Numărul turiştilor români care au petrecut Paştele în ţară a scăzut cu 40 la sută

• publicat la: 6 April 2010
Numărul turiştilor români care au petrecut Paştele în ţară a scăzut cu 40 la sută

Circa 37.500 de români şi-au petrecut sărbătorile de Paşte în România, în scădere cu aproximativ 40 la sută faţă de anul trecut.

Cele mai solicitate destinaţii interne au fost zonele Bran-Moeciu, Bucovina, Vrancea, Sibiu, Maramureş şi Buzău, unde gradul de ocupare a depăşit 80 la sută.

Pe locul doi se află staţiunile montane, cele mai solicitate fiind locaţiile de pe Valea Prahovei, unde gradul de ocupare a ajuns cu greu la 40 la sută.

A fost cerere şi pentru celelalte staţiuni montane unde s-a înregistrat un grad de ocupare de 25 la sută din capacitatea de cazare.

Cei care au rămas de Paşte în România au cheltuit numai pentru servicii turistice aproximativ 15,185 milioane lei. Astfel, preţul unui sejur achitat de un turist român a fost, în medie, de 405 lei.

O altă destinaţie atractivă au reprezentat-o marile oraşe, unde aproximativ 5.000 de turişti români a ales să servească masă tradiţională de Paşte în restaurantele hotelurilor.

Litoralul nu mai este o destinaţie tradiţională atractivă pentru petrecerea sărbătorilor pascale. După experienţa nefericită de anul trecut, când, la mare, au fost pregătite pentru turişti peste 3.000 de locuri de cazare încălzite, dintre care s-au rezervat însă numai 800, anul acesta, hotelierii de pe litoral au făcut rezervări numai pentru 500 de turişti.

În Delta Dunării aproximativ 1.500 de turişti, în special pescari pasionaţi şi iubitori de peisaje inedite, şi-au petrecut Paştele în pensiunile şi hotelurile din zonă.

Totodată, aproximativ 8.000 de turişti şi-au petrecut Paştele în diferite staţiuni balneoclimatice, unde ofertele a avut cele mai mici tarife.

Cele mai solicitate destinaţii externe au fost cele din aproprierea ţării, Bulgaria şi Grecia. În cele două ţări, şi-au petrecut sărbătorile de Paşte aproximativ 4.000 de turişti români care au cheltuit, în medie, 120 euro de persoană.

(Sursa: AGERPRES)

Lasati un comentariu