Sfatul bătrânilor la Satu Mare

• publicat la: 22 iunie 2011
Sfatul bătrânilor la Satu Mare

Preşedinţii Asociaţiilor de Pensionarii din ţară s-au intâlnit zilele acestea la Satu Mare pentru a discuta despre probleme care le perturbă bătrâneţea.

Reprezentanţii pensionarilor au venit din toată ţara şi pentru 3 zile vor vizita oraşul, vor face schimb de experienţă si vor incerca să sensibilizeze autorităţile cu privire la problemele lor. Astfel,joi, incepând cu ora 9.30, in sala mare a Consiliului Judeţean pensionarii se vor intâlni cu reprezentanţii Primăriei, Consiliului Judetean si ai Prefecturii.

Cele două mari probleme care fac obiectul discutiilor pensionarilor de joi sunt devansarea procedurii de indexare a pensiilor si anularea contribuţiei de 5.5% către Casa de Asigurări de Sănătate.

Mircea Marian, preşedintele Asociaţiei Pensionarilor Satu Mare in calitate de gazdă ne-a povestit câteva date despre programul acestor trei zile a preşedinţilor asociatiilor omoloage.

Intâlnirea are loc la Satu Mare ca urmare a rezultatelor bune obţinute de pensionarii sătmărenii in urma activităţilor intreprinse.

Anual au loc doua intâlniri de acest gen in ţară, cu scopul de a se face schimb de experienţă intre asociaţiile omoloage pentru a se putea obţine rezultate cât mai bune pe viitor.

sursa TV1Satu Mare

Lasati un comentariu