuscat. Sotiei i-au scos copilul din burtă cu baioneta. O altă tragedie s-a petrecut la cimitir cu Maria Sârca, de 40 de ani, si Maria Olla, de 15 ani. Cu toate că nu erau moarte si soldatii au văzut că acestea mai miscau, totusi au fost aruncate în groapa comună si îngropate de vii. Trebuie să retineti că în acea zi, de 14 septembrie 1940, orice român întâlnit pe stradă sau găsit acasă a fost împuscat.
Trebuie să vă mărturisesc adevărul până la capăt. Nu toti consătenii mei au pactizat cu criminalii horthysti. Au fost si maghiari care au sărit în apărarea familiilor de romîni, punându-si prin acest gest viata în pericol. Astfel au fost salvati din mâna ucigasă a horthystilor cel putin 3 familii de români. Cu siguranta, dacă actiunea criminală ar fi avut loc ziua, ar fi fost mult mai multi care ar fi sărit in ajutorul nostru, al românilor, si in mod sigur numărul celor ucisi era mult mai mic”, a încheiat cu glasul plin de durere Gavril Butcovan
La Trăznea, preotul a fost ars de viu
In data de 9 septembrie 1940, trupele horthyste au intrat în comuna Trăznea. Primele victime au fost copiii aflati cu vitele la păscut. După ocuparea satului, soldatii maghiari au dezlăntuit „asaltul”. Români si evrei au fost uciși cu focuri de mitraliere, străpunsi cu baionetele, iar casele incendiate. In urma acestor incidente au murit 93 de persoane, dintre care 87 de români si 6 evrei. In presa vremii se relata despre cazul lui Nicolae Brumar, român ridicat din propria sa casă de trupele ungare si împuscat lângă o căpiță de fân, împreună cu sotia si cele două fiice ale sale, după care au fost ciopârtiti cu baioneta. Un alt caz este cel al lui Vasile Mărgăruș. Acesta a fost străpuns cu baioneta în mai multe părti ale corpului si apoi împuscat în cap cu gloante model „dum-dum”. Preotul ortodox a ars în casa parohială, care a fost incendiată. In Trăznea se aflau si 9 soldati români reîntorsi acasă si demobilizati. Acestia au fost împuscati cu efectele militare pe ei. Invățătorul si sotia au încercat să se refugieze în comuna Pusta. Au fost prinsi si adusi la Trăznea, unde au fost răstigniti pe usa bisericii si împuscati.
Măcelul văzut prin ochii unui copil de 8 ani
Despre masacrul de la Trăznea (foto) ne relatează unul dintre supravietuitorii acelor timpuri, cel care a ajuns ulterior medic si un om de stiință recunoscut de o lume întreagă, profesorul universitar doctor Ioan Pușcaș, care a trăit acele grozavii, fiind un copil de doar 8 ani. „Familia mea a supravietuit acelor masacre petrecute în 1940 în comuna Trăznea. Arma soldatilor honvezi a fost îndreptată către mine de trei ori. Ungurii au tras atunci cu tunul chiar si in biserica. Inainte de 1940, ungurii si românii trăiau în pace în comună.
Masacrul de la Trăznea a fost provocat de groful Bay Ferencz, neam cu Horthy. El i-a îndemnat pe honvezi să ucidă românii pentru a acapara cât mai mult pământ. Pe noi ne-au salvat de la moarte câteva familii de maghiari. Când au intrat în casă, aveam la noi un consătean român care venise la tata cu calul pentru potcovit. El nu stia ungureste. L-au împuscat în fata noastră. Următorii eram noi. Tata, care vorbea perfect ungureste, a vrut săăle demonstreze ca suntem unguri pentru a ne salva vietile. Nu au vrut să îl creadă. «Budos ola vagy!» (n.r. – esti un valah imputit!), strigau.

Apoi l-a luat cu el pe tata, lăsându-ne pe noi la adăpost sigur. Insă am fost găsiti si acolo. O trupă de honvezi, împreună cu un frate de a-l unui ucenic de a-l lui tata, i-a adus si a confirmat că suntem români. Ne-au scos din pivnita. In spatele nostru, în sant, erau o grămadă de morti si raniti. Unul dintre soldati mi-a pus pusca la piept. Mi-am văzut moartea cu ochii. Nu stiu de unde am avut putere, dar am început să număr ungureste. Soldatul a rămas mirat, nu a apăsat pe trăgaci, iar eu continuam să număr, apoi am început să cant un cântec unguresc, care mi-a venit în minte. Nu stiu cât timp a trecut, arma lui era tintuită încă de pieptul meu, când au apărut două fete, unguroaice, fiicele familiei Gall. Când au văzut ce se întâmplă, s-au năpustit asupra honvezilor, strigând: «Nu vă e rusine? Astia sunt de-ai nostri!» Apoi, ne-au luat de brat si ne-au dus la o altă familie maghiară, Fazakas. In bucătăria lor am stat până ce a venit tata. Am avut noroc că acest eveniment tragic s-a petrecut ziua. Dacă avea loc noaptea, ca si la Ip, numărul mortilor sigur era mult mai mare, pentru că acele persoane care ne-au ajutat nu aveau de unde sa stie si să intervină…”, a conchis doctorul Puscas.
Ioan Puscas, «fire recalcitrantă, ostilă reeducării»
Perioada 1940-1944 nu a fost ușoară pentru românii din Trăznea. „Eram elev. Pana în clasa a V-a am învățat în limba maghiară. Eram tot timpul premiant. In acest timp, groful venea des la tata, voia să mă înfieze. Imi promitea că mă trimite la scoală la Budapesta. Ar fi putut promite orice, nu plecam cu el. După 1944, o parte din unguri si groful au fugit. Ulterior, el a fost condamnat la moarte, în lipsă, si i-a fost confiscată toată averea”, ne-a povestit medicul.

În ziua de 10 septembrie 1940, în comuna Ciumărna, trupele horthyste au executat un alt grup de români. În comuna Suma, 11 români au fost omorâți în chinuri, ciopârțiți cu baionetele, trupurile lor fiind lăsate șase zile neîngropate pe marginile râului Bereteu.
Iertăm, dar nu uităm nimic

Claudiu Stere, Gardianul
(Romanien Global News)

La Carei, o localitate din România domnule premier și miniștri ai guvernului Ciucă, s-a ridicat singurul monument din țară dedicat memoriei românilor persecutați etnic și expulzați în 1940. Pentru că zona Carei și Satu Mare au fost dintre cele mai afectate de atrocitățile hortyste.

Vă așteptăm la data de 30 august 2023 ca să comemorăm data odiosului Dictat de la Viena așa cum mergeți la toți minoritarii care comemorează date de tristă amintire pentru neamul lor. 

Acordați un minim respect și pentru holocaustul românilor chiar dacă acesta nu este încă cuprins  în manualele de istorie.

Pentru urmașii românilor persecutați etnic și expulzați în 1940 s-a servit OUG 130/2021 și OUG 168/2022 care specifică clar că indemnizațiile  nu se plătesc pentru că s-ar destabiliza bugetul de stat dar s-a dat legea peste lege adică Legea 210/2022 prin care se întregește toată lista de urmași de minoritari care primesc indemnizații de la statul român. Singuri urmașii ai românilor persecutați etnic și expulzați în 1940 sunt cei care nu beneficiază de Legea 154/2021.

ing.Daniela Ciută,

președinte  Asociația românilor refugiați și expulzați în 1940,  filiala Carei