Victimă neidentificată înmormântată în Ghenci

• publicat la: 31 octombrie 2012
Victimă neidentificată înmormântată în Ghenci

In noapte de 23 septembrie 2012,pe drumul judetean 1F,la km159,între localitatea Căuaş şi Ghenci a avut loc un eveniment rutier soldat cu decesul unei persoane de sex feminin care se deplasa neregulamentar pe carosabil.

Conducătorul autovehicolului marca Opel,Claudiu Ciocotişan,a acroşat femeia  care în urma impactului a decedat.Poliţiştii sosiţi la faţa locului au constatat  că persoana decedata nu avea asupra sa nici măcar un act de identitate astfel  că aceasta a fost depusă la morga Spitalului din Carei.

In urma investigaţiilor în satele limitrofe,poliţiştii nu au reusit până la această dată să afle identitatea victimei care avea vârsta cuprinsă între 45 şi 55 ani.

În urma discuţiilor dintre primarul  comunei Căuaş,Marius Roca şi preotul greco-catolic Lucian Cociorva s-a luat decizia de inhumare a victimei accidentului.

Ceremonialul funerar din data de 29 octombrie 2012 s-a făcut în prezenţa a doi martori,Jurcă Vasile şi Nagy Barna dar şi a inspectorului Radu Ardelean şi a specialistului criminalist Jurj Nicuşor.

Cei care au  posibile date despre identitatea victimei ,pot contacta Primăria Căuaş sau Parohia Greco-Catolică Ghenci.

www.buletindecarei.ro


Lasati un comentariu