Guvernul japonez: Miezul unui reactor de la centrala atomică a început să se topească. 19 persoane, iradiate

• publicat la: 13 martie 2011
Guvernul japonez: Miezul unui reactor de la centrala atomică a început să se topească. 19 persoane, iradiate

Guvernul japonez a anunţat că miezul reactorului 3 de la centrala atomică de la Fukushima a început să se topească. Peste 210.000 de persoane au fost evacuate pe o rază de 20 km în jurul centralei nucleare.19 persoane au fost iradiate şi urmează să intre la decontaminare. Potrivit AFP, este posibil ca la două dintre reactoarele centralei nucleare Fukushima să fi fost declanşate reacţii de fuziune.Guvernul japonez a avertizat duminică asupra riscurilor de producere a unei explozii la reactorul 3 al centralei nucleare de la Fukushima, similară celei de sâmbătă, care a fost provocată de acumularea de hidrogen, relatează agenţia Kyodo, în pagina electronică.Purtătorul de cuvânt al Guvernului nipon, Yukio Edano, a adăugat însă că învelişul reactorului 3 poate rezista în cazul unei explozii, chiar dacă ar putea fi deformat.El a precizat că nu sunt necesare noi evacuări în apropierea centralei, iar o eventuală explozie nu va pune în pericol populaţia din zonă.
Autorităţile nipone au luat măsuri pentru a preveni sau măcar a reduce efectele dezastrului. Armata americană a anunţat că va furniza Japoniei agent de răcire pentru reactoarele cu probleme. Analistii spun că în cazul unei explozii nucleare – efectele ar fi mult mai dezastruoase decât cele produse de cutremur şi tsunami la un loc. Explozia produsă sâmbătă la aceeaşi centrală a determinat prăbuşirea clădirii care adăpostea reactorul 1, însă Guvernul a dat asigurări că învelişul acestuia nu a fost avariat.Sistemele de răcire ale centralei Fukushima 1 – aflată la 250 de kilometri nord de Tokyo – au fost avariate în urma cutremurului violent de vineri, determinând supraîncălzirea a cel puţin două dintre reactoare. Autorităţile japoneze au evacuat populaţia pe o rază de 20 de kilometri în jurul centralei şi au recurs la măsuri excepţionale pentru reducerea presiunii acumulate la reactoare.Nivelul radiaţiilor în zona centralei a depăşit duminică limita maximă admisă, după ce operatorul centralei, compania TEPCO, a eliberat în atmosferă vapori cu elemente radioactive, pentru a reduce presiunea în interiorul reactoarelor.

sursa  Antena 3

Lasati un comentariu