PNL Carei nu foloseşte în comunicat numele Daniela Ciută sau când manipularea devine politica editorială

• publicat la: 4 mai 2017
PNL Carei nu foloseşte în comunicat numele Daniela Ciută sau când manipularea devine politica editorială

Daniela Ciută nu îşi asumă nici un merit pentru  iniţierea proiectului de amplasare bust Mihai Eminescu şi Otilia Marchiş la Carei. Daniela Ciută îşi asumă semnătura depusă pe documentele depuse la UAT Municipiul Carei în februarie 2015 şi aprilie 2017. Restul sunt poveşti şi manipulări grosolane din partea celor care nu au iniţiative şi nu organizează activităţi culturale. Presa de casă a primarului a renunţat la informarea careienilor despre cum se scurg banii din buget spre  destinaţii apropiate conducerii şi  instaurează manipularea ca politică editorială.

Comunicatul preşedintelui PNL Carei nu conţine nici o referire la numele de Daniela Ciută.  Iniţiativa amplasării bustului lui Mihai Eminescu la Carei aparţine ASTRA Carei conform proiectului de pe Ordinea de zi a şedinţei CL din data de 3 mai 2017 votat şi aprobat.

Salut initiativa Consiliului Local Carei, privind amplasarea bustului marelui poet Eminescu, in parcul din fata fostei primarii.
Indiferent de initiatorul proiectului,valoarea poeziei eminesciane, este de necontestat, pentru fiecare dintre noi si consider ca astfel cultura orasului nostru, a mai facut un pas inainte.
Presedinte, Dan Gabriel Bontea,,

Mulţumesc detractorilor pentru că  oferă posibilitatea de a face  mai cunoscute iniţiativele  şi activitatea ASTRA Carei.

Daniela Ciută

 

http://www.buletindecarei.ro/2015/05/ips-andrei-andreicut-parintele-mitropolit-si-ps-iustin-sigheteanul-au-devenit-membrii-de-onoare-ai-despartamantului-astra-carei.html

http://www.buletindecarei.ro/2016/12/peste-230-de-colindatori-la-festivalul-de-datini-si-obiceiuri-de-craciun-carei-2016.html

http://www.buletindecarei.ro/2015/10/nume-sonore-la-simpozionul-omagial-george-pteancu-de-la-carei-sub-egida-astra.html

comentarii

de Horia Mărieș la 4 mai 2017 - 09:38

Finul ăsta sas le trage și pe nas?
Altfel nu sunt de explicat permanentele lui aberații cromatice.

Mai nou își permite să pună în gura (textul) domnului Bontea cuvinte pe care acesta nu le-a spus (scris).

Nesimțirea unora chiar că n-are nici un fel de limite!

Lasati un comentariu