Primarul din Carei vrea doar numere pentru angajare. Cine se ascunde în spatele numerelor?
După ce am semnalat condițiile pentru înscrierea la concursul de administrator la Centrul Recreativ de la stadionul Victoria Carei au dispărut numele candidaților ce vor să fie angajați și plătiți din banii careienilor.
În locul persoanelor cu nume și prenume au apărut…numerele. Adică primarul preferă doar numere?
Așa se face că la ultimele anunțuri pentru posturile scoase la concurs au apărut numerele în locul numelor de persoane. Comisia de concurs este ținută la secret deși legea nu prevede opacitate ci transparență. Dar pentru că prefectul Altfatter Tamas e tot de la UDMR nici că se aplică legea la UAT Carei.
Redacția Buletin de Carei vă prezintă în continuare cine se ascunde în spatele numerelor preferate de primar. Dacă greșim o să vă rugăm să ne corectați. Poate imaginația a fost de vină.
Primul număr, 18737, administrator la Centrul Multifuncțional, aparține lui Bart Imre, unul din partenerii primarului când e vorba de gătit…în public, promovat constant de consilierul analfabet funcțional al primarului.
Deci echipa de la gătit se va regăsi și la conducerea Centrului Multifuncțional.
Situația nu e mult diferită nici la Centrul de Instruiri și Expoziții unde numărul 18618 e ,,nimeni alta,, decât fiica fostei consiliere Veres Anna cea scutită an de an de la plata impozitelor pe clădirile din Parcul Dendrologic folosite ca grajd de creștere a cailor și manej. Szasz Marta a fost desemnată să se ocupe de librăria primăriei dar după desființarea ei de bine ce a fost administrată trebuia protejată la fel ca mama ei. Că doar familia UDMR nu se descurcă fără banul public. Până și caii lipițani de la asociația Equus au fost cumpărați din banii careienilor adică din bugetul local.
Noul administrator al Centrului de Expoziții a făcut parte din echipa care a jonglat cu licitația mașinii Renault Fluence ( cumpărată din banii careienilor dar folosită exclusiv de primarul evazionist).
.
Acesta e numărul 18618 care va administra Centrul de Expoziții Carei dar fără a fi avut la activ vreo expoziție organizată la nivel național.
Cei doi referenți admiși la concurs sunt Adrian Ștefănuți și Emese Sallai, cei care au fost concediați formal în decembrie 2024 pentru că ulterior erau plătiți ca PFA.
Concluzia este că pentru a scăpa de persoanele competente dar incomode pentru Fundația de Promovare a Turismului local s-a organizat mascarada cu concedierile în bloc, doar că cei loiali UDMR au fost păstrați și plătiți din bugetul local.
Acestea sunt metodele abordate de fetița primar impusă de tăticul evazionist prin filiera UDMR. Ne dăm seama de competențele ei doar din faptul că se rușinează să își facă public CV-ul.
Buletin de Carei,
portal românesc de știri din Carei, de 20 de ani în slujba careienilor










Avram Iancu
Fundatia Werdnig Hoffman Carei