Folosirea căştilor poate afecta auzul

• publicat la: 6 septembrie 2010
Folosirea căştilor poate afecta auzul

Folosirea tot mai frecventă a căştilor este una din cauzele cazurilor de pierdere a auzului în rândul adolescenţilor, arată cercetători americani în ediţia online a Journal of Adolescent Health, publicată pe 31 august, informează site-ul lesquotidiennes.com.
Abbey Berg, profesor la Universitatea Pace din New York, care a condus studiul, spune că, odată cu succesul înregistrat de căşti, creşte numărul cazurilor de pierdere a auzului şi a acufenelor (ţiuitul urechilor) la adolescenţi şi adulţi tineri.

‘Fetele care folosesc căşti au şanse cu 80% mai mari să aibă auzul alterat faţă ce cele care nu recurg la aceste aparate. Dintre adolescenţii care folosesc căşti, toţi, mai puţin unul (99,7%) se plâng de acufene’, arată cercetătorii, care au desfăşurat studiul pe 8 710 tineri.

Abbey Berg subliniază totuşi că, deşi s-a constatat ‘o asociere, nu înseamnă că există o legătură de la cauză la efect’. Ea doreşte ca, în cadrul studiilor următoare, să determine dacă mai există şi alte efecte. Un alt cercetător consideră că problemele apar atunci când urechea este solicitată prea mult.

Oamenii de ştiinţă nu blamează căştile, dar spun că, dacă şi alţii pot auzi ce se ascultă la căşti în lift sau autobuz, înseamnă că sunetul este prea tare. Brian Fligor de la Children’s Hospital din Boston, recomandă un volum puţin mai ridicat decât al unei conversaţii.

Pentru protejarea urechilor şi a auzului, Abbey Berg recomandă folosirea căştilor ‘nu mai mult de o oră pe zi, la 60% din volumul maxim’. În cazul căştilor introduse în urechi, ‘trebuie luate cele mai mari precauţii’, pentru că presiunea sunetului este mai accentuată decât la căştile fixate pe urechi.

AGERPRES

Lasati un comentariu