Poliția informează: accidente la Căpleni și Cean

• publicat la: 8 iunie 2026
Poliția informează: accidente la Căpleni și Cean

La data de 5 iunie a.c., în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliției Rurală Carei, au fost sesizați prin apel 112 de către un bărbat de 37 de ani, din localitatea Căpleni, cu privire la producerea unui eveniment rutier soldat cu pagube materiale pe strada Cimitirului din localitatea Căpleni.

Cu ocazia deplasării la fața locului polițiștii au constat faptul că un bărbat de 55 de ani, din localitatea Lucăceni, ar fi pătruns pe sensul opus de circulație și ar fi intrat în coliziune spate cu un autoturism, condus de către bărbatul de 37 de ani, rezultând avarierea ușoară a autoturismului condus de către acesta.

Ulterior conducătorul auto de 55 de ani, a părăsit locul evenimentului rutier, polițiștii depistându-l la scurt timp pe raza localității Căpleni.

În urma testării cu aparatul etilotest a conducătorului auto de 55 de ani, a rezultat faptul că acesta avea o alcoolemie de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice.

Față de bărbat a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind depus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.  

Eveniment rutier cercetat de polițiștii sătmăreni

 

La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 23:30 polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Tășnad au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe Drumul Județean 191, în localitatea Cean.

Din primele cercetări efectuate, polițiștii au constatat faptul că un tânăr de 17 de ani, din localitatea Santău, în timp ce conducea un motociclu, nu ar fi păstrat distanța de siguranță față de un alt motociclu, care circula în fața sa, condus de către un tânăr de 17 ani, din orașul Tășnad, intrând în coliziune cu acesta, ulterior răsturnându-se cu motociclul pe partea carosabilă.

În urma impactului, cei doi tineri au suferit vătămări corporale ușoare, fiind transportați la spital pentru acordarea îngrijirilor medicale.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Conducători auto, cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier 

La data de 6 iunie a.c., în jurul orei 18:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Negrești-Oaș, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe strada Școlii, din localitatea Certeze, au oprit un autoturism, condus de către o femeie de 31 de ani, din aceeași localitate.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că femeia nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. De asemenea, autoturismul condus de către aceasta figura ca fiind radiat din circulație.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

***

La data de 7 iunie a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe Drumul Județean 194A, din localitatea Halmeu, au oprit un autoturism, condus de către un bărbat de 58 de ani, din localitatea Halmeu.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicată o concentrație de 0.42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Siguranța cetățenilor,  prioritatea polițiștilor sătmăreni 

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au desfășurat în perioada 5 – 7 iunie a.c., activități de menținere a unui climat de ordine și siguranță publică în județ, aplicând peste 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 de lei.

Totodată, polițiștii sătmăreni care au acționat pentru prevenirea faptelor antisociale și pentru efectuarea unor activități de supraveghere, fluidizare și control al traficului rutier în județ, aplicând peste 600 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 150.000 de lei.

De asemenea, a fost luată măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce în cazul a 19 conducători de autoturisme, fiind reținute și 14 certificate de înmatriculare ale autoturismelor.

Recomandări preventive ale polițiștilor pentru participanții la traficul rutier 

  • Nu conduceți vehicule pe drumurile publice sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive!

  • Respectați regimul legal de viteză!

  • Nu efectuați manevra unei depășiri pe sectoare de drum unde acest lucru este interzis!

  • Manifestați o atenție sporită în apropierea trecerilor pentru pietoni, pentru a le acorda prioritatea la care această categorie de participanți la traficul rutier are dreptul!

  • Pietonii să traverseze numai pe trecerile semnalizate și doar după ce s-au asigurat temeinic;

  • Bicicliștii să circule doar pe pistele special amenajate sau pe partea carosabilă, respectând regulile de circulație;

  • Evitați circulația cu autovehiculele care prezintă defecțiuni la sistemele esențiale (frânare, direcție, iluminare, evacuare).

Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare solicită tuturor conducătorilor auto să manifeste responsabilitate în trafic și să contribuie la siguranța rutieră prin respectarea normelor legale.

Lasati un comentariu