Adio burse școlare pentru excelență!
• publicat la: 11 noiembrie 2025
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) confirmă oficial, într-un răspuns transmis Parlamentului, că statul român nu mai susține excelența în educație prin burse școlare. În documentul semnat de secretarul de stat Sorin Ion, instituția precizează că bursele de excelență pentru elevii olimpici au fost eliminate, iar susținerea acestora se limitează în prezent la „recunoașterea și sprijinul” prin admiterea fără examen în licee și universități.
Ministerul condus de Daniel David, susținut în funcție de PNL, invocă prevederile Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și ale Hotărârii de Guvern nr. 732/2025 privind metodologia-cadru pentru acordarea burselor, prin care bursele de excelență olimpică I și II, precum și bursele de reziliență, au fost complet eliminate, în baza Legii Bolojan 141/2025.
Astfel, pentru anul școlar 2025-2026, elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele naționale sau internaționale nu mai beneficiază de sprijin financiar lunar, ci doar de facilități administrative.
MEC precizează că sistemul actual de burse „stimulează obținerea unor rezultate mai bune la învățătură la toate clasele”, fără a face distincție între elevii din medii dezavantajate și cei performanți academic. Cu alte cuvinte, accentul politicii educaționale se mută de la recompensarea performanței către sprijinirea echității sociale.
Ministrul David profită de faptul că niciun guvernant nu are urmași olimpici și se comportă ca o jigodie. Doar așa poți descuraja performanța în învățământ.